 |
| Image Source: doriimer |
O să vă povestesc puțin despre o fată pe care am cunoscut-o anul trecut, într-o excursie. Era înaltă, suplă, îmbrăcată bine, inteligentă, îi plăcea să scrie(cum am aflat mai târziu), era vorbăreață, era înconjurată de o mulțime de prieteni. Pe scurt, avea în aparență tot ce și-ar putea dori cineva. Dar era o chestie pe care nu o puteam înțelege la ea: fuma.
Într-o zi, ajungând între patru ochi fără alte subiecte de discuție, pur și simplu mi-a venit să vorbesc cu ea despre asta. Mi se părea nedrept ca o fată atât de frumoasă și de firavă să-și strice corpul cu tutun. Ea mi-a tăiat repede replica, spunând că fiecare are câte o slăbiciune. Că slăbiciunea mea este că sunt timidă, că a ei este că fumează. Și că din acest punct de vedere suntem foarte asemănătoare și că nu ar trebui să o judec.
Și chestia e că, avea dreptate. Privind înăuntrul nostru, vom găsi cu siguranță una sau mai multe slăbiciuni. Necunoscând circumstanțele în care o persoană a ajuns într-un anumit fel, nu ne este permis a judeca.
De fapt, atunci când observi la cineva o problemă, un defect, o slăbiciune etc, cel mai prost lucru pe care poți să-l faci este să-i spui în față: tu fumezi / tu ești timidă / tu ești grasă / tu ești urâtă / tu ești așa / tu ești altfel. Un prieten adevărat este cel care îți înțelege slăbiciunile, le acceptă, și te ajută să le rezolvi într-un mod în care tu nu te simți jignit sau poate că nici măcar nu îl observi. Ce ar fi dacă, în loc să judecăm, am încerca să ne punem mintea la contribuție pentru a face ceva bun?
De ce povestesc toate astea acum? Pentru că zilele trecute o "prietenă" a început să povestească mai multor prieteni, din dorința de a face conversație, o întâmplare jenantă cu mine, făcându-mă să mă simt penibil. Efectiv, de fiecare dată când se așeza lângă cineva, începea să povestească. Așa că inevitabil mi-au venit în minte cuvintele fetei de anul trecut.
În încheiere, vă adresez și vouă întrebarea din titlu: de ce judecăm? Vi s-a întâmplat vreodată să fiți judecați sau să-i judecați pe alții în mod greșit?
Primul lucru pe care il fac colegii mei intr-o conversatie despre cineva este sa judece: ala-i urat, aia-i proasta...nu stim gasi calitatile altor persoane, unii suntem rautaciosi din fire. Mi-e si rusine ca uneori sunt si eu prinsa in conversatie, sau doar aud ce spun despre altii. Sunt slaba si nu pot sa le spun nimic, n-ar avea rost, n-ar ajuta la nimic daca as face o scena doar ca sa-i fac sa inceteze. E foarte usor sa fii motiv de discutie intr-o conversatie a unor persoane uracioase.
RăspundețiȘtergereȘi eu mă simt la fel în discuțiile cu prietenii, mai ales că uneori îi aud criticând lucruri pentru care ar putea la fel de bine să mă critice și pe mine. Uneori încerc să-i mai combat sau să schimb subiectul, dar în general nu-mi iese sau nu găsesc curajul de a spune nimic. Probabil e vorba de teama de a nu fi, la rândul nostru, vorbiți pe la spate (deși eu, cel puțin, sunt sigură că sunt). Auzisem într-un film replica: falsa reputație e tot ce are omul.
ȘtergereOamenii judeca pentru a se simti mai bine in pielea lor ;) Stiu cum e sa fii judecata,multi se iau de mine pentru ca nu le convine cate ceva.Dar tot ce fac ei este ca sa se simta mai bine in pielea lor,pentru ca nu cred in ei si sunt invidiosi cand vad pe cineva care se simte foarte bine in pielea lui si nu vrea sa se schimbe si de aceea fac ce fac ;)
RăspundețiȘtergereSă știi că da! Cred că facem cu toții asta (și chiar foarte des!) în mintea noastră, pentru că ne sporește încrederea și ne motivează. Dar atunci când o facem cu voce tare... poate că simțim că avem un avantaj sau că ne crește imaginea în ochii celui către care bârfim. Când vedem o persoană care pare perfectă... încercăm să-i găsim un defect pentru a nu ne simți complexați. Oricum asta nu e bine, cel mai mult ar trebui să încercăm să ne întrecem pe noi înșine, și nu pe alții!
