Cuvinte înțelepte ale Micului Prinț (Antoine de Saint-Exupéry)

Când naratorul, pilot de avion, se prăbușește în deșertul Sahara, îl întâlnește pe Micul prinț, care îi cere să deseneze o oaie.  Pe măsură ce timpul trece, acesta  îi dezvăluie motivul melancoliei sale și etapele călătoriei care l-a adus pe Pământ. Fiecare ființă întâlnită de Micul prinț are o poveste din care putem deduce învățăminte, iar în inocența lui, prințul știe mai multe despre însemnătatea vieții decât orice om mare. O poveste magică, o întâlnire de neuitat.

Micul prinț este o lectură plăcută și ușoară, potrivită pentru orice vârstă. Este una din acele cărți care te fac trist și fericit în același timp, și pe care nu le uiți odată cu trecerea timpului. O poveste pe care nu o citești, ci o simți, și care te schimbă într-un mod mai bun. Te face să meditezi la lucrurile care contează, și să privești viața din alt punct de vedere.

Acestea fiind spuse, vă las să vă delectați cu următoarele citate. Cartea poate fi achiziționată de aici.

Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate.

Nu vă întreabă niciodată "Ce sunet are glasul lui?" sau "Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecție de fluturi?"

Ci întreabă: "Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?" Numai atunci cred ei ca îl cunosc.

Dacă le spuneți oamenilor mari: "Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbei pe acoperiș...", ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spuneți: "Am văzut o casă care costa o sută de mii de franci". "Ce frumoasă e!", vor exclama atunci.

Stiu undeva o planetă, pe care se află un Domn roșcovan. El n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeni niciodată. N-a făcut nimic altceva, totdeauna, decât socoteli. Și toată ziua spune, ca ți tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" și nu mai poate de trufie. Acela însă nu e om, e o ciupercă!

Nu trebuie sa-ți pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le privești și să le miroși. Floarea mea înmiresma planeta, însă eu n-am știut să mă bucur de lucrul acesta. 

- Nu pleca - zise regele, care era nespus de mândru că are un supus. Nu pleca, te fac ministru!

- Ce fel de ministru?

- Al ... al justiției!

- Dar n-am pe cine judeca aici!

[...]

- Te vei judeca, atunci, pe tine însuți - spuse regele. E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești într-adevăr un înțelept.

- Unde sunt oamenii? vorbi în cele din urmă micul prinț.

Te simți cam singur în pustiu ...

- Singur te simți și printre oameni - zise șarpele.

Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.

Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume ... Viața mea e veșnic aceeași. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, și toți oamenii se aseamănă între ei. Așa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.

Voi sunteți frumoase, dar sunteți deșarte - le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, firește, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. ea însă, singură, e mai de preț decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar și cum tăcea.

Fiindcă ea e floarea mea.

- E frumos pustiul ... - adăugă el.

Și era adevarat. Întotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te așezi pe o dună de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Și cu toate acestea, ceva strălucește în liniștea lui ...

- De aceea e frumos pustiul - zise micul prinț - fiindcă, undeva, el ascunde o fântână.

- Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauți!