Recenzie „Eve” de Anna Carey

În sfârșit mi-a ajuns în mână o carte pe care o cumpărasem de mai mult timp, dar am amânat-o din cauza altor priorități.

Trebuie să recunosc că începutul romanului mi s-a părut nepromițător, acțiunea simplă, detaliile puține, limbajul ok, dar nu suficient de elevat cât mă aștept de la o carte(așa-mi și trebuie, dacă nu citesc cărți pentru vârsta mea). Până la urmă a reușit însă să mă prindă, smulgându-mi câteva ore petrecute între paginile ei.

Povestea din această carte se petrece într-un viitor distopic în care o molimă ucide peste 90% din populația lumii. Eve, o fată orfană, trăiește într-o școală de fete, dar descoperă cu stupoare că urmează să fie închisă și folosită pentru repopularea Noii Americi, așa că evadează. Învățată toată viața să se ferească de bărbați și de sentimentele pentru aceștia, Eve descoperă dragostea prin intermediul lui Caleb, un rebel care o ajută să se ferească de oamenii Regelui, porniți după ea.

Acum, cartea asta mi-a ridicat unele semne de întrebare. În Eve, orfanii și săracii sunt prinși și exploatați, în timp ce bogații se lăfăie într-un lux creat pe spinarea celor dintâi. Regele lor dorește să crească populația pentru a concura cu celelalte puteri ale lumii. Totuși, dacă populația noastră ar fi decimată, iar orașele distruse, chiar ar trebui să reconstruim totul cum a fost înainte? Nu am putea trăi simplu, cum au trăit și străbunicii noștri, doar din ceea ce ne dă pământul, lăsând lucrurile să evolueze treptat? Ar mai avea vreo importanță banii strânși înainte de molimă?

Pe de altă parte, există aici și un mesaj foarte frumos de transmis: chiar în condițiile cele mai neprielnice, fără să știe deloc despre ce este vorba, omul este capabil să iubească și să se sacrifice pe sine. Eve a fost învățată toată viața să se ferească de bărbați, iar Caleb duce o viață prea periculoasă pentru a-și putea permite să se îndrăgostească. Totuși, dragostea își face loc treptat în sufletele lor, iar ei o primesc fără teamă, ca pe un sentiment natural, firesc. Mi-a plăcut povestea de dragoste dintre cei doi, a fost dulce și fermecătoare.

O carte bunicică, nu o capodoperă, dar altfel foarte potrivită cititorilor preadolescenți și adolescenți. Promisiune: acțiunea devine mult mai interesantă în cartea a doua, deci puneți mâna pe ea!

Citate:

Era ceva în cuvântul— noi— ceva ce mă calma. Nu mai era el. Nu mai eram eu. Eram noi.

Am început să plâng, știind într-un final adevărul: dragostea era singurul adversar al morții, singurul lucru îndeajuns de puternic să se lupte cu prinsoarea disperată a acesteia.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.