Recenzie „Alchimistul” de Paulo Coelho

Am citit Alchimistul în format digital, a fost o lectură scurtă și ușoară, deloc obositoare. 

Romanul urmărește drumul lui Santiago, un băiat care își părăsește îndeletnicirea de păstor pentru a ajunge la Piramide, în căutarea unei comori pe care doar o visase. Călătoria este primejdioasă, dar aduce o mulţime de premiere şi oportunităţi. Băiatul învaţă mai multe despre firea umană prin oamenii pe care-i întâlneşte, şi astfel obţine o imagine a propriei persoane. Comoara este doar un pretext, Santiago nu porneşte în căutarea averii, ci în căutarea sinelui.

Lectura mi-a adus aminte, într-o mică măsură, de Micul Prinț, ambii protagoniști având parte de o călătorie inițiatică, și de întâlniri din care trag învățăminte. Asemenea lui Santiago sunt toţi tinerii din zilele noastre; sunt nehotărâţi, nu au o imagine detaliată a propriei persoane; parcă ar tânji la mai mult, parcă ar vrea să-şi schimbe existenţa, şi totuşi au nevoie de un imbold, nu ştiu încotro să o ia sau ce trebuie să facă. Alchimistul este o poveste drăguță menită să crească optimismul și să ofere un imbold pentru urmărirea țelurilor proprii, și probabil că mi-ar fi intrat la suflet dacă nu ar fi fost unele aspecte care mi-au umbrit așteptările.

Mi-a plăcut cartea și totuși nu m-am atașat de ea, cum mi se întâmplă cu alte cărți, deși la început eram convinsă că așa va fi. Nu am detestat-o și nici nu m-a impresionat, a fost undeva la mijloc. 

În primul rând, m-a scos din sărite publicitatea excesivă din jurul aceste cărți, care parcă vrea să spună "Alchimistul e o carte care schimbă vieți. Nu poți fi complet dacă nu citești Alchimistul". A fost o carte ca toate celelalte, e prea exagerat să o numești revelatoare. Am citit cărţi mult mai valoroase care nu s-au bucurat de atât de mult succes, şi bănuiesc că e din cauza faptului că, fiind o lectură uşoară, Alchimistul prinde bine la mai multe categorii de public. Observ că există oameni profund marcaţi de această lectură, dar şi alţii care o situează la un nivel destul de scăzut. 

Apoi, autorul mi se pare cam indecis, iar cartea o ia în multe direcții: predomină caracterul de fabulă, dar are în același timp și caracter religios, și ocult. Nu mi se pare în regulă amestecarea celor trei, care se bat cap în cap. Fiind o persoană ceva mai religioasă, pot spune că am rămas cu un gust amărui pe alocuri. Coelho încearcă să fie profund deformând conceptele tradiționale despre religie, fapt care nu prea îi reușește. Chiar în prefața cărții autorul povestește cum făcuse parte din nu mai știu ce organizație ocultă, iar influența acesteia se face din plin simțită pe parcursul cărții. Romanul se vrea a fi o lectură motivațională, deci ar fi putut foarte bine să nu amestece religia în asta. 

Ca să închei totuşi cu un aspect pozitiv, din Alchimistul am rămas cu niște povețe frumoase care pot fi utile în restabilirea încrederii în sine, și care merită reîmprospătate în memorie din când în când. Cartea abundă în astfel de citate, aș putea spune chiar că sunt prea multe și ajungi să te saturi de ele. 

A citit cineva Alchimistul? Care a fost părerea voastră?

Când toate zilele sunt egale în­seamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.

***

― De ce nu mergi acum la Mecca? întrebă flă­căul.

― Pentru că Mecca mă ţine în viaţă. Mă face să suport toate zilele astea neschimbate, vasele as­tea tăcute pe rafturi, prânzul şi cina în taverna aia oribilă. Mi-e frică să-mi împlinesc visul, şi pe urmă să nu mai am niciun motiv să trăiesc. 

***

Indiferent ce face, orice om de pe acest Pă­mânt joacă un rol principal în Istoria lumii, a spus el. Şi, fireşte, nu ştie acest lucru.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.