Jurnalele Vampirilor— Vânătorii: Cântecul Lunii

Îi sunt recunoscătoare Antoniei pentru acest premiu. Mulțumesc mult! :*

Cântecul Lunii este al nouălea volum, din 13, din binecunoscuta serie Jurnalele Vampirilor. Voi recunoaște că am dat skip volumelor 5-8(nu aruncați cu pietre!), dar, deși autoarea face unele referințe la volumele trecute, nu am avut probleme în a înțelege acțiunea curentă. Ba chiar mă bate gândul acum să-mi cumpăr și celelalte cărți. :D

În acest volum, Elena și prietenii ei părăsesc Fell's Church pentru a studia împreună la Universitatea Dalcrest, universitate unde s-au cunoscut și părinții Elenei. Dar nici nu au timp să se acomodeze, că apar deja noi primejdii și reponsabilități. Studenții din campus încep să fie măcelăriți de o creatură misterioasă, Matt este recrutat de o societate secretă, iar Ștefan și Damon se învrăjbesc din nou din cauza Elenei. În timp ce încearcă să lupte cu noul pericol care s-a abătut asupra campusului, Elena descoperă informații neașteptate despre trecutul părinților ei.

Nu am regretat că mi-am început vacanța cu acest volum, mai ales că mi-a lipsit sentimentul de a fi acaparată complet de o carte. M-a prins rapid, a fost relaxantă și captivantă, a avut mister și băieți/săruturi sexy. Unele aspecte ale poveștii nu au avut sens pentru mine(în momentul în care 5 studenți sunt măcelăriți, de ce nu poate poliția să suspende cursurile sau măcar să pună o patrulă, ceva?), dar bănuiesc că fără ele s-ar fi dus o parte din farmec. Alte puncte forte ar fi faptul că acțiunea se mută de la liceu la facultate, și atmosfera de campus, care nu pare diferită de a noastră. 

Ce nu mi-a plăcut:
-atitudinea Elenei— deși știe că flirtul cu Damon nu poate aduce decât probleme, ea îi răspunde cu nesimțire la avansuri, și apoi se mai miră de ce Ștefan se supără pe ea;
-deși autoarea își propune să o scoată pe Bonnie din umbra Elenei și a lui Meredith, comportamentul ei nu se schimbă, și abia dacă primește și ea un rol de formă în rezolvarea situației.

Impresia mea în ansamblu e aceeași ca pentru restul volumelor: pe de o parte avem limbajul simplu și clișeele specifice genului YA, pe de altă parte avem o poveste interesantă și ușor de citit, care acaparează complet cititorul. Depinde de fiecare ce trăsături își dorește de la o carte. Lăsând la o parte aspectele negative, pe mine cartea m-a făcut să mă simt bine, deci o consider o lectură reușită.

Nota mea: 4/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

Cele mai frumoase citate de dragoste

Dragii mei! Am terminat de citit cel mai frumos roman de dragoste de până acum, el se numește Scrisorar. Nu știu când voi reuși să-i scriu o recenzie, poate spre Dragobete, până atunci am vrut să aduc un mic omagiu acestei zile(și să vă demonstrez că încă n-am dispărut de pe fața pământului). 

Aceasta e o colecție de citate adunate din cărțile pe care le-am citit. Îmi plac deoarece denotă simplitate și sinceritate. Dacă mai știți astfel de citate, simțiți-vă liberi să le împărtășiți în comentarii. Amintiți-vă însă că dovezile de dragoste trebuie aduse în fiecare zi, nu doar de Valentine's sau Dragobete. Nu cedați clișeelor societății(ursuleți, inimioare), fiți originali și sinceri în dragostea voastră și, dacă e cazul, fiți răbdători și demni în așteptarea persoanei potrivite.

Într-o ordine aleatoare:

Cu cât ești mai mult departe de mine, cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori, nici eu nu înțeleg unde începi tu și unde încep eu. (Mihail Șișkin, Scrisorar)

Eu nu pun niciun preț pe frumusețea mea. Mă bucur de ea doar când mă gândesc că e un bun al tău, și că merit, poate, să fiu a ta, măcar pentru asta. (Thomas Hardy, Tess D'Urberville)

Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauți! (Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț)

Dacă iubeşti pentru un motiv anume, eşti frumos, deştept, bun, iubirea devine comercială: te iubesc pentru că te iubesc. (Garabet Ibrăileanu, Adela)

Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. (Ionel Teodoreanu, Lorelei)

Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit. (Mircea Eliade, Nuntă în cer)

Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. (Mircea Eliade, Nuntă în cer)

Probabil, pentru a fi real, trebuie să exiști nu în conștiința ta, care e așa de nesigură, ci în conștiința altui om. Și nu pur și simplu a unui om, ci a celui pentru care e important să știe că tu exiști. (Mihail Șișkin, Scrisorar)

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. (Emily Brontë, La răscruce de vânturi)

Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste. (Gabriel Garcia Márquez, Dragostea în vremea holerei)

La sfârșit de an+ 2015 Reading Challenge

Ne despart câteva ore de noaptea dintre ani. Ați reușit tot ce v-ați propus în 2014? Cum vă pregătiți de 2015?

Personal, regret că anul acesta nu am profitat mai mult de oportunitățile care mi s-au oferit și că am preferat să stau în umbră și să-mi fie ușor. În același timp, 2014 a fost anul în care mi-am îndeplinit cu bine toate îndatoririle școlare, în care am învățat ce înseamnă o noapte albă în sesiune, cum să faci un proiect de o zi în două ore, sau cum e să nu te duci la niciun curs al unui prof și să-l vezi pentru prima oară în examen. A fost anul în care am renunțat la prietenii dăunători, dar am aflat cine e de încredere, și, mai presus de toate, în care am început cea mai frumoasă poveste de dragoste.

Deci, 2014, mulțumesc pentru lecțiile utile. 2015, abia aștept să văd ce-mi pregătești.

Răsfoind Facebook-ul, am dat azi de o provocare interesantă pentru iubitorii de cărți. Mi se pare mai utilă decât lista cu rezoluții din care, personal, niciodată nu îndeplinesc mai mult de două, trei. Și alea neintenționat. Provocarea presupune să ne alegem anumite tipuri de cărți pe care să le citim, sau cărți care au câte o trăsătură mai specială. Pe multe dintre ele le citim oricum, dar sunt și câteva cărți mai greu de găsit. Cred că cele mai provocatoare sunt: o carte publicată în anul în care te-ai născut, o carte scrisă de un autor cu aceleași inițiale ca ale tale sau o carte a cărei acțiune se petrece în orașul tău.

Sună tentant? Aici e imaginea originală: http://9gag.com/gag/a8bQeNe?ref=fb.s

Și aici este lista mea. Steluțele roz sunt cărți foarte probabile, cele verzi înseamnă poate. Restul rămân sub semnul întrebării. Desigur că multe categorii se suprapun una cu alta. Cred că va fi interesant să găsesc o carte a cărei acțiune se petrece în Piatra Neamț. Atfel voi trișa și voi alege Iași. :D

Vă invit și pe voi să faceți provocarea de mai sus și peste un an să verificăm împreună câte puncte am bifat. De asemenea, sunt curioasă cum a fost 2014 pentru voi, ce vi s-a părut deosebit sau ce carte v-a impresionat mai mult. Închei cu tradiționala urare: un An Nou plin de bucurie și la cât mai multe cărți citite în 2015!

Recenzie „Să nu mă părăsești”- Kazuo Ishiguro

Katie H. este educatoare. Slujba ei este aceea de a-i ajuta pe „copiii-clone” să creadă că, în instituția de la Hailsham, între vizionările de scene erotice din filme și joacă, între colecțiile de reviste sau cărți și iazul cu rațe, ei vor uita adevăratul și unicul motiv al existenței lor, acela de a dona organe. În scurta lor viață, care se întinde preț de un număr limitat de „donații”, ei așteaptă plini de speranță ziua când vor avea parte de libertatea din spatele gardului de sârmă ghimpată și când vor înceta să mai fie simple some, corpuri cultivate pentru piese de schimb.

În mod normal nu copiez descrierile oficiale ale cărților, dar de data asta aș vrea să punctez o greșeală. Katie H. nu e educatoare, ci îngrijitoare(în carte, acestea sunt două profesii diferite). Slujba ei nu e să-i ajute pe copiii-clone să creadă că bla-bla-bla, ci să-i îngrijească pe donatorii aflați aproape de sfârșitul vieții.

În rest, nu am foarte multe de spus, pentru că, din păcate, cartea nu m-a mulțumit atât de mult pe cât speram. Când am citit pentru prima dată descrierea, subiectul mi s-a părut atât de intrigant și profund încât am simțit că trebuie să cumpăr cartea cât mai repede posibil. Ceea ce am și făcut. Nu a fost rea, dar am simțit că unele aspecte nu au fost dezvoltate cum ar trebui, că autorul ne-ar fi putut introduce mai bine în atmosfera de la Hailsham și transmite mai multe sentimente.

Romanul urmărește copilăria și tinerețea a trei copii-clone, Tommy, Ruth și Katie, aceasta din urmă fiind naratoarea poveștii și cea care le supraviețuiește celor doi. Copilăria lor nu diferă foarte mult de cea a unor tineri obișnuiți: învață, se joacă, își fac planuri de viitor, leagă prietenii și se îndrăgostesc. Katie își găsește sufletul-pereche, pe Tommy, dar prietena ei cea mai bună, Ruth, i-l ia de sub nas. Ca în zilele noastre, nu? Însă soarta lor e stabilită dinainte de a se naște: își vor dona organele unor persoane care suferă de boli incurabile. Nu vor putea niciodată să își contruiască o carieră sau să întemeieze familii.

Din acest motiv, mă așteptam ca pe tot parcursul cărții să plâng și să blestem soarta atât de dură și de nedreaptă, dar nu a fost așa. În mare, fragmentele care descriu copilăria protagonștilor la Hailsham m-au cam plictisit, iar evenimentele care în carte sunt puncte de reper nu mi s-au părut prea speciale. Probabil că e și vina mea pentru că nu am insistat mai mult asupra ei, însă mi-a luat câteva săptămâni să trec de 2/3 din carte. Sfârșitul, trebuie să recunosc, a fost unul bun. M-a răscolit într-atât încât timp de 2 săptămâni după aceea, am continuat să mă gândesc la deznodământ și la sentimentele pe care mi le-a insuflat.

Mai presus de imposibilitatea de a-ți găsi un rost în viață sau de a fi stăpân pe propriul destin, ceea ce m-a răscolit mai mult la această carte a fost sentimentul unei iubiri neîmplinite. Când ești îndrăgostit, faci tot posibilul să petreci cât mai mult timp cu persoana iubită. Cât de groaznic poate fi să știi că, după un timp limitat, va trebui să-i dai drumul, că nu vei putea explora posibilitățile vieții alături de persoana iubită sau avea un copil!

Și de asemenea, întrebarea în jurul căreia e construit întregul roman: Poate fi viața unei persoane considerată mai importantă decât a alteia?

Cartea ne învață că fiecare dintre noi are propriul zbucium sufletesc și fiecare persoană e un amalgam de sentimente, visuri și trări.

Imediat ce am terminat cartea m-am grăbit să vizionez și filmul, mi s-a părut bun, dar cred că persoanele care nu au citit-o s-ar putea să nu înțeleagă pe deplin acțiunea.

