Recenzie „Touching The Surface” de Kimberly Sabatini

Subiectul vieții de după moarte este adesea dezbătut, în romane, în lucrări științifice sau de spiritualitate... mai rar însă într-o carte pentru adolescenți. În romanul Touching the Surface, Kimberly Sabatini propune o viziune originală despre ceea ce se întâmplă după ce murim, despre consecințele acțiunilor noastre, dar și despre rostul vieții și ceea ce înseamnă o viață împlinită.

Acțiunea romanului gravitează în jurul unui loc misterios, numit Obmil, un fel de refugiu în care sufletele poposesc între două vieți. În mod normal, sufletele care au dus o viață împlinită pășesc mai departe, undeva la un alt nivel. Cele care au lăsat în urmă lucruri neterminate, sau nu au trăit așa cum trebuie, sau au murit prea repede, au șansa de a trăi o nouă viață. Înainte de asta, ele trebuie să se oprească mai întâi la Obmil, unde, pe parcursul unei șederi îndelungate, își analizează greșelile din viața anterioară și învață cum să se descurce mai bine în viața următoare.

Un astfel de suflet este și Elliot, care a avut deja trei vieți și și-a epuizat toate șansele de a trăi ca om. Aflată pentru ultima dată la Obmil, singurul lucru pe care îl mai poate face este să-și repare greșelile din trecut înainte de a merge mai departe. Nu își amintește nimic despre ultima viață trăită și, pe măsură ce amintirile terifiante încep să-și facă loc, situația ei pare a fi fără scăpare. Abandonată de cea mai bună prietenă, purtând povara unui accident de mașină, Elliot pare sortită eșecului în încercarea ei de a rezolva lucrurile. Pentru a putea merge mai departe fără teamă și fără regrete, ea trebuie să pună cap la cap amănuntele din trecutul ei, să descopere cine este cu adevărat și să obțină iertarea celor pe care i-a rănit.

În avalanșa de distopii și cărți cu vampiri publicate în ultimii ani, Touching the Surface aduce o pauză revigorantă și binevenită.

Am adorat lumea conturată de autoarea Kimberly Sabatini, viziunea ei referitoare la "viața de apoi", pe care sunt sigură că și voi o veți găsi fascinantă. La urma urmei, nimic nu ne împiedică să visăm și să ne dăm cu părerea asupra a ceea ce va fi ... dincolo. Subiectul, aparent abstract, este prezentat de fapt într-o manieră foarte familiară. Deși imateriale, sufletele sunt foarte umane, păstrează sentimente precum dragostea, prietenia, gelozia și desigur teama față de ce va fi în viitor. Pregătirea acestora pentru viața viitoare ia forma unor workshop-uri în care acestea își analizează împreună amintirile din ultima viață. Întreaga carte emană o atmosferă plăcută și liniștitoare, dar acțiunea este de asemenea presărată cu mister, suspans și răsturnări de situație.

Elliot nu e o eroină care înfruntă obstacole dificile și în final salvează situația. Ea este de fapt plină de defecte și slăbiciuni, ceea ce ajută cititorul să se regăsească mai bine în roman. Sunt sigură că mulți dintre voi ați fost dezamăgiți cel puțin o dată de un prieten, sau ați rănit sentimentele cuiva fără să vreți, și atunci vă veți putea pune ușor în pielea protagonistei. Are momente în care e destul de nepăsătoare cu cei din jur, se victimizează prea mult, dar cred că ar fi fost greșit să creezi un personaj perfect. De câteva ori am simțit că Elliot participă prea puțin la acțiune, ea stă mai mult pasivă, și totuși i se atribuie în mod eronat un rol important în crearea unui deznodământ. Poate că romanul este mai mult centrat pe ceea ce simte protagonista decât pe ceea ce face. 

Au fost atât momente triste, care te fac să te gândești la propria viață și la cei din jur, cât și unele mai amuzante. În final aflăm că niciunul dintre personaje nu e ceea ce pare. În modul în care o prezintă autoarea, viața pare mai puțin o înlănțuire de evenimente și mai mult o căutare a sinelui - o încercare de a pătrunde în miezul lucrurilor și de a atinge mai mult decât suprafața.

Un punct slab al romanului îl constituie în opinia mea deznodământul, care a fost frumos, însă ceva mai banal față de cum mă așteptam. Conversațiile de la sfârșit păreau nenaturale, ceea ce mă face să cred că autoarea a fost presată de timp sau a rămas în pană de inspirație la final. Touching the Surface rămâne totuși un roman excepțional și un început foarte promițător pentru Kimberly Sabatini. 

I suspect that there is always missing that happens. 

You don't really love someone unless you miss them.

♥♥♥

Being brave isn’t about not being scared. Being brave is what you do despite being scared.

Nota Mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.