„Editura Herg Benet s-a înființat în toamna anului 2010; în primii șase ani, dedicați literaturii române vii, și-a atins obiectivul de a face cunoscute pe piața de carte autohtonă voci noi, puternice, inconfundabile, cu o scriitură originală, perfect coordonată cu literatura universală de vârf. Herg Benet a oferit cititorilor bestseller-urile de azi, care vor fi clasicii de mâine.
Editura Herg Benet a reușit, de-a lungul a șase ani, să schimbe o parte importantă a paradigmei culturale românești – propunând autori tineri, originali, talentați și interesanți, a adus literatura autohtonă din nou în atenția publicului tânăr, demonstrând că și în România se pot scrie bestseller-uri la fel de reușite precum cele internaționale.”
„Noi avem un soi de iubire pentru cărți, căci atunci când vrem să ieșim puțin din cotidian, când vrem să visăm cu ochii deschiși, ne aruncam, ca niște hapsâni, asupra unei cărți.
Și citim.
Uneori, găsim răspunsuri la întrebările noastre. Alteori, găsim alte întrebări la care va trebui să căutăm răspunsul. Până la urmă, acesta este scopul unei cărți - să îți răspundă și să te întrebe, ajutându-te totodată să evoluezi.
Așa cum spune și o vorbă din popor - cine nu are cărți, să își cumpere!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu