Recenzie „Răzvrătirea” de Anna Carey (Eve vol. 3)

După aproape doi ani de la terminarea volumului doi, am pus în sfârșit mâna pe ultimul volum al trilogiei Eve de Anna Carey. Seria urmărește lupta tinerei Eve împotriva regimului unei Americi post-molimă, în care fetele orfane sunt obligate să devină mame pentru creșterea natalității, iar băieții să muncească în lagăre.

Cu riscul de a nu-mi mai aminti detaliile acțiunii, am preferat să nu recitesc primele volume, ceea ce nici nu cred că voi mai face prea curând. Din fericire, autoarea face o treabă foarte bună amintindu-ne evenimentele cărților precedente și rolul fiecărui personaj în viața lui Eve. Mi-a lipsit însă implicarea afectivă față de soarta acestora și poate că asta nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi citit cărțile la intervale mai scurte.

În acest volum o găsim pe Eve mai matură decât în volumele precedente, marcată de moartea lui Caleb, o Eve care își cunoaște țelul și pașii ce trebuie urmați pentru îndeplinirea acestuia. Clara, rivala lui Eve din Palat, se maturizează și ea și capătă un rol pozitiv în acțiune. Mai multe personaje își dezvăluie latura pozitivă și o sprijină pe Eve în misiunea ei, însă Clara a fost personajul cel mai plăcut de urmărit, acțiunile ei fiind impecabile.

„Răzvrătirea” a fost un roman captivant, ușor de citit și rapid de terminat, capitolele scurte ajutând mult în acest sens. Obișnuită cu volumele groase din seria Divergent, pe care am terminat-o anterior, acesta mi s-a părut destul de subțirel, dar, dacă stau să mă gândesc, la fel au fost și celelalte volume și cred că ar fi putut fi ușor compactate în doar două părți.

Deși cartea a avut exact ce-i trebuie pentru a mă ține interesată de la prima filă până la ultima, nu am resimțit cu aceeași intensitate suspansul și emoția primelor două volume. Din nou, poate că a fost vina mea că am lăsat să treacă atât de mult timp.

În principiu, dacă ați citit primele două volume ale seriei, veți dori probabil să-l citiți și pe acesta, dar dacă nu o faceți nu veți avea prea multe de pierdut. Eve încearcă să ducă la capăt planul de asasinare a Regelui stabilit în volumul anterior, firește că apar diverse complicații și mai ia și o decizie destul de neinspirată, pe care nu am înțeles-o, dar fără de care jumătate din carte nu ar mai fi fost scrisă.

Toate acestea mi-au cam lăsat impresia că acest volum a fost scris mai mult pentru a lungi seria și că lucrurile importante puteau la fel de bine să se petreacă în două volume. Nu neg însă că această carte a reușit să mă captiveze și mi-a oferit un mod plăcut de petrecere a timpului liber.

De asemenea, scriitoarea ne rezervă pentru sfârșit o surpriză ce va da satisfacție iubitorilor de finaluri fericite(ca mine).

Vă invit să citiți aici recenzia volumului I pentru a vă da seama dacă seria e pentru voi, la fel și pe cea a volumului II.

„Atunci când îţi este dor de cineva, te transformi în acea persoană, faci anumite lucruri ca să umpli golul lăsat de ea şi să nu te mai simţi singur.”

Nota mea: 3/5

Ambient muzical asociat:

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Divergent de Veronica Roth - Recenzie

Scrierile distopice sunt pe cât de tulburătoare, pe atât de fascinate, de aceea astăzi vă invit într-o călătorie într-un Chicago distopic, prin intermediul trilogiei Divergent de Veronica Roth.

În lumea conturată de Veronica Roth, societatea este împărțită în 5 facțiuni, fiecare având ca scop cultivarea unei singure virtuți. Abnegația cultivă uitarea de sine prin ajutorarea altora, Erudiția urmărește cunoașterea, Neînfricarea este plină de curaj, Candoarea pune preț pe sinceritate, iar Prietenia pe armonie. Mai există și cei fără facțiune, care sunt disprețuiți și trăiesc în sărăcie, luând slujbe pe care nu le vrea nimeni.

La vârsta de 16 ani, membrii societății au dreptul de a-și alege facțiunea căreia își vor dedica întreaga viață, dând uitării vechea facțiune. Facțiunea înaintea sângelui este motto-ul tuturor. Acest ritual de alegere a facțiunii este precedat de un test al aptitudinilor, în care tinerilor li se spune care este cea mai potrivită facțiune pentru ei.

În timp ce majoritatea oamenilor primesc un rezultat exact la acest test, Beatrice (Tris) Prior descoperă că are aptitudini pentru 3 facțiuni. Ea este o divergentă, un tip de oameni de care societatea se teme, și nu trebuie să dezvăluie nimănui acest secret. Tris se transferă de la Abnegație la Neînfricare, unde are de-a face cu un ritual periculos de inițiere, în urma căruia riscă să ajungă fără facțiune.

În același timp, în oraș se petrec lucruri suspecte, conflictele de interese amenință să dărâme sistemul facțiunilor, iar totul are de-a face cu divergenții. Alături de misteriosul Four, instructorul ei din Neînfricare, Tris e nevoită să înfrunte ritualul sadic de inițiere și nenumărate pericole, care o pot costa viața ei sau a celor dragi.

