Chiar atât de rău stăm cu patriotismul?

Îmi amintesc cu nostalgie și mi-e dor de clasele mai mici în care învățam cu entuziasm poezii și cântece patriotice. Aveam mult mai puține lucruri decât acum, și totuși chiar ne iubeam țara. La fel de frumos era și pe 24 ianuarie, când ieșeam pe terenul de sport și făceam o horă imensă. Eram niște adevărați patrioți în copilărie, dar anii au venit și ne-au schimbat. Am devenit conștienți de greutățile pe care le îndură părinții noștri ca să ne fie bine, am fost indignați când li s-au tăiat salariile, și ne-am lovit și noi cel puțin o dată de ostilitatea medicilor sau a funcționarilor publici.

Erau vremuri în care oamenii nu aveau nici jumătate din confortul de care dispunem noi acum, și totuși erau îmboldiți de un puternic elan patriotic. Ei sperau la vremuri mai bune și nu se sfiau chiar să-și dea viața în scopul unui vis. Astăzi, e ca un fel de modă să-ți vorbești țara de rău, să învinuiești politicienii pentru greutățile tale, dar culmea, să stai pasiv și să-i aștepți tot pe ei să aducă o schimbare. Am de exemplu la școală fete de bani gata- îmbrăcate de la New Yorker și Zara, sufocate de cosmetice, care efectiv au primit mereu tot ce și-au dorit fără să miște un deget. Și totuși le aud și pe ele văitându-se cum că "țara asta nu îmi oferă nicio posibilitate pentru viitor", "nu vreau să rămân aici și să îmi irosesc capacitățile". Dar dacă ești atât de capabilă precum zici, înseamnă că totuși învățământul românesc a făcut o treabă bună, nu-i așa?

Nu zic că e rău să studiezi în străinătate, din contra, e o mare realizare, dar ar fi frumos ca după terminarea studiilor tinerii să se întoarcă în țară și să pună aici în aplicare ceea ce au învățat. Am tot respectul pentru tinerii antreprenori de succes, pentru ONG-urile care se zbat, pentru artiștii care promovează imaginea României peste hotare. Mi se rupe inima când văd supermarketurile pline numai cu produse de import. De ce preferăm să ne băgăm banii în buzunarele străinilor, în loc să sprijinim micii producători români?

Dragi părinți care vă îndemnați copiii să plece în afară, nu uitați că, dacă ei pleacă, nu mai rămâne nimeni care să vă ofere un sprijin la bătrânețe.

Eu una vreau să rămân în țară. Aici îmi sunt rădăcinile, aici sunt mormintele bunicilor mei. Aici e trecutul meu și tot aici vreau să-mi fie scris viitorul. Celor care simțiți la fel, vă urez un călduros la mulți ani, și vă țin pumnii în realizarea tuturor visurilor voastre.