„Diana cu vanilie (The Book)” de Diana Sorescu — Recenzie

Se spune că nu contează anii vieții noastre, ci viața din anii noștri. În măsura în care ne urmăm aspirațiile, indiferent cât de mici sau de mari sunt ele în ochii societății, și punem suflet în ceea ce facem, putem spune dacă am avut sau nu o viață împlinită.

Diana Sorescu s-a stins devreme, la doar 26 de ani, din cauza unui edem pulmonar, însă și-a trăit viața la maxim și, pe unde a trecut, a avut grijă să lase o urmă. Își dorise de mică să ajungă jurnalistă și în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție a colaborat cu diverse publicații scrise și online. În ultima etapă a vieții ei, era redactor șef – adjunct la revista Unica.  

Tot din pasiune pentru jurnalism, Diana ținea și un blog, intitulat Diana cu vanilie. Pentru a-i cinsti memoria, apropiații fetei au selectat o parte din aceste articole și le-au transpus în cartea omonimă, pe care vreau să v-o prezint azi.

Cartea cuprinde în jur de 60 de postări inspirate de viața de cu zi a Dianei, de persoanele cu care interacționează, de sentimentele pe care le încearcă, în special legate de prietenie sau relații. Sunt articole scurte, de una-două pagini, scrise într-un stil foarte lejer. Poți să citești toată cartea în câteva ore sau câteva zile, pentru că n-o să le pierzi firul. Mi s-a părut o carte numai bună de citit în pauze sau în timpul orelor, când nu te vede proful. Puteți găsi toate aceste postări(și multe altele) pe blogul autoarei, unde vă invit să aruncați un ochi dacă sunteți nehotărâți.

http://dianacuvanilie.blogspot.ro/

Ceea ce m-a cucerit la postările Dianei a fost îndrăzneala cu care își exprimă punctul de vedere și faptul că nu încearcă să-și menajeze cititorii de unele replici dure. Pot spune că îi sunt recunoscătoare pentru unele opinii pe care le-am primit verde-n față și de care aveam nevoie în situația în care mă aflam. În unele momente, nu am putut să nu o cataloghez pe Diana drept sclifosită (atunci când enumeră toate mâncărurile exotice din frigider sau alte chestii scumpe pe care le are ea), dar mă gândesc că blogul e ca un fel de jurnal în care ne arătăm așa cum suntem.

În completarea articolelor, editorii au selectat și câteva poezii ale Dianei, așezate în încheierea cărții. Pentru mine, au scos la iveală o sensibilitate a Dianei ce nu se observa atât de mult din articolele de pe blog. Nu sunt pricepută în ale poeziei, dar în contextul în care le-am citit(deja eram tristă din cauza sfârșitului cărții) mi s-au părut minunate.

În ansamblu, cartea nu mi s-a părut atât de tragică pe cât au descris-o alții, însă a avut un oarecare impact aspra mea. În majoritatea timpului am avut senzația că citesc unul din blogurile de pe lista mea obișnuită și că autoarea se află undeva în spatele unui laptop, pregătindu-se să scrie un nou articol. Abia spre sfârșit a început să-mi fie teamă că atunci când cartea, respectiv blogul, ajunge la sfârșit, se va fi sfârșit și viața Dianei. Ca atunci când știi că te afli în mijlocul unui moment minunat din care mai ai puțin și apoi nu-l vei mai retrăi niciodată. 

Nota mea: 4/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.