Cele 5 facțiuni

Divergent a fost o lectură care m-a prins destul de greu, dar a reușit să mă acapareze în cele din urmă, făcându-mă să stau trează târziu în noapte pentru a o termina.

Printre punctele forte ale cărții se numără cursivitatea și originalitatea, poate și umorul, fiind o lectură ușoară și captivantă. Povestea de dragoste nu m-a impresionat pe cât se vorbește, în schimb Veronica Roth își merită reputația de autor sadic.

Având în vedere că această carte a primit premiul Goodreads Readers Choice Awards și numeroase alte distincții și a fost ecranizată, mă așteptam la ceva mai multă credibilitate. O mulțime de detalii mi s-au părut greu de crezut, ca de exemplu că timp de câteva sute de ani nu s-a reușit repararea ruinelor orașului Chicago sau că, dispunând de resurse și forță de muncă limitate, își permiteau să lase atât de mulți oameni în afara facțiunilor.

Mi-a plăcut mult ideea împărțirii societății în facțiuni bazate pe valori și cred că acest subiect ar fi putut fi dezvoltat chiar mai bine. Primul volum al seriei este centrat pe ritualul de inițiere al lui Tris la Neînfricați, însă fi vrut să citesc mai multe detalii și despre celelalte facțiuni, despre modul lor de organizare, slujbele și obiceiurile lor de zi cu zi, dar și despre cei fără facțiune. O privire mai amănunțită ni se oferă într-adevăr în volumul al doilea al seriei, Insurgent, dar cumva am simțit că lumea distopică nu a fost suficient conturată.

Divergent s-ar putea numi un roman al inițierii deoarece protagonista trece prin diverse experiențe care o vor face mai puternică, atât fizic, cât și psihic, dar și mai umană. Dacă la început avem de-a face cu o Tris aparent 100% neînfricată, puțin încrezută deoarece judecă lipsa de curaj a colegilor ei, pe parcurs ea va deveni mai sociabilă și empatică, învățând că o vorbă bună poate literalmente salva viața cuiva.

Îmi place acest trend al personajelor feminine puternice și, deși nu prea am simpatizat cu Tris, cred că este un bun role-model pentru cititorii tineri.

Referitor la formatul fizic, mi-a displăcut că editorii au înlocuit coperta originală, ce conținea simbolul Neînfricării, cu una inspirată din film, cea din urmă nemaifiind disponibilă în librării. Aș fi vrut săpot alege între cele două. Cartea arată însă destul de fain fără supracopertă, fiecare volum având simbolul unei facțiuni.

În concluzie, Divergent este o lectură ușoară și incitantă, care ar trebui abordată fără așteptări foarte mari. Dăcă vă place ficțiunea pentru adolescenți și credeți că lumea poate fi schimbată prin curaj și altruism, atunci Divergent este pentru voi.

Nota mea: 3.5/5

Ambient muzical asociat:

Această carte poate fi achiziționată de aici.

„Anotimpul fructelor de mango” de Amulya Malladi— Recenzie

Au început să mă atragă romanele și cultura indiană, așa că atunci când am văzut Anotimpul fructelor de mango mi-am dorit instant să o citesc, încă dinainte de a termina de citit descrierea.

Deși la început mă așteptam la o lectură mai profundă, nu mi-a displăcut deloc naturalețea acesteia, ci din contra, mi-a insuflat o plăcere pentru citit pe care nu am mai simțit-o de mult. Scriitoarea povestește într-un mod amuzant, degajat, despre prejudecățile indienilor cu privire la străini și despre locul femeii în societatea indiană.

La 7 ani după ce a plecat la studii în America, Priya Rao face o vizită acasă pentru a-și anunța logodna cu americanul Nick, de care este îndrăgostită. Acest lucru este complicat deoarece, deși ea are o slujbă bine plătită și este fericită în America, familia ei consideră că îi va umple de rușine dacă nu se căsătorește cu „un băiat bun indian”.

„Toţi părinţii indieni care-şi văd copiii îndreptându-se spre lumea occidentală au câteva temeri, în următoarea ordine: 
Să nu mănânce carne de vită. (Vaca sacră e mama noastră!) 
Să nu se împrietenească prea tare cu străinii; nu poţi să ai încredere în ei. Nu uita ce ne-au făcut englezii. 
Să gătească acasă; n-au nici un motiv să mănânce în oraş şi să arunce banii aiurea. 
Să economisească. 
Să economisească. 
Să economisească. 
SĂ NU GĂSEASCĂ VREUN STRĂIN/STRĂINĂ CU CARE SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ”

Priya ajunge acasă chiar în mijocul verii, când femeile din familie se strâng pentru a pune murături de mango. Cu această ocazie observăm cât de tensionate sunt relațiile dintre aceste personaje și cât de grea este viața femeilor care se mărită din dragoste sau care nu sunt cerute în căsătorie. Priya este cuprinsă de teamă, iar momentul dezvăluirii este amânat până când aceasta ajunge chiar să participe la o ceremonie de alegere a miresei, la insistența părinților.

Protagonista aseamănă acest ritual cu cumpărarea unei vite. Doritorul vine în casa fetei, petrece câteva minute cu ea, iar dacă îi place o ia de nevastă.

Priya reprezintă vocea studenților indieni care pleacă să studieze peste hotare în număr din ce în ce mai mare, iar în final capătă o viziune diferită asupra țării lor de origine. Romanul pune în contrast mentalitatea învechită a părinților indieni, puternic înrădăcinați în tradiție cu cea a tinerilor influențați de Occident. Nu toți tinerii au puterea de a se opune acestui sistem patriarhal, însă romanul se încheie într-o notă optimistă și cu speranța unei schimbări în bine.

„Dacă am putea împărți durerea altor oameni, tăticii și mămicile din toată lumea ar muri de durere pentru că ar lua toată suferința copiiilor lor.”

În ciuda realității nu foarte plăcute pe care o înfățișează, scriitoarea se pricepe să-i confere o notă amuzantă, iar romanul în sine este unul foarte relaxant și optimist. Nu vreau să dau spoilere, dar dacă veți citi romanul veți descoperi că autoarea a ținut ascuns până în ultimul moment un detaliu amuzant care vă va lăsa cu gurile căscate. :D

Persoanele interesate de cultura indiană sau deschise la noi experiențe culturale vor găsi cu siguranță multe informații care să le satisfacă curiozitatea. Pentru a ne introduce mai bine în atmosfera exotică, fiecare capitol debutează cu o rețetă de mâncare indiană și chiar dacă majoritatea ingredientelor îmi erau necunoscute, tot mi s-a părut o chestie faină.

Nu pot spune că am simpatizat în totalitate cu Priya pentru că a fost un personaj puțin enigmatic pentru mine. Deși portretizată drept o femeie puternică, independentă, vizibil diferită de celelalte personaje feminine din roman, și poate puțin arogantă față de ele, ea nu-și poate găsi curajul de a le mărturisi celor dragi adevărul, fapt care duce la multe complicații pentru ea și familia ei. Însă și ea și celelalte personaje vor crește pe parcursul acestui roman.

„Cred că știm cine suntem, știm adevărul-adevărat, și doar atunci când acest adevăr nu mai e palpabil, ne dorim să săpăm mai adând în conștiința noastră, ca să vedem dacă găsim acolo ceva mai bun, ceva care să ne motiveze să trăim mai departe.”

Cum spuneam mai sus, recomand cartea persoanelor interesate să exploreze alte culturi, dar și celor care cred în dragostea de toate felurile și în schimbare.

Ambient muzical asociat:

Nota mea: 4/5

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul ledabooks.

În curând la Editura Leda!

Ghiciți cine tocmai și-a anunțat apariția și arată uimitor? Este nimeni altul decât mult-așteptatul volum 3, și ultimul, al seriei distopice Eve de Anna Carey. ^^ 

Fanii acestei serii cu siguranță vor fi încântați, iar dacă nu ați citit-o și aveți dubii, găsiți pe blog recenziile volumului 1 și ale volumului 2.

Cei de la Leda nu au publicat încă descrierea oficială a cărții, dar până atunci vă las cu sinopsisul de pe Goodreads, tradus de mine.

Atenție la spoilere!

Cât de departe poți merge când nu mai ai nimic de pierdut?

Când și-a pierdut sufletul pereche, pe Caleb, Eve simțea că lumea ei s-a prăbușit. Captivă în palat, forțată să joace rolul prințesei fericite, patrioate, a Noii Americi— și al frumoasei mirese a consilierului de top al tatălui său— întreaga viață a lui Eve e o minciună. Singurul lucru care îi dă putere e amintirea lui Caleb, și revoluția pe care el a început-o. 

Acum, Eve continuă de unde a rămas Caleb. Cu ajutorul lui Moss, un rebel sub acoperire la curtea Regelui, ea plănuiește să distrugă Noua Americă, începând chiar cu capitala ei, Orașul Nisipului. Va reuși Eve să creeze o lume nouă și liberă, când i se cere să înfăptuiască actul suprem de rebeliune— uciderea tatălui ei?

În Răzvrătirea, Eve trebuie să aleagă pe cine să lase în urmă, pe cine să salveze și cu cine să lupte, pe măsură ce palpitanta poveste de dragoste și sacrificiu din distopia Noii Americi ajunge la un sfârșit uimitor.

O listă integrală cu toate noutățile literale ale acestei toamne puteți citi pe blogul Laurei Câlțea.

Voi ați așteptat acest volum?

Jurnalele Vampirilor— Vânătorii: Cântecul Lunii

Îi sunt recunoscătoare Antoniei pentru acest premiu. Mulțumesc mult! :*

Cântecul Lunii este al nouălea volum, din 13, din binecunoscuta serie Jurnalele Vampirilor. Voi recunoaște că am dat skip volumelor 5-8(nu aruncați cu pietre!), dar, deși autoarea face unele referințe la volumele trecute, nu am avut probleme în a înțelege acțiunea curentă. Ba chiar mă bate gândul acum să-mi cumpăr și celelalte cărți. :D

În acest volum, Elena și prietenii ei părăsesc Fell's Church pentru a studia împreună la Universitatea Dalcrest, universitate unde s-au cunoscut și părinții Elenei. Dar nici nu au timp să se acomodeze, că apar deja noi primejdii și reponsabilități. Studenții din campus încep să fie măcelăriți de o creatură misterioasă, Matt este recrutat de o societate secretă, iar Ștefan și Damon se învrăjbesc din nou din cauza Elenei. În timp ce încearcă să lupte cu noul pericol care s-a abătut asupra campusului, Elena descoperă informații neașteptate despre trecutul părinților ei.

