Biscuiții - Nu te grăbi să judeci!

Unul din citatele mele preferate îi aparține Maicii Tereza – “Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubești… “. Fiecare persoană nouă pe care o întâlnim, bună sau rea, frumoasă sau urâtă, oricum ar fi, are câte ceva de transmis și ne îmbogățește sufletește într-un anumit fel. 

Din păcate, ne-am obișnuit să judecăm totul la cei din jur... îmbrăcămintea, aspectul, preferințele, comportamentul... Nu ne gândim niciodată la ceea ce am putea învăța de la persoana respectivă. În ignoranța noastră, ne mândrim și ne exagerăm calitățile, fără a căuta și în celălat bogăția sufletească de care credem că numai noi avem parte.

Cuvinte înțelepte ale Micului Prinț (Antoine de Saint-Exupéry)

Când naratorul, pilot de avion, se prăbușește în deșertul Sahara, îl întâlnește pe Micul prinț, care îi cere să deseneze o oaie.  Pe măsură ce timpul trece, acesta  îi dezvăluie motivul melancoliei sale și etapele călătoriei care l-a adus pe Pământ. Fiecare ființă întâlnită de Micul prinț are o poveste din care putem deduce învățăminte, iar în inocența lui, prințul știe mai multe despre însemnătatea vieții decât orice om mare. O poveste magică, o întâlnire de neuitat.

Micul prinț este o lectură plăcută și ușoară, potrivită pentru orice vârstă. Este una din acele cărți care te fac trist și fericit în același timp, și pe care nu le uiți odată cu trecerea timpului. O poveste pe care nu o citești, ci o simți, și care te schimbă într-un mod mai bun. Te face să meditezi la lucrurile care contează, și să privești viața din alt punct de vedere.

Acestea fiind spuse, vă las să vă delectați cu următoarele citate. Cartea poate fi achiziționată de aici.

Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate.

Nu vă întreabă niciodată "Ce sunet are glasul lui?" sau "Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecție de fluturi?"

Ci întreabă: "Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?" Numai atunci cred ei ca îl cunosc.

Dacă le spuneți oamenilor mari: "Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbei pe acoperiș...", ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spuneți: "Am văzut o casă care costa o sută de mii de franci". "Ce frumoasă e!", vor exclama atunci.

Stiu undeva o planetă, pe care se află un Domn roșcovan. El n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeni niciodată. N-a făcut nimic altceva, totdeauna, decât socoteli. Și toată ziua spune, ca ți tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" și nu mai poate de trufie. Acela însă nu e om, e o ciupercă!

Nu trebuie sa-ți pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le privești și să le miroși. Floarea mea înmiresma planeta, însă eu n-am știut să mă bucur de lucrul acesta. 

- Nu pleca - zise regele, care era nespus de mândru că are un supus. Nu pleca, te fac ministru!

- Ce fel de ministru?

- Al ... al justiției!

- Dar n-am pe cine judeca aici!

[...]

- Te vei judeca, atunci, pe tine însuți - spuse regele. E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești într-adevăr un înțelept.

- Unde sunt oamenii? vorbi în cele din urmă micul prinț.

Te simți cam singur în pustiu ...

- Singur te simți și printre oameni - zise șarpele.

Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.

Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume ... Viața mea e veșnic aceeași. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, și toți oamenii se aseamănă între ei. Așa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.

Voi sunteți frumoase, dar sunteți deșarte - le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, firește, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. ea însă, singură, e mai de preț decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar și cum tăcea.

Fiindcă ea e floarea mea.

- E frumos pustiul ... - adăugă el.

Și era adevarat. Întotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te așezi pe o dună de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Și cu toate acestea, ceva strălucește în liniștea lui ...

- De aceea e frumos pustiul - zise micul prinț - fiindcă, undeva, el ascunde o fântână.

- Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauți!

Seriously... stop

Tess d'Urberville ~ o femeie pură

“Angel, lumea tot mai zice că sunt drăguță (la drept vorbind zice că sunt chiar frumoasă) și poate că-i adevărat. Dar eu nu pun niciun preț pe frumusețea mea. Mă bucur de ea doar când mă gândesc că e un bun al tău, și că merit, poate, să fiu a ta, măcar pentru asta. Într-o vreme când oamenii mă sâcâiau din pricina frumuseții mele, mi-am ascuns fața sub o broboadă și-am dus-o așa cât am putut.”

Am iubit și am urât această carte în același timp, iar la sfârșit mi-a fost greu să înăbuș sentimentul de amărăciune care mă stăpânise. Totuși, Tess d'Urberville este unul din acele romane pe care le-aș recomanda cu încredere oricui, și în special fetelor tinere, care, deși trăiesc astăzi vremuri mult mai prielnice, sunt îndatorate a cunoaște și a nu uita patimile predecesoarelor lor.

Romanul ne-o prezintă pe Tess Durbeyfield, o fată crescută la țară, fără posibilități materiale deosebite, inocentă și naivă, dar cu o personalitate plăcută și ceva educație care o fac să se remarce în rândul fetelor de seama ei. Când părinții ei descoperă că sunt urmașii celebrei familii de cavaleri d'Urberville, încep să-și facă planuri de a-și îmbunătăți situația financiară prin intermediul fiicei lor. Tess este trimisă ca reprezentantă a familiei în casa noilor lor rude, fără a ști că de fapt pretinșii d'Urberville sunt doar niște impostori recent îmbogățiți. 

La reședința acestora, este primită într-un mod mult prea călduros de presupusul ei văr, Alec d'Urberville, care se arată de la început foarte interesat de ea, și îi oferă o slujbă la fermă. După multe avansuri pe care Tess le respinge, bărbatul profită de ea și o lasă însărcinată. Tess îl părăsește pe Alec și se întoarce în satul natal, dar, după moartea copilului, este liberă să își ia viața de la capăt.

Găsindu-și o slujbă departe de casă, Tess îl întâlnește pe Angel Clare, un fiu de pastor cu care se căsătorește fără a-i povesti de trecutul ei. Fără a uita ține cont că la rândul lui dezonorase și el o altă fată, Angel simte că a fost înșelat prin această căsătorie, de aceea o părăsește pe Tess fără a-i da un răspuns sigur în ceea ce privește relația lor. Spre ce necazuri o va purta viața pe biata Tess, și cum se va încheia povestea de dragoste dintre ea și Angel, vă las pe voi să descoperiți.

“-Hei, Tess, ce te furișezi așa? o întrebă el. Te temi de ceva?

-Nu... nu. Nu mă tem de nimic ce-mi poate ieși în cale, mai ales acum când merii își scutură floarea și e atâta verdeață în jur...

-Dar e ceva care te neliniștește. Așa-i?

-Da, domnule.

-Da? Și ce e?

-Nici eu nu prea știu.

-Te temi că se acrește laptele?

-Nu!

-Te temi de viață în general?

-Da.

-Asta mi se întâmplă și mie, destul de des. Viața e tare încurcată! Așa-i?”

Spre rușinea mea, trebuie să mărturisesc că am găsit prima jumătate a cărții extrem de plictisitoare, și nu de puține ori mă bătea gândul să renunț. Mi-a luat câteva săptămâni să trec de începutul foarte greoi, și de fapt nici nu știu ce m-a împiedicat să mă opresc. Vă rog și pe voi să nu abandonați cartea pentru că garantat mai târziu lucrurile devin mult mai interesante.

Tess d'Urberville este un personaj reprezentativ pentru a ilustra condiția femeii din epoca victoriană; ea este o victimă a sărăciei, a prejudecăților, a bărbaților din jurul ei și a educației necorespunzătoare, dar își acceptă situația cu demnitate și face doar ceea ce e de părere că e corect. Încercând să-și crească singură copilul, sperând la un mariaj reușit în ciuda faptului că nu mai era fecioară, Tess s-ar fi potrivit mai bine vremurilor noastre decât celor în care trăia.

Tess este în continuu lovită de soartă, acesta fiind un preț pentru inocența și neștiința ei. La rândul ei, își complică și mai mult situația luând o mulțime de decizii greșite. Greșite... la prima vedere, pentru că, tot gândindu-mă la acest roman, încep să-mi lămuresc unele lucruri pe care nu le observasem din prima. După ce află că poartă copilul lui Alec, Tess se întoarce în satul natal fără să-i spună acestuia, deși ar fi putut rămâne alături de el. La momentul respectiv ea nu are niciun bărbat pe care îl iubește, familia ei este prea săracă pentru a o primi cu brațele deschise și pe deasupra știe că va fi disprețuită în cadrul comunității. Totuși, ea refuză să se lase înfrântă ca femeie, chiar dacă acest lucru înseamnă suferință pentru ea și copilul ei. Aceasta este demnitatea.

Tess d'Urberville nu e o carte pe care să o citești atunci când te plictisești. Este un roman foarte puternic, plin de lecții de moralitate și parabole. Lupta lui Tess cu soarta se încheie tragic. Scriitorul pare că simpatizează cu ea, dar în același timp o pedepsește pentru încercarea ei de a se abate de la destinul scris femeilor. Încă simt că nu am înțeles pe deplin tot ce are de transmis acest roman. Că mai e ceva acolo, ceva ce nu pot percepe. De aceea, pentru stilul lui Hardy și pentru acest roman, am numai cuvinte de laudă.

Nota mea: 5/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.