21 nov. 2020

Twin Covers / Coperte gemene (18)


Bună, dragilor! Vi s-a întâmplat vreodată să găsiți cărți cu coperte la fel? 🎀Nu mă refer aici la cărți din aceeași serie sau colecție, ci la cărți complet neînrudite. Eu am găsit aceste două minunății, incă nu le-am citit, dar tare mi-ar plăcea ca în viitor să revin și cu o părere asupra lor. Ați citit vreuna din aceste cărți? 

Care copertă vi se pare mai reușită? Personal înclin spre prima deoarece culorile sunt mai puternice și îți captează atenția.

31 oct. 2020

Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…


Cei familiarizați cu scrierile cu Eric-Emmanuel Schmitt știu că multe din acestea sunt lecturi ușoare și rapide. Elixirul dragostei nu face excepție, fiind o lectură de 1-2 ore, dar care poartă cititorul prin întreaga poveste a unei relații și îl trece printr-o varietate de emoții: indignarea, rememorarea, regretul, dar și satisfacția, pentru că la sfârșit autorul face dreptate părții nedreptățite din poveste.

Elixirul dragostei promite un răspuns al unei întrebări pe care probabil mulți ne-am pus-o la un moment dat: pot doi oameni despărțiți să rămână prieteni? 

Argumentele acestuia îmbracă forma unui schimb epistolar între doi foști iubiți, care acum trăiesc în colțuri diferite ale lumii - el în Paris, ea în Montreal, după ce s-au despărțit din cauza infidelității. Adam îi propune lui Louise să reia legătura, considerând că prietenia reprezintă o continuare firească a iubirii. Reticentă la început, ea intră în jocul lui, cei doi ajungând treptat să-și povestească viețile prin email și să-și facă diverse confidențe, cum ar fi aspecte despre noile lor relații. 

Plecând de la o discuție despre piesa omonimă de operă, cei doi încearcă să descopere dacă există un elixir al dragostei, o anumită rețetă prin care putem face orice persoană să se îndrăgostească de noi. Adam dorește să demonstreze existența acestuia și o folosește pe post de cobai chiar pe una din prietenele lui Louise. Dacă acest elixir funcționează sau nu, vă invit să descoperiți.

În ciuda scurtimii romanului, mi s-a părut că acesta reușește să atingă anumite corzi. Schmitt m-a surprins pentru că reușește să ofere și o perspectivă feminină obiectivă asupra relațiilor, dar și prin iscusința de a păstra informații valoroase pentru sfârșit, creând o răsturnare de situație. 

O recomand amatorilor de cărți romantice și nu numai, deși are în centru dragostea mi s-a părut mai profundă decât genul chick-lit. În special dacă timpul liber nu este aliatul vostru, sau nu reușiți să intrați în atmosfera de lectură cu alte cărți, Elixirul dragostei este perfectă pentru a fi citită "in one sitting".

”Frumuseţea primei iubiri vine din faptul că nu este bântuită de propriul sfârşit, te crezi într-un prezent etern şi-i ignori epuizarea. După care, cadavrul primei iubiri le infectează pe următoarele.” 

”Adam, Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.
Draga mea Louise, Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…”


Link de cumpărare: Libris
Nota mea: 4/5/5

1 aug. 2020

Susan Abulhawa - Albastrul dintre cer și ape


Susan Abulhawa - Albastrul dintre cer și ape

„O, găsește-mă

Voi fi în acel albastru
Dintre cer și ape
Unde timpul este numai acum
Și unde pentru totdeauna
Curgem precum un râu. 


Deși am mai menționat Albastrul dintre cer și ape și în lista celor mai bune cărți citite în 2019, am considerat că e necesar ca aceasta să aibă propria pagină, întrucât evenimentele prezentate aici au impact asupra prezentului și se reflectă încă în viețile oamenilor din Fâșia Gaza.

Albastrul dintre cer și ape este un roman ușor de parcurs, dar greu de digerat, el prezentându-ne ororile și nedreptățile conflictului israelo-palestinian. Acesta urmărește viața unei familii palestiniene pe măsură ce sunt alungați din casa lor din satul palestinian Beit Daras și se refugiază în Fâșia Gaza, unde sunt nevoiți să înfrunte multe lipsuri materiale și abuzul de putere al soldaților israelieni.

Nedreptatea, frustrarea și neputința sunt câteva din sentimentele emanate de acest roman, care vă va pune cu siguranță pe gânduri în privința societății noastre.

Evenimentele sunt relatate din perspectiva mai multor personaje, accentul fiind pus pe personajele femei, dintre care figura centrală este Nazmiyeh. Violată înainte de plecarea către Gaza și privită cu reticență de către vecinii ei, aceasta supraviețuiește tuturor nedreptăților întâlnite și devine o figură matriarhală respectată și un stâlp de susținere pentru celelalte femei din familie. 

Un alt personaj semnificativ este Nur, nepoata lui Nazmiyeh, care după ce a crescut în America vine în Gaza spre a-și descoperi originile și care, prin alăturarea experiențelor ei de viață din America și Palestina, servește ca exemplu spre a ilustra viața nefericită a femeilor din orice societate. Fiecare personaj principal al romanului are însă un farmec aparte: micuța Miriam cu ochii de culori diferite, care putea vedea sentimentele oamenilor, Khaled, nepotul lui Miriam care o vizitează pe aceasta din "albastru" chiar dinainte de a se naște, sau bunul soț al lui Nazmiyeh care o sprijină pe aceasta în ciuda gurilor rele.

Caracterul istoric al romanului este presărat cu o notă mistică. La începutul poveștii personajele sunt ocrotite de către duhul Suleiman, care pe parcurs își face din ce în ce mai puțin simțită prezența, sugerând îndepărtarea Palestinei de identitatea ei națională. Interesantă este și metafora albastrului, un spațiu atemporal de unde cei decedați veghează asupra apropiaților lor.

Ideea de a urmări viața unei familii pe parcursul mai multor generații, precum și ciclicitatea evenimentelor tragice în care personajele sunt prinse mi-au adus aminte de romanul Un veac de singurătate al lui Marquez. Scriitoarea Susan Abulhawa are un mod deosebit de a exprima stări și emoții prin intermediul metaforelor, iar îmbinarea fragmentelor poetice cu grotescul realității fac din Albastrul dintre cer și ape un roman unic.

Deși consider că oricine ar trebui să citească acest roman, datorită caracterului violent al unor scene recomand a se lectura de către cei cu vârsta 16+.

Nota mea: 5/5
Link de cumpărare: Elefant.ro

31 mai 2020

Cele 5 limbaje ale iubirii - Gary Chapman - tu ce limbaj al iubirii vorbești?

Cele 5 limbaje ale iubirii - Gary Chapman Editura: Litera
Număr de pagini: 224
Anul apariției: 2019
Gen literar: self help, dezvoltare personală

În timp ce citeam cartea lui Gary Chapman, mă întrebam cum ar fi să îl întâlnesc în persoană și să port o conversație cu acest om. Asta pentru că, pe lângă talentul lui de psiholog, Gary Chapman mi-a lăsat impresia unui om empatic care vede întotdeauna binele din oameni și caută să facă bine.

Pastor și consilier matrimonial, Gary Chapman este autor al mai multor cărți menite să îmbunătățească relațiile dintre oameni, dintre care cea mai cunoscută este Cele 5 limbaje ale iubirii. Inițial destinată cuplurilor căsătorite, cartea a avut un succes răsunător, astfel că după ea au apărut mai multe cărți destinate altor grupuri-țintă. Avem limbajele iubirii pentru bărbați, pentru adolescenți, pentru copii, pentru cei singuri. Personal am înclinat să citesc pe aceasta din urmă, întrucât ea se dedică atât relațiilor romantice, cât și celorlalte tipuri de relații care apar în viața noastră.

Contrar titlului,  "Cele 5 limbaje ale iubirii pentru cei singuri" nu este o carte despre cum să îți găsești un partener, ci despre cum să aplici limbajele iubirii în alte contexte decât căsătoria. Aici ne sunt prezentate cele 5 limbaje deja consacrate și suntem îndrumați să le folosim în toate tipurile de relații: cu persoana iubită, cu familia, cu colegii de la serviciu și nu numai. În principiu, orice relație interumană poate beneficia de acestea. 