Nu am regretat că mi-am început vacanța cu acest volum, mai ales că mi-a lipsit sentimentul de a fi acaparată complet de o carte. M-a prins rapid, a fost relaxantă și captivantă, a avut mister și băieți/săruturi sexy. Unele aspecte ale poveștii nu au avut sens pentru mine(în momentul în care 5 studenți sunt măcelăriți, de ce nu poate poliția să suspende cursurile sau măcar să pună o patrulă, ceva?), dar bănuiesc că fără ele s-ar fi dus o parte din farmec. Alte puncte forte ar fi faptul că acțiunea se mută de la liceu la facultate, și atmosfera de campus, care nu pare diferită de a noastră. 

Ce nu mi-a plăcut:
-atitudinea Elenei— deși știe că flirtul cu Damon nu poate aduce decât probleme, ea îi răspunde cu nesimțire la avansuri, și apoi se mai miră de ce Ștefan se supără pe ea;
-deși autoarea își propune să o scoată pe Bonnie din umbra Elenei și a lui Meredith, comportamentul ei nu se schimbă, și abia dacă primește și ea un rol de formă în rezolvarea situației.

Impresia mea în ansamblu e aceeași ca pentru restul volumelor: pe de o parte avem limbajul simplu și clișeele specifice genului YA, pe de altă parte avem o poveste interesantă și ușor de citit, care acaparează complet cititorul. Depinde de fiecare ce trăsături își dorește de la o carte. Lăsând la o parte aspectele negative, pe mine cartea m-a făcut să mă simt bine, deci o consider o lectură reușită.

Nota mea: 4/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

„Cele nouă chipuri ale inimii” de Anita Nair — Recenzie

Am citit Cele nouă chipuri ale inimii cu câteva luni în urmă și o voi prezenta cu riscul de a omite unele aspecte, pentru că e o carte foarte bine scrisă și merită adusă în centrul atenției.

Sunt obișnuită cu povești cu finaluri fericite, cu incursiuni amoroase care duc la căsătorie, și totuși mi-a ajuns la suflet cartea Anitei Nair, care prezintă o viziune pesimistă asupra dragostei.

Romanul ne poartă în îndepărtata Indie, pe jumătate modernă, pe jumătate încă guvernată de mentalități arhaice. În prim-plan se află indianca Radha, o femeie de condiție bună, căsătorită din obligație în urma unei aventuri care nu era pe placul familiei. Deși are un soț iubitor, pe Shyam, și duce o viață lipsită de griji, Radha îl înșeală cu un oaspete european la hotelul familiei.

Complice la aventura Radhei este unchiul acesteia, care, deși o ajută, îi analizează greșelile cu luciditate și cu experiența unui om pățit. În paralel, Unchiul rememorează două povești de dragoste care i-au marcat viața: întâi, legătura tragică dintre tatăl său ateu și mama sa musulmancă, iar mai apoi propria poveste de dragoste cu o femeie europeană. Astfel, cartea e relatată din trei puncte de vedere: al Radhei, al lui Shyam, și al Unchiului.

Cred că mesajul principal transmis de Anita Nair e că iubirea singură nu e de ajuns pentru a întreține o relație. Mult mai puternice se dovedesc a fi cultura, religia, situația socială. Iubirea oricât de mare nu poate schimba firea și rădăcinile unui om. Or, dacă un bărbat vă dorește, asta nu înseamnă neapărat că vă și iubește. Dar pot oamenii să se schimbe cu adevărat din iubire? Putem iubi pe cineva atunci când ne separă diferențe ireconciliabile?

Cartea Anitei Nair e o carte a poveștilor frumoase care se sting, a sentimentelor înălțătoare, „indestructibile”, care se dovedesc a fi simple fapte efemere.

Cele nouă chipuri ale inimii, sau navarasele, reprezintă cele nouă sentimente primordiale din cultura indiană, pe care personajele le încearcă pe parcursul romanului: dragoste, dispreț, amărăciune, furie, curaj, teamă, dezgust, mirare, pace. Navarasele reprezintă de asemenea principalele expresii faciale ale dansului tradițional indian kathakali, care povesteşte diverse teme mitologii hinduse, punând accent pe gesturile și expresiile faciale ale dansatorilor. Autoarea ne introduce în această formă de teatru-dans prin intermediul Unchiului, care o studiază de la nivel de începător până la expert, arătându-ne determinarea și curajul acestor dansatori, care pentru a deveni profesioniști trebuie să urmeze un antrenament intensiv de până la 8-10 ani.

Deși această carte nu m-a atras de la început și m-a speriat prin lungimea ei, mă bucur că i-am dat o șansă, întrucât m-a introdus treptat într-o lume care, deși tristă, s-a dovedit fascinantă, atât prin puterea poveștilor, cât și prin exotism. Frazele par la fel de bine alese ca pașii dansului indian și inspiră o aură de mister care te atrage tot mai mult, ca o țesătură complexă care se formează în fața ochilor tăi.

Recomand această carte tuturor categoriilor de cititori și în special celor interesați să descopere o cultură cu totul deosebită.

Nota mea: 5+/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Recenzie „Sacrificiul” de Anna Carey (Eve vol. 2)

Cei care nu ați citit volumul I, fiți atenți la spoilere!

Știți senzația aia superfaină când termini un volum dintr-o serie și cu sufletul la gură îl apuci pe următorul și devorezi povestea mai departe? Cred că am avut noroc să citesc consecutiv primele două volume din Eve, totuși acum a început așteptarea chinuitoare pentru al treilea volum, care nu dă semne că va apărea în viitorul apropiat în România. ~_~

Ei bine, al doilea volum din Eve a fost pentru mine mult mai bun decât primul. Aici avem parte de mai multe răsturnări de situație și îi găsim pe Eve și Caleb în situații și ipostaze noi, acțiunea fiind antrenantă de la prima până la ultima pagină. Stilul de a scrie al autoarei nu mi-a mai dat bătăi de cap, a fost simplu și fluent, lăsând evenimentele să curgă cât mai rapid. Sfârșitul te lasă în suspans și te obligă să faci rost de volumul următor!

Deși a ajuns în cele din urmă în Califia, Eve știe că nici aici nu e pe deplin în siguranță. În plus, îi e greu să-și reprime dragostea pentru Caleb și gândul că acesta se află în continuare rănit în afara orașului. Atrasă într-o capcană, evadează, dar este prinsă și dusă în Orașul de Nisip. De aici încep eforturile de evadare și regăsire a iubirii adevărate.

După cum se vede, Eve nu are parte de niciun moment de liniște. Fugind în primul volum de la Școală, urmărită de oamenii Regelui și de traficanți, iar acum evadând din Califia, ea pare că nu va găsi niciodată un loc al ei. E ușor să-ți dai seama ce simte și să simpatizezi cu ea. Dragostea dintre Eve și Caleb sfidează împrejurările și cumva continuă să crească pe zi ce trece.

Eve pare să fi devenit mai inteligentă decât în primul volum, dar în continuare comite greșeli care pun în primejdie oameni nevinovați. Uneori îți vine să scoți un astfel de personaj din carte și să-i dai o palmă.


De asemenea, în acest volum ni se prezintă mai detaliat starea Americii de după molimă, eforturile de reconstruire și modul în care a luat ființă Orașul de Nisip. Ajungem să îl cunoaștem pe Rege ca pe un om normal, acțiunile sale sunt în parte justificate. Se pune accent pe contrastul dintre bogații care locuiesc în centrul Orașului de Nisip și săracii care locuiesc la periferie, imagine ce ne amintește de contrastul dintre cartierele de lux și cele periferice ale unor metropole din zilele noastre precum Mexico City și Rio de Janeiro.

În concluzie, cred că această serie este una care merită citită. Cu ceva timp în urmă se preconiza transformarea ei într-un serial, dar nu a apărut nimic concret.

Citate:

Oricât de rău pare, o parte din mine vrea să afle cum e să iubești pe cineva atât de mult.

Există milioane de stele, fiecare strălucind și arzând în același timp. Și ele mor ca orice altceva— trebuie să le apreciezi înainte să dispară.

Întâi s-au năruit pereții, apoi scaunele. Podeaua a căzut de sub noi, felinarele au dispărut.  Vocile de la Școală au fost reduse la tăcere. Nu mai simțeam mirosul stătut al pernelor. Eram suspendați undeva în timp și nu mai simțeam decât trupurile noastre îngemănate.

Nota mea: 4/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Recenzie „Eve” de Anna Carey

În sfârșit mi-a ajuns în mână o carte pe care o cumpărasem de mai mult timp, dar am amânat-o din cauza altor priorități.

Trebuie să recunosc că începutul romanului mi s-a părut nepromițător, acțiunea simplă, detaliile puține, limbajul ok, dar nu suficient de elevat cât mă aștept de la o carte(așa-mi și trebuie, dacă nu citesc cărți pentru vârsta mea). Până la urmă a reușit însă să mă prindă, smulgându-mi câteva ore petrecute între paginile ei.

Povestea din această carte se petrece într-un viitor distopic în care o molimă ucide peste 90% din populația lumii. Eve, o fată orfană, trăiește într-o școală de fete, dar descoperă cu stupoare că urmează să fie închisă și folosită pentru repopularea Noii Americi, așa că evadează. Învățată toată viața să se ferească de bărbați și de sentimentele pentru aceștia, Eve descoperă dragostea prin intermediul lui Caleb, un rebel care o ajută să se ferească de oamenii Regelui, porniți după ea.

Acum, cartea asta mi-a ridicat unele semne de întrebare. În Eve, orfanii și săracii sunt prinși și exploatați, în timp ce bogații se lăfăie într-un lux creat pe spinarea celor dintâi. Regele lor dorește să crească populația pentru a concura cu celelalte puteri ale lumii. Totuși, dacă populația noastră ar fi decimată, iar orașele distruse, chiar ar trebui să reconstruim totul cum a fost înainte? Nu am putea trăi simplu, cum au trăit și străbunicii noștri, doar din ceea ce ne dă pământul, lăsând lucrurile să evolueze treptat? Ar mai avea vreo importanță banii strânși înainte de molimă?

Pe de altă parte, există aici și un mesaj foarte frumos de transmis: chiar în condițiile cele mai neprielnice, fără să știe deloc despre ce este vorba, omul este capabil să iubească și să se sacrifice pe sine. Eve a fost învățată toată viața să se ferească de bărbați, iar Caleb duce o viață prea periculoasă pentru a-și putea permite să se îndrăgostească. Totuși, dragostea își face loc treptat în sufletele lor, iar ei o primesc fără teamă, ca pe un sentiment natural, firesc. Mi-a plăcut povestea de dragoste dintre cei doi, a fost dulce și fermecătoare.

