Căprioara în raiul pierdut

Image Source: tumblr

Sunt o căprioară. 

Oamenii m-au rănit în inimă, iar în loc de sânge au izvorât lacrimi. Ceruri milostive, iată vă spun taina mea: în loc de sânge, în inimă am lacrimi. De aceea plâng pentru toţi cei trişti, pentru toţi cei nevinovaţi, pentru toţi cei umiliţi, pentru toti cei răniţi, pentru toţi cei nebăgaţi în seamă.

A fi este pentru mine acelaşi lucru cu a iubi.

Prin abisuri înfricosatoare şi prin prăpastii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbravă înflorită; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule şi Preagingaşule!

Ştiţi, căprioara nu poate să urască; ea poate doar să jelească şi să compătimească. Toate jignirile, toate grosolăniile ea le respinge prin tristeţe şi compătimire. 

Pe mine oamenii m-au trimis în lume, mi-au spus şi mi-au hărăzit: Fii tristeţe si dragoste. Iar eu, cu întreaga mea fiinţă împlinesc sarcina mea: mă tânguiesc şi iubesc. Mă tânguiesc prin dragoste şi iubesc prin tânguire. Şi oare pot fi altfel în lumea aceasta locuită de oameni?!...

(Sf. Iustin Popovici, Căprioara în raiul pierdut)