Conform lui Gary Chapman, există 5 limbaje prin care oamenii își exprimă iubirea, și anume:
  • cuvintele de apreciere; 
  • darurile;
  • serviciile;
  • timpul de calitate;
  • atingerile.
"Din când în când, cu toții avem nevoie de cineva care să ne bată pe umăr și să ne spună: ai făcut o treabă pe cinste."

Toate aceste limbaje sunt importante în construirea unei relații sănătoase, dar Chapman subliniază că fiecare dintre noi avem unul, uneori două limbaje care predomină. Cu cât ni se vorbește mai mult în acest limbaj, cu atât ne vom simți mai iubiți. Însă atunci când vorbim în limbajul nostru putem neglija ceea ce e important pentru ceilalți. Adesea oamenii se simt neîmpliniți într-o relație nu pentru că nu s-ar iubi, ci pentru că vorbesc în limbaje ale iubirii diferite. 

Pentru unii oameni cel mai important lucru e să petreacă timp de calitate într-o relație, în timp ce alții consideră mai importante serviciile oferite la nevoie. Unul ar putea avea ca limbaj al iubirii cadourile, în timp ce celălalt nu le vede rostul. Pentru a avea relații armonioase trebuie să aflăm care este limbajul iubirii al celuilalt și să învățăm să îl vorbim mai des. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că limbajul în care ne exprimăm iubirea nu e neapărat același cu cel în care dorim să o primim.

Autorul își ilustrează teoria folosind ca exemple experiențele oamenilor pe care i-a consiliat: fii și fiice care și-au întărit relațiile cu părinții lor, tineri care au format o legătură cu colegi cu care inițial nu se înțelegeau, cupluri care au trecut peste dificultăți.


Mi s-a părut simpatic exemplul lui Reed, unui tânăr frustrat pe colegul lui de cămin din cauză că acesta făcea prea multă mizerie. În urma discuției cu autorul, au aflat că limbajul iubirii al colegului era cel al cuvintelor de apreciere. Astfel au convenit ca Reed să se concentreze pe calitățile colegului său și să își exprime mai des aprecierea față de acesta. Adesea unii dintre noi considerăm că aprecierea noastră se subînțelege din acțiunile pe care le facem, dar pentru alți oameni este important ca aceasta să fie exprimată prin cuvinte.

"L-am revăzut pe Reed abia în vacanța de Crăciun. Am repetat întrebarea inițială: cum e la facultate?
Fața i se lumină și răspunse cu un zâmbet: Ești fantastic.
- De ce spui asta? l-am întrebat.
- În după-amiaza aceea, când am fost la tine la birou, nu credeam că planul tău o să funcționeze. Dar uite că Brad și cu mine suntem pe cale să devenim prieteni cu adevărat. Pantofii lui sunt sub pat, hainele lui murdare sunt de obicei în punga de rufe murdare, iar dozele de suc sunt în coșul de gunoi. De fapt, a găsit un coș de gunoi pe hol și acum îl folosește tot timpul.[...]
- Mă bucur i-am spus, dar am o mică observație de făcut. Nu eu sunt fantastic, iubirea e fantastică. Am zâmbit amândoi și ne-am îmbrățișat."

O altă idee interesantă introdusă de Gary Chapman e aceea că fiecare persoană are un rezervor al iubirii. Cu cât rezervorul unei persoane este mai plin, adică persoana se simte iubită, cu atât mai mult va dărui iubire celorlalți. Prin urmare, pentru a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți trebuie să le oferim noi întâi iubire, să le umplem rezervorul, iar ei o vor reciproca.

Dacă sunteți în căutarea unui mod de a vă îmbunătăți relațiile cu ceilalți, sunt sigură că această carte vă ajuta și inspira. De asemenea, poate fi și un mod de introspecție, datorită temelor de gândire care se găsesc la sfârșitul fiecărui capitol. Pe mine această carte m-a făcut să-i privesc pe cei dragi cu alți ochi, iar acum încerc să îmi dau seama care este limbajul iubirii al fiecăruia.

Ca punct slab, deși cartea adresează toate tipurile de relații, cel mai mult se dedică relațiilor romantice, deci dacă ați citit deja prima carte probabil aceasta vi se va părea repetitivă. Nu vă așteptați să vă schimbe relațiile peste noapte, dar cu siguranță vă va ajuta să îi înțelegeți mai bine pe ceilalți și să le oferiți mai multă iubire.