În concluzie, dacă sunteți ok cu cărțile monotone, sau sunteți dispuși să faceți un efort pentru un sfârșit care merită, probabil că această carte vă va fi pe plac. În continuare sunt de părere că domnul Ishiguro a creat un subiect genial pentru o carte. Mă gândesc la ea ca la o carte dragă mie, doar că din păcate nu m-a prins cum aș fi sperat.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

„Diana cu vanilie (The Book)” de Diana Sorescu — Recenzie

Se spune că nu contează anii vieții noastre, ci viața din anii noștri. În măsura în care ne urmăm aspirațiile, indiferent cât de mici sau de mari sunt ele în ochii societății, și punem suflet în ceea ce facem, putem spune dacă am avut sau nu o viață împlinită.

Diana Sorescu s-a stins devreme, la doar 26 de ani, din cauza unui edem pulmonar, însă și-a trăit viața la maxim și, pe unde a trecut, a avut grijă să lase o urmă. Își dorise de mică să ajungă jurnalistă și în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție a colaborat cu diverse publicații scrise și online. În ultima etapă a vieții ei, era redactor șef – adjunct la revista Unica.  

Tot din pasiune pentru jurnalism, Diana ținea și un blog, intitulat Diana cu vanilie. Pentru a-i cinsti memoria, apropiații fetei au selectat o parte din aceste articole și le-au transpus în cartea omonimă, pe care vreau să v-o prezint azi.

Cartea cuprinde în jur de 60 de postări inspirate de viața de cu zi a Dianei, de persoanele cu care interacționează, de sentimentele pe care le încearcă, în special legate de prietenie sau relații. Sunt articole scurte, de una-două pagini, scrise într-un stil foarte lejer. Poți să citești toată cartea în câteva ore sau câteva zile, pentru că n-o să le pierzi firul. Mi s-a părut o carte numai bună de citit în pauze sau în timpul orelor, când nu te vede proful. Puteți găsi toate aceste postări(și multe altele) pe blogul autoarei, unde vă invit să aruncați un ochi dacă sunteți nehotărâți.

http://dianacuvanilie.blogspot.ro/

Ceea ce m-a cucerit la postările Dianei a fost îndrăzneala cu care își exprimă punctul de vedere și faptul că nu încearcă să-și menajeze cititorii de unele replici dure. Pot spune că îi sunt recunoscătoare pentru unele opinii pe care le-am primit verde-n față și de care aveam nevoie în situația în care mă aflam. În unele momente, nu am putut să nu o cataloghez pe Diana drept sclifosită (atunci când enumeră toate mâncărurile exotice din frigider sau alte chestii scumpe pe care le are ea), dar mă gândesc că blogul e ca un fel de jurnal în care ne arătăm așa cum suntem.

În completarea articolelor, editorii au selectat și câteva poezii ale Dianei, așezate în încheierea cărții. Pentru mine, au scos la iveală o sensibilitate a Dianei ce nu se observa atât de mult din articolele de pe blog. Nu sunt pricepută în ale poeziei, dar în contextul în care le-am citit(deja eram tristă din cauza sfârșitului cărții) mi s-au părut minunate.

În ansamblu, cartea nu mi s-a părut atât de tragică pe cât au descris-o alții, însă a avut un oarecare impact aspra mea. În majoritatea timpului am avut senzația că citesc unul din blogurile de pe lista mea obișnuită și că autoarea se află undeva în spatele unui laptop, pregătindu-se să scrie un nou articol. Abia spre sfârșit a început să-mi fie teamă că atunci când cartea, respectiv blogul, ajunge la sfârșit, se va fi sfârșit și viața Dianei. Ca atunci când știi că te afli în mijlocul unui moment minunat din care mai ai puțin și apoi nu-l vei mai retrăi niciodată. 