O carte bunicică, nu o capodoperă, dar altfel foarte potrivită cititorilor preadolescenți și adolescenți. Promisiune: acțiunea devine mult mai interesantă în cartea a doua, deci puneți mâna pe ea!

Citate:

Era ceva în cuvântul— noi— ceva ce mă calma. Nu mai era el. Nu mai eram eu. Eram noi.

Am început să plâng, știind într-un final adevărul: dragostea era singurul adversar al morții, singurul lucru îndeajuns de puternic să se lupte cu prinsoarea disperată a acesteia.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Recenzie „Creatura” de Nely Cab

Sunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…

Isis Martin este o adolescentă de 17 ani care suferă de tulburări de somn din cauză că o siluetă neagră, înaripată, îi apare în vis. În încercarea de a-și înfrunta temerile, ea descoperă că ființa misterioasă nu e nici pe departe o plăsmuire a imaginației ei, ci un adevărat zeu dintr-un neam uitat de omenire. Mai mult, ea însăși pare a avea o legătură cu această lume supranaturală, fiind capabilă să călătorească pe un tărâm interzis speciei umane. Când David Chios, frumosul băiat înaripat, se metamorfozează în om și începe să frecventeze același liceu ca și Isis, între cei doi ia naștere o poveste de dragoste fermecătoare. Lumile lor, însă, sunt guvernate de reguli stricte și ascund nenumărate pericole, soarta dovedindu-le că nimic nu e ușor în dragoste, nici măcar pentru un zeu.

Sună incitant până aici, nu-i așa? Vă voi povesti puțin despre impresiile mele de lectură.

În primul rând, trebuie clarificat faptul că această carte nu este una cu substanță. Este un roman pentru adolescenți, plin de clișee specifice acestui gen. Tiparul este cel cu care ne-am obișnuit: adolescenta simplă, cu probleme în familie, câștigă inima unui băiat frumos/ bogat/ badass/ cu puteri supranaturale. Dacă ați citit primul volum din Amurg, veți observa multe asemănări între cele două cărți. Nu le voi enumera pentru a nu dezvălui spoilere, dar cu siguranță vă vor sări în ochi la momentul respectiv! Pentru că seria Amurg e printre preferatele mele, a fost oarecum plăcut să regăsesc atmosfera lor specifică, dar mi se par mai de apreciat scriitorii care se străduiesc să fie cât mai originali.

Un element de noutate pe care îl aduce Creatura este inspirația din mitologia greacă. Chestia asta mi s-a părut foarte faină și chiar mi-a deschis apetitul pentru a citi mai multe despre zei, deși am simțit că ar fi putut fi valorificată mai mult de atât. Atmosfera supranaturală a fost destul de bine conturată, a avut legende, mister, și câteva părți mai ciudate care dau savoare cărții. Personajele, în schimb, lasă de dorit. Zeii pe care îi întâlnim aici sunt foarte umanizați, își pierd mult din statura impozantă specifică unui zeu. Nyx, zeița nopții, e o casnică încercând să aibă cât mai bine grijă de băieții ei adolescenți; Eros, zeul dragostei, e un fustangiu care duce o viață boemă în Paris. Dacă prin alte cărți întâlnim vampiri cu vârste de câteva sute de ani, aici autoarea le atribuie personajelor sale câteva.... milenii! Mi s-a părut penibil în comparație cu comportamentul, rațiunea sau prestanța acestora. 

Un alt lucru care m-a trăznit la această carte a fost limbajul: simplu, sec, fără eleganță sau cursivitate, și totuși cu pretenții destul de mari. Deși în general descrierile și dialogurile sunt simple, pe alocuri sunt presărate cu fraze/cuvinte pompoase, din care, contrar așteptărilor, nu iese nimic poetic. Primele pagini au trecut al naibii de greu, dar după un timp m-am obișnuit cu stilul de scriere. Dacă aveți ocazia, vă recomand să încercați versiunea în engleză, probabil sună mai bine decât a noastră. Există însă și o parte bună, aceea că romanul se citește ușor, cele 400 și ceva de pagini trecând de fapt foarte repede.

Cu toate aceste aspecte negative, Creatura s-a dovedit a fi o carte destul de interesantă. A avut suspans din plin, la fel ca și câteva momente sensibile, emoționante. Relația dintre Isis și David mi s-a părut drăguță la început, dar treptat ea devine din ce în ce mai enervantă. Dacă nu vă plac poveștile de dragoste siropoase, sau dacă sunteți forever alone (ca mine!) s-ar putea să aveți o problemă cu săruturile în exces. Foarte frumos conturată a fost, în schimb, relația strânsă dintre Isis și mama ei, la fel ca și modul în care scriitoarea împletește cu povestea două probleme delicate ale adolescenților: consumul de droguri și sarcina la o vârstă fragedă. 