La sfârșitul cărții se găsește și un testuleț care te ajută să afli care este limbajul tău al iubirii. Dacă sunteți curioși, îl puteți face și voi pe https://www.5lovelanguages.com/quizzes/.

Tu ce limbaj al iubirii vorbești?

Link de cumpărare: Elefant
Nota mea: 4/5

31 mar. 2020

Hai să Ne facem bine!

Ne facem bine

Având în vedere că vremurile actuale nu sunt tocmai fericite, este un timp bun să introducem în viața noastră cât mai multe lucruri pozitive, care să ne mențină moralul ridicat și să ne inspire la fapte frumoase. De aceea vă recomand Ne facem bine, o carte despre oameni deosebiți și puterea lor de a schimba lucruri când își urmează visurile.

Ne facem bine este o colecție de povești reale care au fost prezentate în prealabil la emisiunea România te iubesc, relatate de jurnaliștii care le-au descoperit: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu. Sunt exemple pozitive ale unor oameni care au pornit de la zero și care prin intenții bune și perseverență și-au făcut un renume și au reușit să aducă schimbări vizibile în comunitățile lor. După câțiva ani de la data primului interviu, jurnaliștii se întorc pentru a vedea cât de mult au progresat oamenii respectivi, iar evoluția lor este impresionantă.

Ceea ce mi s-a părut super la aceste povești e că țin de domenii foarte variate. O parte sunt ale unor asociații și voluntari care au adus mult bine prin munca lor, dotând spitale, construind case, aducând bucurie bolnavilor. Alții nu au făcut voluntariat ci au construit afaceri de succes, creând locuri de muncă și schimbând comunitățile lor. Alții sunt oameni foarte dedicați unui domeniu în care au făcut performanță și au dus numele României în locuri nebănuite.

Citat de Andrei Șerban, regizor de teatru și operă de talie mondială
I-am căutat pe acești oameni pe Facebook, pe majoritatea i-am găsit și am fost mândră să văd că sunt în continuare activi și în contextul pandemiei Coronavirus. Dintre aceștia o să amintesc doar câțiva:
  • Asociația Dăruiește Viață - se ocupă cu modernizarea sau construcția de noi spitale;
  • MagiCamp - organizează tabere și aduc bucurie copiilor bolnavi de cancer;
  • Bogdan Tănasă de la Casa Share Iași - a construit împreună cu alți voluntari peste 20 de case pentru familii lipsite de posibilități;
  • BeardBrothers din Cluj - fac diverse fapte caritabile și se laudă cu modul lor nonconformist de a atrage voluntari
și mulți alții pe care vă invit să îi descoperiți și poate să le călcați pe urme.

Inevitabil această carte te face să te privești pe tine și să te întrebi ce ai făcut bun până acum. În același timp, în anumite povești veți găsi și multă tristețe. Personal apreciez că, prin diversitatea poveștilor pe care ni le prezintă, ne demonstrează că oricine poate schimba ceva în domeniul la care se pricepe, care îi aduce bucurie. Adesea faptele pe care le vedem la televizor par foarte departe de noi, dar dacă ne-am uita mai atent în jur, am găsi cu siguranță ceva ce poate fi îmbunătățit.

Putem face lucruri bune și în aceste vremuri tulburi, chiar dacă asta înseamnă pur și simplu să stăm acasă. Stați acasă și citiți, deoarece cărți frumoase sunt destule! :)

Link de cumpărare: Elefant.ro
Nota mea: 4/5

16 feb. 2020

În căutarea amintirilor perfecte

Arta de a-ți crea amintiri de Meik Wiking
Fondator al Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga și autor a trei cărți despre fericire, Meik Wiking a fost descris de The Times drept cel mai fericit om din lume. Pentru cineva nefamiliarizat cu scrierile lui Wiking, această slujbă a lui ar putea suna desprinsă din povești, și pe bună dreptate. În activitățile noastre de zi cu zi, cât de des ne gândim în mod direct la fericire?

Adesea când hotărâm să începem o activitate, luăm în calcul factorul economic sau social, iar fericirea personală cade pe plan secund. De câte ori nu am citit cărți deoarece conținutul ne era util, dar nu plăcut, sau am ieșit în oraș doar pentru că toți colegii erau acolo, sau am cumpărat un anumit obiect doar pentru că toată lumea îl deține? Dar câte din lucruri le începem doar pentru că ne fac fericiți și atât?

După ce am savurat Mica enciclopedie Hygge și Mica enciclopedie Lykke, nu am putut rata a treia carte, a lui Meik Wiking, Arta de a-ți crea amintiri. Pentru necunoscători, hygge e un concept de lifestyle danez, care celebrează micile plăceri ale vieții, iar lykke este cuvântul danez pentru fericire.  O imagine care ilustrează perfect conceptul de hygge este un grup de prieteni adunați în jurul șemineului, într-o cabană, povestind și bând ciocolată caldă. În ultimii ani, Danemarca s-a situat întotdeauna pe unul din primele locuri în topul celor mai fericite țări din lume.

Cel mai super lucru la aceste cărți e că ne învață că fericirea personală e importantă, și că e datoria noastră să lucrăm activ pentru a o obține. De asemenea, se diferențiază de alte cărți de self-help prin sfaturile concrete pe care le oferă. De exemplu, aprinderea de lumânări, dulciurile, plimbările prin natură, sunt lucruri dovedite științific care cresc sentimentul de fericire. În primele două volume am descoperit mai multe sfaturi practice de acest gen. În Arta de a-ți crea amintiri, în schimb, sfaturile sunt mai degrabă centrate pe decizii și s-ar putea să vă scoată puțin din zona de confort.

Cartea a început puțin plictisitor, cu statistici și studii (Meik Wiking este, până la urmă, un cercetător al fericirii), dar a recuperat rapid prin varietatea de sfaturi și povestiri. Aceste sfaturi sunt împărțite în opt capitole, fiecare împărțite la rândul lor în secțiuni de câteva pagini. Din acest motiv mi se pare o carte perfectă pentru persoanele care nu au foarte mult timp la dispoziție pentru citit, putând fi scoasă de pe raft și pusă la loc din când în când, fără a pierde șirul ideilor. Mai jos aș vrea să vă las câte o idee extrasă din fiecare capitol:

1. Cum fructificăm energia începuturilor - Odată pe an, mergeți într-un loc în care nu ați mai fost. Poate la fel de bine fi un loc îndepărtat sau foarte apropiat.

Arta de a-ți crea amintiri de Meik Wiking2. Experiențe multisenzoriale - Amintirile noastre pot fi îmbogățite prin asocierea cu un anumit miros, gust sau melodie. Nu e nevoie să mergeți într-un loc exotic, să cheltuiți mulți bani sau chiar să ieșiți din casă pentru a obține o amintire plăcută. Încercarea unui nou fel de mâncare, de exemplu, poate fi o experiență savuroasă și memorabilă.

3. Investiți atenție - Tratați amintirile așa cum ați trata persoana iubită la o întâlnire. Deconectați-vă de social media, fiți prezenți, culegeți detaliile.

4. Creați momente cu sens - O să las un citat să vorbească despre acest capitol: "În calitate de cercetător al fericirii, am observat să fericirea de găsește adesea când se aliniază trei elemente: cine simțim că suntem, cine vrem să fim și cum ne văd ceilalți. Când cei dragi ne văd și ne iubesc așa cum suntem cu adevărat și când reușim să devenim cine știm că putem fi, atunci găsim fericirea."

5. Condimentați totul cu multă emoție - Când aveți de ales între mai multe activități pentru o anumită zi, treceți-le prin filtrul celor 10 ani. Peste 10 ani, nu vă veți mai aminti cum stăteați întinși pe plajă, dar cu siguranță vă veți aminti prima plimbare cu jet ski-ul.

6. Momente de vârf și eforturi - Alegeți drumul cel mai lung. Experiența este mult mai grozavă dacă ați urcat 5 ore spre vârful unui munte, în loc să ajungeți acolo în 15 minute cu telefericul.

