22 dec. 2012

# Din sau despre Japonia # Editura Humanitas

Recenzie "Măștile" de Fumiko Enchi

Măștile de Fumiko Enchi
"Ninge,
ninge.
Aleea nu se mai vede.
Podul a dispărut
îngropat sub albul zăpezii...
Vai, vai!
Drumul spre casa iubitului
s-a șters de tot."



Un lucru greu de înțeles le leagă pe scriitoarea Mieko Toganō, recent trecută de vârsta a doua, și pe nora ei tânără, Yasuko. În urma unei căsătorii scurte, sfârșite tragic, ce-a dea doua continuă să locuiască de ani buni în casa soacrei pentru a duce mai departe studiile soțului său, cercetător în domeniul posedării demonice. Se vorbește mult în roman despre acest subiect, și anume fenomenul de posedare prin intermediul spiritului, Mieko însăși fiind înzestrată cu un talent în acest domeniu.

În aparență, Yasuko este văduva fidelă care nu se poate desprinde de amintirea soțului, căutându-și refugiu în muncă. În aparență, Mieko este mama iubitoare care are nevoie de prezența nurorii pentru a depăși moartea fiului. Dar ambele sunt unite de o legătură greu de explicat.

Relația dintre cele două femei enigmatice este analizată de către Ibuki și Mikame, doi cunoscuți ai soțului decedat, care păstrează relațiile cu familia și ajung să se îndrăgostească de Yasuko. Aceasta ține de asemenea la amândoi și își exprimă intenția de a se căsători cu unul din ei, privind mariajul ca singura soluție de a scăpa din casa familiei Toganō.

Deși Yasuko conștientizează că faptele și chiar sentimentele sale sunt planificate în detaliu de către Mieko, e greu de explicat de ce aceasta își privește totuși soacra ca pe o mamă, de ce pune atât de mare preț pe opiniile ei, de ce nu poate lua atitudine în fața influenței sale nefaste. Mieko se străduiește să-și păstreze nora aproape, dar în același timp încurajează relația ei cu cei doi bărbați, dintr-o dorință greu de înțeles. Prins în mrejele lui Yasuko, Ibuki devine, alături de aceasta,  parte a unui plan țesut minuțios de către Mieko, care scoate la iveală secretele familiei Toganō și trecutul dureros al femeii.

Cu prețul unei vieți, Yasuko și Mieko găsesc împreună modalitatea de a depăși moartea bărbatului iubit, unindu-și destinele pentru a da sens existenței zadarnice în care pătruseseră. În acest fascinant roman ezoteric, Fumiko Enchi conturează cu naturalețe tabloul unei lumi în care modernitatea, tradiția și legenda se întrepătrund, la fel ca și viața și moartea. 

"Crede-mă, mama e mult mai profundă decât o vezi tu sau oricine altcineva. Secretele din inima ei sunt precum florile din grădină pe timpul nopții - nu le vezi, dar le simți parfumul... "

Pentru mine, Măștile a fost acel gen de carte care te plictisește oribil în prima jumătate, dar după un anumit punct, începe să curgă rapid și efectiv nu-i mai poți da drumul. M-au incomodat puțin numele japoneze, greu de ținut minte la prima vedere, la fel ca și limbajul ceva mai formal al personajelor. În schimb, am iubit suspansul cărții, povestea înduioșătoare, drama femeilor japoneze sortite a se supune unei lumi guvernate de bărbați. Cartea mi s-a părut foarte ușor de citit, având doar 200 de pagini cu scris mare; cu ceva interes, poate fi terminată într-o singură zi.

Un lucru foarte interesant este analogia cu teatrul Nō, o formă de teatru japonez interpretat în exclusivitate de bărbați. Fiecărei tipologii feminine prezentate în roman îi corespunde un tip de mască tradițională, cea de pe copertă fiind o mască Masugami, reprezentând o femeie nebună. Citind o carte străină afli implicit și multe lucruri interesante despre cultura respectivă, iar Japonia abundă în tradiții și legende ce merită descoperite.

Nota mea: 5/5

Despre autoare

Fumiko EnchiFumiko Enchi s-a născut în 1905, la Tokio, în familia literatului japonez Kazutoshi Ueda. Având o sănătate precară încă din copilărie, este educată acasă, cu preceptori, și astfel ia contact de timpuriu cu literatura orientală și occidentală. Publică șapte romane şi, în paralel, publică piese de teatru și traduceri, printre care și cele zece volume ale Poveștii lui Genji, tălmăcite în japoneza modernă. Pentru scrierile sale, Fumiko Enchi a fost recompensată cu Premiul Tanizaki în 1969 și Ordinul Japoniei în 1985. Moare în 1986, în urma unui atac de cord.

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Și eu care credeam că n-o să aibă nimeni răbdarea să citească. :D
      Îți mulțumesc pentru comentariile trimise cu regularitate. ^^

      Ștergere
  2. Pare o carte foarte buna, ador colectia "rafrul Denisei" de la Humanitas!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu, le sunt recunoscătoare pentru minunatele cărți asiatice pe care ni le-au adus pe rafturi! :X

      Ștergere
  3. Ce frumos :o3 Cu cat citesc mai multe carti si recenzii,cu atat imi dau mai bine seama ca am judecat gresit scriitorii necontemporani :-?

    RăspundețiȘtergere

Follow Us @soratemplates