ȘtergereNu stiu de ce , credem ca e mai usor sa judeci decat sa il lauzi , sa ii gasesti punctele forte , nu pot sa spun ca nu am judecat pe nimeni nici o data pentru ca am facut-o dar recunosc ca am gresit si gresesc pentru ca sunt om si sa fii om inseamna sa gresesti desi mi-as dori sa nu ma mai iee gura pe dininainte .
RăspundețiȘtergereHehe, da așa e, e mult prea ușor să judeci. Și eu la rândul meu am făcut multe greșeli, sub impulsuri de moment, și uneori mi-aș dori, efectiv, să nu mai fiu pusă să vorbesc, pentru că spun numai tâmpenii. Cumva, nu știu de ce, se pare că e foarte greu să cugetăm câteva secunde înainte de a vorbi, dar bănuiesc că face parte din procesul nostru de formare ca oameni.
ȘtergereOamenii judecă deoarece sunt oameni. Mai simplu de atât nu se poate. E urât ceea ce a făcut "prietena" ta,chiar foarte. Ce nu înţeleg este de ce a început să povestească tocmai despre tine. Sfinte, sub nicio formă nu o poţi numi prietenă. E aiurea, dar da, judecăm, uneori involuntar. Şi eu judec, sau mai bine zis critic. Îmi stă în caracter, dar încerc să scap de această slăbiciune. Dar mă bucur că nu am depăşit anumite limite. Nu bârfesc, judec, dar nu bârfesc, e o diferenţă. Cei care uită de bun simţ şi nu fac altceva decât să împrăştie slăbiciunile celorlalţi sunt nişte laşi. "Ce ar fi dacă, în loc să judecăm, am încerca să ne punem mintea la contribuție pentru a face ceva bun?" Foarte bine spus. Ce-i drept şi eu atunci când "scap de sub control" şi nu mă mai opresc din judecat încerc să intru în pielea respectivului şi să-mi imaginez cum se simte, situaţia în care se află. Şi imediat îmi dau seama cât de mult am greşit judecându-l. Fiecare are calităţi şi defecte, atuuri şi slăbiciuni. În loc să ne arătăm cu degetul cred că mai indicat ar fi să ne ajutăm reciproc.
RăspundețiȘtergereProbabil că ea a crezut că ar reprezenta un bun subiect de discuție sau a vrut prin asta să-mi atragă atenția că ar trebui să mă schimb. Nu a fost un lucru atât de grav încât să zic că m-am făcut de râs în fața altora, pentru că știu că asta sunt eu și nu mi-e rușine de felul cum sunt, dar chestia e că nu așa se procedează. Când știi ceva neplăcut despre altul, fie el prieten sau străin, i-o spui în particular sau, mai bine, nu i-o spui deloc. Și eu aud, vrând-nevrând, spunându-se lucruri urâte despre prietenele mele, dar încerc fie să contracarez replica respectivă, fie să o ignor.
ȘtergereAnul asta si eu m-am apucat de fumat , din cauza unor probleme-stres , si multi m-au judecat gresit . Judecam pt ca asa este firea noatra . Chiar daca am incerca , nu a reusii . Asa am fost invatati . Urat ce face "prietena" ta .
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău, Andra, că ai ajuns în această situație și că prietenii tăi nu te ajută. Ca să nu fiu înțeleasă greșit din cauza a ceea ce am scris mai sus, o să-ți spun și de unde vine aversiunea mea față de tutun. Eu am în familie un caz al unei persoane care a ajuns foarte rău în viață din acest motiv. La stresul de la serviciu s-au adăugat problemele de sănătate cauzate de fumat și a ajuns treptat într-o situație foarte dificilă. Ea acum nu conștientizează în ce situație se află, are probleme grave, dar evită să le rezolve din cauză că își găsește refugiu în tutun. Când fumezi pentru a evita o problemă (pentru că mai sunt și alții care se apucă doar din curiozitate), îți pierzi motivația de a o rezolva, chiar dacă ea e acolo și continuă să te afecteze. Sunt unii care se lasă foarte ușor, dar și alții care ajung toată viața sclavi ai tutunului. Cei care vă sfătuiesc să renunțați la fumat nu o fac toți pentru că judecă, ci pentru că știu ei ce știu.
ȘtergereÎn primul rând....„prietena” n-a trecut testul prieteniei așa că...pur și simplu treci mai departe fără s-o mai incluzi în cercul tău. Din nefericire, BuburuzaBia are dreptate: unii oameni sunt pur și simplu răi. „Prietena” cred că a povesti pentru că exte complexată de tine și a dorit să răspândească știrea „senzațională” că dacă ea este cum este, ai și tu ale tale și deci...nu ești așa de formidabilă...Eu am acceptat foarte greu și foarte târziu că unii oameni dau dovadă de o răutate gratuită dintr-o infirmitate sufletească; sunt în esență niște nefericiți și nu vor simți niciodată frumusețea și fericirea unei prietenii, a unei solidarități umane și compasiunea (nu mila, compasiunea) către cei asemenea lor aflați în situații nefavorabile sau foarte grele. Nici măcar nu cred că „judecăm” pentru că dacă am judeca...Nu cred că există om pe lumea asta care-și dorește ca lucrurile să iasă rău în cel privește dar de foarte multe ori, acțiunile noastre - uluitor dar asta-i în proporție de 90% - depind de ceilalți, depind de conjuncturi și putem să ne propunem cele mai bune planuri, dacă ...și dacă...și dacă...pot ieși rău într-un final. La vârste tinere este puțin mai „rău” pentru că motivele pentru care-ți place sau nu cineva ține de foarte multe lucruri aparent minore: poate este mai plăcută de băieți, sau de profesori sau...și atunci invidia lucrează și acționează după cum ai văzut. Știu că doare, eu sunt genul de om (cel mai dezavantajos pentru mine) care acord circumstanțe atenuante într-un număr....„nesănătos” de mult ca în final să văd că oamenii sunt răi și gata. Accept cam greu că oamenii sunt răi dar din nefericire...chiar sunt. Cred în a doua șansă dar, sin experiență, trebuie să existe - doar - a doua șansă. Mă gândesc că după un timp, când rana ta se va cicatriza (chiar dacă nu-i o rană ci doar o zgârietură) s-o întrebi ce a determinat-o să facă asta, sta așa, ca să ai în vedere pe viitor și astfel de lucruri.Mă rog, sunt multe de spus dar oamenii, de regulă, (inclusiv eu, evident)învață nu din ce li se spune ci din ce li se întâmplă. Capul sus,pieptul înainte, privirea ațintită spre drumul tău. Cine se abate, mulțumește Domnului că t-a ajutat în selecție ! Mult noroc la Bac și bucură-te că inima ta simte (chiar și tristețea și durerea)!
RăspundețiȘtergereNu am eliminat pe nimeni din cercul de prieteni atunci când m-am simțit jignită, dar am învățat să-i privesc cu obiectivitate și să nu-mi pun încredere oarbă în nimeni. Prietenia mi se pare a fi un fel de zid protector împotriva lumii, aici te aștepți să găsești înțelegere și siguranță. Așa că e dezamăgitor când nu primești de la un prieten sprijinul pe care te-ai aștepta să îl primești... nu de la un apropiat, ci de la orice persoană mai "simțitoare". E bun să mai facem o selecție... dar mă gândesc că în urma unei selecții riguroase probabil că nu ar rămâne nimeni.
ȘtergereEu judecat și eu fără să realizez. Apoi m-am tot lovit de cazuri și oameni care să mă facă să realizez că nu e ok. Și da, sunt judecată în fiecare zi de cineva. Adevărul e că am suportat o bună perioadă de timp, dar în ultima vreme am început să mă dau bătută, sfârșind plângând. Aștept ziua în care o să învăț să lupt cu ei. :) Sper să înveți și tu, la rândul tău!
RăspundețiȘtergereCu toții judecăm și realizăm că nu mai e așa de ok când lucrurile se întorc împotriva noastră. Mai fericiți sunt cei nepăsători care reușesc să ignore, trăind după propriile lor reguli. Din păcate e mult prea greu să nu pui la suflet. ;)
ȘtergereJudecam pentru ca asta e natura umana, insa te felicit ca ai ajuns sa realizezi ca nu e bine sa facem asa. Nu multi se pot lauda ca au inteles un lucru atat de firesc :) :*
RăspundețiȘtergereHey! În primul rând, Adry, mă bucur că ai trecut pe aici. >:D< Apoi, toată viața ni se bagă în cap că nu e bine să judecăm: la școală, la biserică, în familie etc. Totuși, se pare că e unul din acele lucruri pe care cu greu îl înveți dacă nu îl experimentezi.
ȘtergereRalu, ai primit o nominalizare de la mine chiair aici: http://bianca-s-blog.blogspot.ro/2013/06/top-3.html .
RăspundețiȘtergereIa-ţi oricât timp ai nevoie.^^
Mulțumesc, Bia, o voi posta într-una din zilele viitoare! :*
ȘtergereJudecăm pentru că nu ne sinchisim să încercăm să înțelegem, pentru că nu reușim să ne punem în pielea celuilalt, ori pur si simplu pentru că ne face sa ne simtim puternici. Strivindu-l pe altul, cei slabi se simt mai puternici. Unii se nasc cu critica pe limba si cu biciul in mana.
RăspundețiȘtergereBine spus! Probabil că avem fiecare câte un motiv în spate, dar nu e bine când începi să-ți faci din critică o îndeletnicire.
Ștergere