7. Zădărniciți uitarea cu ajutorul poveștilor - O activitate care nu a decurs conform planului, de exemplu un picnic întrerupt de vremea rea, nu e neapărat o amintire urâtă. Bucurați-vă oricum de activitate, apoi înfloriți puțin povestea, adăugați câteva glume, și veți obține o amintire pe care o veți povesti cu drag la ieșirile cu prietenii.

8. Memorie externă - O amintire dintr-o excursie este cel mai adesea o fotografie "instagramabilă", făcută din unghiul cel mai bun și înfrumusețată cu diverse filtre pe social media. Pe de altă parte, fotografiile pe care nu le postăm sau printăm cel mai probabil vor rămâne uitate într-un folder pe care nu îl vom mai deschide pentru multă vreme, ba chiar l-am putea pierde. O soluție ar fi crearea unui cont privat pe care să încărcăm fotografiile nu foarte artistice, dar care surprind emoțiile trăite în acea experiență.

Arta de a-ți crea amintiri de Meik Wiking

O parte din sfaturile prezentate de Maik Wiking mi s-au părut bune de pus în practică, altele mai vagi sau de la sine înțelese, însă ceea ce mi s-a părut surprinzător a fost varietatea de povestiri folosite pentru a ilustra aceste sfaturi: relatări ale participanților la studiu, amintiri din viața personală a autorului, sau exemple consacrate. Dintre acestea, mi-a rămas în minte povestea artistului american Andy Warhol, folosită ca exemplu în capitolul Experiențe multisenzoriale. Acesta susținea că își schimbă parfumul odată la trei luni, pentru a asocia acea perioadă din viață cu mirosul unui anumit parfum. El a fost îngropat împreună cu parfumul lui preferat, Beautiful de Estee Lauder.

O altă particularitate a acestei cărți este bogăția de imagini și grafice, care contribuie la crearea unei stări de bine. Această carte despre amintiri este în sine o amintire fericită. De fapt, toate cărțile lui Meik Wiking sunt foarte vii colorate și frumos îngrijite. Combinați-le cu o băutură caldă și lumina unei lumânări și veți obține o atmosferă cu adevărat hygge!

Nota mea: 4/5
Cartea se găsește pe: Elefant.ro

31 ian. 2020

A new beginning - Top cărți citite în 2019


Se spune despre rezoluții că sunt clișee, vorbe frumoase pe care oamenii le spun într-un impuls de moment. Deși sunt coștientă că multe dintre rezoluțiile noastre nu ajung de fapt să se îndeplinească, consider că orice țel pe care ni-l propunem are nevoie de două lucruri: de energia inițială și de motivația de a lucra și de a nu renunța pe parcurs. De aceea oamenii ar trebui să fructifice energia unui nou început, fie că e vorba de un lucru banal precum anul nou. De câte ori în viață avem șansa să începem din nou de la zero?  

A trecut mai bine de un an de când am postat ultima dată pe blog și mi-a lipsit enorm. Sper ca energia acestui nou început să mă ajute să mă țin de acum de treabă.

Așa că mi-am propus următoarele rezoluții de lectură pentru 2020:
  • să citesc 50 de cărți în acest an; să pun 10 lei pentru fiecare carte citită într-un borcan;
  • să reîncep să postez pe blog - bifat și, hopefully, să postez măcar un articol pe lună;
  • să citesc doar ce îmi place; să renunț la o carte dacă îmi dau seama că nu merită timpul meu, chiar dacă am dat bani pe ea;
  • să citesc mai multe cărți din cele pe care le am deja decât să cumpăr;
  • să am o listă de cărți bune de făcut cadou în orice situație.
Sunt de asemenea recunoscătoare pentru toate cărțile bune citite în 2019 și aș vrea să vă prezint mai jos o parte din ele. Sunt curioasă și ce cărți bune ați citit voi în ultimul an, cu ce cărți v-ați delectat în luna ianuarie, și ce așteptați cu nerăbdare să citiți în 2020. Aveți rezoluții legate de cărți?

Abulhawa, Susan - Albastrul dintre cer și ape

„O, găsește-mă
Voi fi în acel albastru
Dintre cer și ape
Unde timpul este numai acum
Și unde pentru totdeauna
Curgem precum un râu.” 