Nota mea: 4/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Ice Cream Book Tag

Hello world! ^_^ E plăcut să revin aici după o lună în care am fost sufocată de toate temele posibile şi imposibile. Anul doi de facultate sigur e unul greu. Dar printre nopţi nedormite, drumuri fugite spre facultate, noţiunile încep să se lege unele de altele şi planul unei viitoare cariere se conturează încet-încet.

Până una-alta, domnul Soare ne-a cam părăsit, doamna Iarna bate nerăbdătoare la ușă, iar copacii mai au puțin până să-și lepede de tot frunzele. Halloweenul a trecut și el, s-a făcut rece de tot și nu ne mai rămâne decât să așteptăm minunata perioadă a Crăciunului, în care frigul de afară e anulat de căldura din inimi. Și ce te încălzeşte mai tare iarna la sfârșit de toamnă decât o îngheţată care te duce cu gândul la plaje însorite şi călduroase, mângâiate de valuri blânde, la iarba frumos mirositoare din după-amiezele petrecute în grădină sau pe câmp şi, implicit, la cărţile savurate în acele momente? :D

Acum ceva timp am primit un tag interesant de la furelise, pentru care îi mulțumesc și îi cer scuze pentru întârziere. Din cauza acestei întârzieri nu voi nominaliza alți bloggeri, dar oricine nu l-a făcut încă e rugat să îl preia. Just let me know! 

Acest tag se intitulează Ice Cream Book Tag și are următoarele reguli:

1. Încorporați imaginea în postarea voastră!

2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!

3. Dați tag-ul mai departe!

1. Înghețată cu aromă de unt de arahide- O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.

De mult îmi spun că o să încep seria Divergent, însă continui să amân momentul, totuși cel mai probabil o voi citi în cele din urmă.

2. Înghețată cu aromă de ciocolată- O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Cu excepția cărților scurte pe care le citeam când eram mică, nu am citit niciodată o carte de mai mult de două ori. Voi adăuga la listă o carte de poezii din care citesc ocazional și mi-aș dori să nu se mai termine, ea se numește Dragoste n-are plural.

3. Înghețată cu aromă de fistic- O carte cu o copertă verde.
Când mă gândesc la coperte verzi îmi vine în minte vechea colecție de cărți pentru copii de la Jurnalul Național. Am ales Peter Pan în Grădina Kensington deoarece m-a captivat foarte mult la momentul respectiv și îmi aduc aminte de ea ca de o carte dragă a copilăriei.

4. Înghețată cu aromă de căpșuni- O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
Voi copia răspunsul Meduzei aici, și anume Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere. A fost o carte romantică, însă nu siropoasă, și nu s-a centrat numai pe dragoste, ci și pe alte probleme ale tinerilor.

5. Înghețată cu aromă de lămâie- O carte cu un sfârșit acrișor.
Volumul 2 din seria Eve a avut un sfârșit destul de acru, dar care m-a lăsat în suspans. Încă sunt nerăbdătoare pentru volumul 3. :D

6. Înghețată cu aromă de mentă- O carte de copii care îți place.
Voi menționa aici încă o carte din colecția verde la Jurnalul Național, și anume Pinocchio de Carlo Collodi.

7. Înghețată cu aromă de vanilie- Cartea clasică favorită.
Am citit multe cărți clasice care m-au impresionat, dar cea pe care o numesc preferata mea și pe care aș reciti-o oricând e Mândrie și prejudecată de Jane Austen.

8. Înghețată cu de toate- O carte foarte groasă pe care ai citit-o repede.
Cele nouă chipuri ale inimii de Anita Nair, carte despre care am discutat de curând.

Cam atât e cu leapșa și, după cum am spus, oricine e liber să o preia. Voi încerca să revin săptămâna viitoare cu o recenzie, după ce scap de enervantele examene parțiale. Cei care aveți 18 ani împliniți, vă rog mult să nu uitați de votul de mâine. :)

Vă pup, 
Raluca