Ca o concluzie: mi-a plăcut modul în care această carte m-a făcut să mă simt. A fost captivantă și foarte ușor de citit. În același timp, a avut lipsuri în ceea ce privește limbajul, originalitatea și construcția personajelor. O recomand celor care doresc o lectură captivantă fără prea multe bătăi de cap.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Recenzie „Metamorfoza” de Franz Kafka

Prima mea întâlnire cu proza lui Kafka nu a fost chiar una plăcută, dar nu pot să nu recunosc măiestria și talentul literar al acestuia, expresivitatea imaginilor, felul în care te determină să citești mai departe încă de la primele cuvinte.

M-am tot gândit dacă ar trebui să scriu sau nu despre această nuvelă. Vă avertizez că pentru unii ar putea fi deprimantă, altora li se va părea horror. Totuși, e o lectură scurtă și rapidă care nu poate să strice.

Am însă o recomandare: nu citiți Metamorfoza când sunteți veseli, pentru că vă veți deprima inutil, şi de asemenea e mai greu să pătrunzi în atmosferă. Așteptați până cădeți într-o stare negativă, și atunci o veți putea aprecia la adevărata ei valoare.

Dar haideți să vedem despre ce este vorba. Metamorfoza este povestea lui Gregor Samsa, un simplu comis-voiajor, care se trezește transformat peste noapte, fără nicio cauză aparentă, într-un gândac de mărime umană. Gândac - da, ați citit bine. Această metamorfoză nu este explicată pe parcursul nuvelei, nimeni nu încearcă să-i afle cauza, este doar un fond pe care se vor desfăşura acţiunile ulterioare.

Rudele lui Gregor(părinţii şi sora mai mică) se prind de identitatea lui şi îl îngrijesc ținându-l închis într-o cameră. Întâi sora lui îi strecoară mâncare pe sub uşă, mai apoi îşi face curaj să intre pentru a face curat. După o vreme însă, familia îşi dă seama de inconvenientul situației. Gregor fusese singurul care îi sprijinea financiar, dar acum el reprezintă o grijă în plus, un musafir nepoftit care ocupă degeaba spaţiul în casă. Prins pentru totdeauna într-un corp hidos, incapabil de a munci și de a-și susține familia, bărbatul nu poate fi decât o povară pentru toți cei din jur.

Gregor însă nu se transformă complet în gândac, el își păstrează amintirile și capacitatea de a face raționamente. Din ascunzătoarea sa de sub canapea, el este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în casă. Este conștient de problemele financiare ale familiei și și-ar dori să fie capabil să le rezolve. Îi vin în minte tot felul de amintiri, printre care și planurile de a-și trimite sora la Conservator. La început, nu se gândește decât la serviciul său și la consecințele lipsei sale. Gândurile şi atitudinile lui Gregor sunt analizate în detaliu în cadrul acestei parabole sfâşietoare despre dezumanizare, indiferenţă şi respingere.

Sunt multe lucruri care repugnă la această nuvelă, însă nu are legătură cu povestea sau scriitorul, ci cu comportamentul uman asupra căreia aceasta atrage atenția.

Deși mă așteptam la o lectură horror, cartea mi s-a părut mai mult tristă și sensibilizantă. Kafka abordează o problematică foarte interesantă, și anume măsura în care este condiționată iubirea celor dragi nouă de aspectul fizic sau de utilitate. Sunt puse în reflief mai multe comportamente umane şi sentimente negative precum lipsa de recunoștință, ignoranţa, aversiunea faţă de cei care sunt diferiţi. Aflat într-o situaţie limită, ai fi în stare să sacrifici pe cineva drag ţie?

Interesant este şi modul în care autorul transpune în cartea sa elemente din propria biografie. Şi în viaţa reală, Kafka s-a simţit ca un "gândac" în faţa tatălui său, a fost forţat să îşi ia o slujbă care nu-i aducea satisfacţie şi a avut cu sora sa aceeaşi relaţie descrisă în text(întâi i-a fost confidentă, apoi aceasta i-a înșelat așteptările).

Și totuși, povestea lui Gregor pare a fi mult mai mult decât ceea ce se vede la suprafață. Să fie metamorfoza în gândac o metaforă pentru a ilustra criza existențială, pierderea sinelui, dorinţa de însingurare? Aspirațiile prea mari cărora corpul le este piedică, dorinţele pe care alţii nu le pot înţelege? Tot ce pot spune e că nuvela lasă loc multor interpretări şi că îmi vine greu să aşez într-o formă finală tot ceea ce s-ar putea desprinde din text.

Nuvela este scurtă,dar îți lasă impresia că ai citit un roman întreg. Kafka pare a avea o imaginație interesantă și mi-a stârnit curiozitatea și pentru alte lecturi.

„Să dispară, strigă sora, este singura cale, tată! Trebuie să te eliberezi de gândul că el este Gregor. Toată nenorocirea noastră provine din faptul că am crezut atâta vreme acest lucru. Dar cum ar putea să fie Gregor? Dacă ar fi fost el, ar fi înţeles de mult că nu e posibilă convieţuirea între oameni şi astfel de animale şi ar fi plecat de bunăvoie. Atunci n-am mai fi avut nici un frate, dar ne-am fi putut continua viața şi i-am fi cinstit memoria. "

Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

Tess d'Urberville ~ o femeie pură

“Angel, lumea tot mai zice că sunt drăguță (la drept vorbind zice că sunt chiar frumoasă) și poate că-i adevărat. Dar eu nu pun niciun preț pe frumusețea mea. Mă bucur de ea doar când mă gândesc că e un bun al tău, și că merit, poate, să fiu a ta, măcar pentru asta. Într-o vreme când oamenii mă sâcâiau din pricina frumuseții mele, mi-am ascuns fața sub o broboadă și-am dus-o așa cât am putut.”

