Recenzie „Dispăruți” de Michael Grant

Bun venit în Perdido Beach, unde motto-ul nostru este: radiație, care radiație?

Nu îmi vine să cred cât timp a trecut de când nu am mai postat o recenzie și sper să fiu în stare să remediez acest lucru în viitor. Știu că recenziile ar trebui să fie partea cea mai importantă a unui blog de cărți, și totuși în ultimul timp nu am reușit să-mi organizez timpul pentru a citi atât cât mi-aș fi dorit. Țin să vă anunț că am trecut cu bine prin Bac, că nu a fost nici pe jumătate atât de înfricoșător pe cât mă așteptam să fie, și că admiterea care se apropie e deja ca și luată, deci de acum lucrurile ar trebui să înceapă să se așeze pentru mine. Dar haideți să vedem despre ce e vorba în cartea de azi:

Cât ai clipi din ochi, toată lumea a dispărut. Dispăruţi. Toţi, cu excepţia tinerilor. Au rămas fără niciun adult. Fără profesori, poliţişti, doctori, părinţi. Şi tot aşa de brusc dispar şi telefoanele, internetul, televiziunea. Fără nicio posibilitate de a căuta ajutor. Şi fără vreo şansă de a afla ce se întâmplă. Foametea ameninţă. Începe domnia sălbaticilor. O creatură sinistră pândeşte din umbră. Animalele devin mutante. Iar adolescenţii se schimbă şi ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi în zi. Este o lume nouă şi înspăimântătoare. Se aleg tabere, se pregăteşte o luptă. Cei puternici împotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toţi ceilalţi. 

Am copiat descrierea oficială a cărții pentru că pur și simplu mi s-ar fi părut ciudat să încerc să-i fac rezumatul. Nefiind obișnuită cu genul distopic, încă mai am momente în care, gândindu-mă la acest volum, îmi vine în minte expresia: WTF did I read? Și totuși, Dispăruți este o carte care surprinde pe multe planuri.

Am început primul volum având multe suspiciuni, dar așteptările mi-au fost întrecute în totalitate. Aparent, subiectul pare potrivit benzilor desenate sau cărților pentru preadolescenți, și totuși este exact opusul. Ceea ce începe ca un scenariu bizar se transformă treptat într-o poveste horror, o luptă pe viață și pe moarte extrem de realistă. Întâmplările neobișnuite, doza de mister și de supranatural care înconjoară orașul, enigma referitoare la dispariția tuturor celor peste 15 ani, foametea și panica generală, contribuie la crearea unei lumi misterioase și înfricoșătoare, care vă va face fiecare celulă să tremure. (Pont: pentru o experiență horror completă, nu uitați să citiți cartea pe întuneric și în liniște deplină. )

Ca majoritatea cărților YA, Dispăruți se citește foarte ușor, atât datorită limbajului simplu, cât și datorită poveștii care te face să uiți de trecerea timpului. În schimb, veți simți intens timpul care se scurge în roman. Pe lângă numerotarea tradițională(1, 2, 3..), titlurile capitolelor conțin și o numărătoare inversă către un moment-cheie al cărții, iar dacă o veți citi, veți înțelege despre ce este vorba. Acțiunea este dinamică și captivantă, îți acaparează fiecare gând și nu îți lasă timp să te plictisești. E acel gen de carte pe care, odată ce i-ai prins gustul, nu o mai lași din mână până nu o termini. Fiecare personaj este bine conturat, nelipsind povestea de dragoste (deloc siropoasă) dintre cei doi protagoniști, Sam și Astrid, și antagonismul dintre personajul pozitiv, Sam, și cel negativ, Caine.

Ca un punct slab, trebuie neapărat menționată violența excesivă din această carte. Pentru o carte catalogată ca "ficțiune copii 10-14 ani", aproape că m-a lăsat cu traume. Deși personajele au toate până în 15 ani, mi s-au părut foarte mature pentru vârsta lor, atât prin faptul că au fost în stare să se descurce într-o astfel de situație, cât și prin faptul că unele dintre ele sunt foarte sadice! Chiar stăteam și mă întrebam dacă pe la 14 ani aș fi fost în stare să gătesc, să vindec răni, să conduc, să torturez copii nevinovați, să pun la cale planuri malefice de stăpânire a orașului etc. De aceea consider că volumul se adresează unei categorii de vârstă ceva mai mature. De asemenea, unele părți mi s-au părut prea exagerate, iar happyend-ul prea forțat. Nu este un sfârșit definitiv, totuși, fiind de fapt vorba de o serie de 6 volume. Înainte de a începe această serie, gândiți-vă dacă aveți răbdarea de a le citi pe toate. ;)

Un citat interesant:
Sam: Crezi că ăsta e un fel de plan măreț al lui Dumnezeu? FAYZ-ul și toate astea?

Astrid: Nu. Eu cred în liberul arbitru. Cred că deciziile le luăm de bunăvoie și ne asumăm acțiunile. Și acțiunile noastre au consecințe. Lumea este așa cum o facem noi. Dar cred că uneori putem să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, iar El o va face. Uneori, cred că El se uită în jos și zice "Uau, uite ce pun la cale idioții ăia; cred că ar trebui să îi ajut puțin."

Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

Din Provocarea Verii.

Înscrie-te și tu la această campanie!