Dintre toți scriitorii nou-descoperiți anul trecut, Susan Abulhawa m-a suprins cel mai mult ca stil de scriere. Are un mod, cred eu, unic, de a exprima stări și emoții prin intermediul metaforelor, iar evenimentele pe care le relatează sunt pline de emoții. Cartea urmărește parcursul unei familii palestiniene pe măsură ce sunt alungați din casa lor dintr-un sat palestinian și se refugiază în Fâșia Gaza, unde continuă să înfrunte diverse greutăți. Evenimentele sunt relatate din perspectiva mai multor personaje, accentul fiind pus pe personajele femei și în special pe Nazmiyeh, care este violată înainte de plecarea spre Gaza, dar merge mai departe devenind o figură matriarhală respectată. Ideea de a urmări viața unei familii pe parcursul mai multor generații și repetitivitatea mi-au adus aminte de Un veac de singurătate al lui Marquez. Îmbinând realitatea contemporană cu misticismul și stilul delicat de scriere cu grotescul realității, Susan Abulhawa reușește cu siguranță să creeze un roman unic.




Aș recomanda Prietena mea genială oricui și în special femeilor, de orice vârstă. Cele patru volume ale seriei urmăresc prietenia dintre Elena (Lenu) si Lila pe parcursul întregii vieți, primul volum descriind copilăria și adolescența lor într-un cartier sărac din Napoli. Povestea este relatată de Lenu, o fetiță timidă, care își găsește o prietenă în băiețoasa și descurcăreața Lila, momentul semnificativ al începerii prieteniei lor fiind acela când Lila aruncă păpușa Elenei într-un beci. Cele două sunt unite de pasiunea pentru cărți și învățătură însă Lenu, puțin mai avantajată de soartă, merge la gimnaziu, în schimb Lila e nevoită renunțe la studii ca să muncească pentru familia ei. Drumurile celor două, deși periodic se separă, ajung întotdeauna la un punct comun, întâlnirile acestora fiind când constructive, când distructive. Lenu o analizează aproape obsesiv pe Lila, se consumă crezându-se mai puțin deșteaptă sau frumoasă, dar nu încetează niciodată a-i fi prietenă. Sărăcia, dramele familiale, rivalitățile dintre clanuri, sunt un fundal în cadrul căruia observăm transformările majore prin care trec cele două fete pe parcursul tinereții, singura constantă rămânând prietenia.

- Orice s-ar întâmpla, tu continuă să studiezi. 
- Încă doi ani. Apoi iau diploma și am terminat. 
- Nu, să nu termini niciodată. Îți dau eu banii, trebuie să studiezi mereu.
Am zâmbit nervos, apoi am spus:
- Mulțumesc, dar la un anumit moment, școlile se termină. 
- Nu pentru tine: tu ești prietena mea genială, trebuie să devii cea mai bună dintre toți, bărbați și femei.  





 Mă sperie ideea de a vorbi, căci, odată ce-ai rostit cuvintele, nu le mai poți lua înapoi. Dar dacă le scrii și nu-ți ies așa cum îți dorești, poți să o ștergi și să o iei de la capăt. 

O lecție de istorie povestită prin vocea unui copil, care îmbracă forma unui jurnal, dar reprezintă o lectură utilă și captivantă pentru tineri și adulți deopotrivă. În urma eliberării de sub dominația britanică, India anului 1947 este împărțită în două state, Pakistanul si India. Hindușii trebuie să trăiască de acum în India, iar musulmanii în Pakistan, fapt ce pornește un exod al oamenilor de ambele religii către partea cealaltă. Aceste evenimente marcate de violențe și neîncredere sunt relatate de către o Nisha, o fetiță de 12 ani, care împreună cu familia ei pornește într-o călătorie periculoasă dinspre Pakistan spre India. Când am început această carte nu mă așteptam să nu mă mai opresc din a trece de la un capitol la altul, acest lucru datorându-se atât limbajului fluid cât și caracterului de noutate. Deși nu a reușit să îmi satisfacă pe deplin curiozitatea, îi sunt recunoscătoare acestei cărți pentru că mi-a prezentat o bucată de istorie importantă despre care nu auzisem înainte.





O carte care pentru mine a început greoi și abia pe la jumătate și-a dezvăluit adevărata valoare, Bibliotecara de la Auschwitz a fost cu siguranță o lectură bine documentată ce mi-a stârnit emoții puternice. Nu am rezonat cu stilul de scriere al autorului, care pe alocuri mi s-a părut în disconcordanță cu evenimentele relatate, însă am găsit și multe aspecte care m-au impresionat. În blocul 31 al lagărului de concentrare Auschwitz, în mijlocul morții și al mizeriei, are loc un fenomen ciudat: copiii de aici au un spațiu rezervat doar lor, unde învață despre diferite subiecte, cântă, pun în scenă piese de teatru, îndrumați de către profesori. Desigur, sub ochii naziștilor, acest loc trebuie să rămână un centru de zi pentru copii și nicidecum o școală, altfel riscă să piardă totul.  Dita, inspirată din povestea reală a unei supraviețuitoare a Auschwitz-ului, este o tânără de 14 ani, responsabilă cu păstrarea, recondiționarea și distribuirea cărților în cadrul acestei mici școli, motiv pentru care capătă titlul de bibliotecară. Astfel, pasionații de lectură vor găsi aici câteva nestemate ascunse, și anume titlurile pe care Dita le citește și sigur vă vor capta interesul. La fel de real a fost și Freddy Hirsh, un activist evreu care a convins naziștii să ofere anumite privilegii pentru copii. Printre profesorii de la Auschwitz, Ditta il cunoaște pe Otto Kraus, care mai târziu îi va deveni soț, dar drumul lor până acolo este marcat de tragedii. 

O persoană care te așteaptă undeva este o lumânare care se aprinde într-un câmp pe timpul nopții. Poate că nu reușește să lumineze întregul întuneric, dar îți arată drumul de întoarcere acasă. 




V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar. 


O altă carte care m-a suprins și pe care cu greu am pus-o jos, Printre tonuri cenușii redă de asemenea o bucată de istorie mai puțin mediatizată, folosind un stil și limbaj specific genului young adult. O urmărim pe Lina, o adolescentă de 15 ani pasionată de desen, ridicată în toiul nopții de către poliția sovietică, spre a fi deportată în Siberia împreună cu mama și fratele ei. După un drum în condiții inumane aceștia ajung într-un sătuc izolat, sunt puși să locuiască în case sărăcăcioase aparținând deja altor localnici, și obligați să muncească peste puteri pentru o porție de mâncare niciodată suficientă. Pe acest fundal dezolant, Lina cunoaște speranța sub forma dragostei către Andrius, un alt băiat deportat, și sub forma desenelor pe care le expediază în secret, fără o destinație exactă ci doar cu credința că vor ajunge către tatăl ei. Deși se adresează publicului tânăr Ruta Sepetys nu își menajează cititorii, am apreciat de asemenea sfârșitul pe care l-a dat cărții, care nu a fost unul clișeic. Aceste deportări ale oamenilor "antisovietici" au avut loc în mai multe țări răsăritene printre care Basarabia și Nordul Bucovinei, deci cred că povestea Linei ne aduce un pic mai aproape și de istoria noastră.





Perfectă pentru oamenii ocupați dar care își doresc totuși să abordeze un clasic, Sonata Kreuzer este o lectură relativ scurtă, plină de suspans și cu un limbaj ușor curgător. Pornind de la o discuție pe auzită în tren, cum că mariajul ar trebui să fie bazat pe dragoste, Pozdnîșev, un criminal exonerat de vină, relatează cum a ajuns să își ucidă soția. Deși știm de la început care e finalitatea evenimentelor, farmecul nuvelei stă în construirea treptată a sentimentului de gelozie și în reconstituirea exactă a crimei. Prima mea întâlnire cu Tolstoi cu siguranță nu m-a dezamăgit, deși rigiditatea religioasă a acestuia mi-a tăiat pentru moment pofta de a incerca alte cărți ale lui.

Muzica, zice-se, lucrează asupra sufletului nostru, înălțându-l. Ce absurd! Ce minciună! [...] Nici nu-l înalță, nici nu-l coboară, ci îl ațâță. Cum să-ți spun? Muzica mă face să-mi uit starea reală și mă transpune într-o stare care nu-i a mea. Sub înrâurirea muzicii, mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înțeleg ceea ce nu înțeleg, că pot face ceea ce nu pot.