Cu familia în pragul sărbătorilor + urările de rigoare

Zilele trecute, când mergeam cu o colegă prin oraș, de pe partea cealalată a drumului ne-a făcut cu mâna.. ei bine, cine credeți? Chiar Moș Crăciun! Nu făcea reclamă la nimic, nici nu avea sac sau vreun ajutor. Era pur și simplu un Moș Crăciun singuratic, împrăștiind magia sărbătorilor în stânga și-n dreapta.

Am rămas uluite! Dar apoi ne-am întrebat: dacă tot ne-a făcut cu mâna, nu era frumos să ne lase și un cadou? :)) Ei bine, uneori am senzația că Moșul lucrează într-un alt mod. Părinții se pot ocupa și singuri de cadouri, pe când Moșul se ocupă de chestiile cu adevărat importante, pe care noi nu le putem sesiza. Cu mâna lui nevăzută, el pune lumea în mișcare, controlează vremea, trimite idei, face și drege și până la urmă aranjează lucrurile astfel încât tuturor să le fie bine de sărbători. Ca în reclama aceea de la Coca-Cola, în care Moșul scutură globul și toată lumea ajunge unde ar trebui să fie:

Ca de exemplu, cred că Moșul a lăsat intenționat ninsoarea asta abundentă și trotuarele greu de deszăpezit, pentru că astfel văd zilnic o sumedenie de părinți trăgându-și copiii cu săniuța, și chiar și băieței străduindu-se să-și tragă frățiorii mai mici. Ajungând acasă, nu pot să nu fiu recunoscătoare pentru căldura căminului, pentru mâncărurile îmbietoare și pentru toate decorațiunile minunate care împânzesc camerele. Crăciunul, mai mult decât oricare altă sărbătoare, ne aduce mai aproape de familie, de țară și de originile noastre creștine.

Dacă în familia noastră în timpul anului ne ghidăm după deviza fiecare gătește pentru el, de sărbători mama se transformă brusc în gospodină și umple frigiderul până la refuz. Asta nu înseamnă că gătește prea mult. Mai cumpără de la magazin, mai aduce de la țară, mai facem și noi câteva rețete simple și astfel izbutim să avem mâncare tradițională pe masa de Crăciun.

Asta mică nu face nici ea prea multe chestii, ci în general stă la TV/computer sau se joacă, dar are un suflet bun, nu e ca fetițele răsfățate din generația ei. Anul acesta, deși cu mare întârziere, a învățat și ea prima colindă, pe care ne-o repetă cu fiecare prilej: "Raluca, mai ții minte cum era a doua strofă din Colinde, colinde? Nu? Vrei să ți-o cânt eu?".

Împodobitul bradului, mersul cu colinda și despachetatul cadourilor sunt toate prilejuri de bucurie ce ne aduc împreună. Dar mai e un lucru care-mi place la nebunie, acela de a sta pur și simplu cu familia într-o cameră cu lumină slabă, luminată doar de instalații, cu colindele tradiționale răsunând pe fundal. E o senzație minunată de apropiere și căldură.

De-a lungul timpului, am învățat că familia nu se rezumă doar la rudele de sânge, ci e alcătuită din toți cei care te sprijină la nevoie, care te încurajează cu o vorbă bună sau care se bucură sincer de realizările tale. Chiar și voi, cei care îmi urmăriți postările și îmi transmiteți gândurile voastre, sunteți familia mea virtuală și pentru asta vă mulțumesc. 

Sper din suflet să aveți parte de toate lucrurile minunate pe care le poate oferi Crăciunul. Sănătate, putere de muncă, răbdare și armonie în familie. Să primiți și să fiți voi înșivă colindători, și nu uitați că întâiul colindător pe care trebuie să-l lăsăm în casă este Iisus.

Sărbători fericite!

  *Articol publicat în cadrul Postărilor de Iarnă găzduite de blogul Love for books