Am iubit și am urât această carte în același timp, iar la sfârșit mi-a fost greu să înăbuș sentimentul de amărăciune care mă stăpânise. Totuși, Tess d'Urberville este unul din acele romane pe care le-aș recomanda cu încredere oricui, și în special fetelor tinere, care, deși trăiesc astăzi vremuri mult mai prielnice, sunt îndatorate a cunoaște și a nu uita patimile predecesoarelor lor.

Romanul ne-o prezintă pe Tess Durbeyfield, o fată crescută la țară, fără posibilități materiale deosebite, inocentă și naivă, dar cu o personalitate plăcută și ceva educație care o fac să se remarce în rândul fetelor de seama ei. Când părinții ei descoperă că sunt urmașii celebrei familii de cavaleri d'Urberville, încep să-și facă planuri de a-și îmbunătăți situația financiară prin intermediul fiicei lor. Tess este trimisă ca reprezentantă a familiei în casa noilor lor rude, fără a ști că de fapt pretinșii d'Urberville sunt doar niște impostori recent îmbogățiți. 

La reședința acestora, este primită într-un mod mult prea călduros de presupusul ei văr, Alec d'Urberville, care se arată de la început foarte interesat de ea, și îi oferă o slujbă la fermă. După multe avansuri pe care Tess le respinge, bărbatul profită de ea și o lasă însărcinată. Tess îl părăsește pe Alec și se întoarce în satul natal, dar, după moartea copilului, este liberă să își ia viața de la capăt.

Găsindu-și o slujbă departe de casă, Tess îl întâlnește pe Angel Clare, un fiu de pastor cu care se căsătorește fără a-i povesti de trecutul ei. Fără a uita ține cont că la rândul lui dezonorase și el o altă fată, Angel simte că a fost înșelat prin această căsătorie, de aceea o părăsește pe Tess fără a-i da un răspuns sigur în ceea ce privește relația lor. Spre ce necazuri o va purta viața pe biata Tess, și cum se va încheia povestea de dragoste dintre ea și Angel, vă las pe voi să descoperiți.

“-Hei, Tess, ce te furișezi așa? o întrebă el. Te temi de ceva?

-Nu... nu. Nu mă tem de nimic ce-mi poate ieși în cale, mai ales acum când merii își scutură floarea și e atâta verdeață în jur...

-Dar e ceva care te neliniștește. Așa-i?

-Da, domnule.

-Da? Și ce e?

-Nici eu nu prea știu.

-Te temi că se acrește laptele?

-Nu!

-Te temi de viață în general?

-Da.

-Asta mi se întâmplă și mie, destul de des. Viața e tare încurcată! Așa-i?”

Spre rușinea mea, trebuie să mărturisesc că am găsit prima jumătate a cărții extrem de plictisitoare, și nu de puține ori mă bătea gândul să renunț. Mi-a luat câteva săptămâni să trec de începutul foarte greoi, și de fapt nici nu știu ce m-a împiedicat să mă opresc. Vă rog și pe voi să nu abandonați cartea pentru că garantat mai târziu lucrurile devin mult mai interesante.

Tess d'Urberville este un personaj reprezentativ pentru a ilustra condiția femeii din epoca victoriană; ea este o victimă a sărăciei, a prejudecăților, a bărbaților din jurul ei și a educației necorespunzătoare, dar își acceptă situația cu demnitate și face doar ceea ce e de părere că e corect. Încercând să-și crească singură copilul, sperând la un mariaj reușit în ciuda faptului că nu mai era fecioară, Tess s-ar fi potrivit mai bine vremurilor noastre decât celor în care trăia.

Tess este în continuu lovită de soartă, acesta fiind un preț pentru inocența și neștiința ei. La rândul ei, își complică și mai mult situația luând o mulțime de decizii greșite. Greșite... la prima vedere, pentru că, tot gândindu-mă la acest roman, încep să-mi lămuresc unele lucruri pe care nu le observasem din prima. După ce află că poartă copilul lui Alec, Tess se întoarce în satul natal fără să-i spună acestuia, deși ar fi putut rămâne alături de el. La momentul respectiv ea nu are niciun bărbat pe care îl iubește, familia ei este prea săracă pentru a o primi cu brațele deschise și pe deasupra știe că va fi disprețuită în cadrul comunității. Totuși, ea refuză să se lase înfrântă ca femeie, chiar dacă acest lucru înseamnă suferință pentru ea și copilul ei. Aceasta este demnitatea.

Tess d'Urberville nu e o carte pe care să o citești atunci când te plictisești. Este un roman foarte puternic, plin de lecții de moralitate și parabole. Lupta lui Tess cu soarta se încheie tragic. Scriitorul pare că simpatizează cu ea, dar în același timp o pedepsește pentru încercarea ei de a se abate de la destinul scris femeilor. Încă simt că nu am înțeles pe deplin tot ce are de transmis acest roman. Că mai e ceva acolo, ceva ce nu pot percepe. De aceea, pentru stilul lui Hardy și pentru acest roman, am numai cuvinte de laudă.

Nota mea: 5/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.