Susan Abulhawa - Albastrul dintre cer și ape

„O, găsește-mă

Voi fi în acel albastru

Dintre cer și ape

Unde timpul este numai acum

Și unde pentru totdeauna

Curgem precum un râu.” 

Deși am mai menționat Albastrul dintre cer și ape și în lista celor mai bune cărți citite în 2019, am considerat că e necesar ca aceasta să aibă propria pagină, întrucât evenimentele prezentate aici au impact asupra prezentului și se reflectă încă în viețile oamenilor din Fâșia Gaza.

Albastrul dintre cer și ape este un roman ușor de parcurs, dar greu de digerat, el prezentându-ne ororile și nedreptățile conflictului israelo-palestinian. Acesta urmărește viața unei familii palestiniene pe măsură ce sunt alungați din casa lor din satul palestinian Beit Daras și se refugiază în Fâșia Gaza, unde sunt nevoiți să înfrunte multe lipsuri materiale și abuzul de putere al soldaților israelieni.

Nedreptatea, frustrarea și neputința sunt câteva din sentimentele emanate de acest roman, care vă va pune cu siguranță pe gânduri în privința societății noastre.

Evenimentele sunt relatate din perspectiva mai multor personaje, accentul fiind pus pe personajele femei, dintre care figura centrală este Nazmiyeh. Violată înainte de plecarea către Gaza și privită cu reticență de către vecinii ei, aceasta supraviețuiește tuturor nedreptăților întâlnite și devine o figură matriarhală respectată și un stâlp de susținere pentru celelalte femei din familie. 

Un alt personaj semnificativ este Nur, nepoata lui Nazmiyeh, care după ce a crescut în America vine în Gaza spre a-și descoperi originile și care, prin alăturarea experiențelor ei de viață din America și Palestina, servește ca exemplu spre a ilustra viața nefericită a femeilor din orice societate. Fiecare personaj principal al romanului are însă un farmec aparte: micuța Miriam cu ochii de culori diferite, care putea vedea sentimentele oamenilor, Khaled, nepotul lui Miriam care o vizitează pe aceasta din "albastru" chiar dinainte de a se naște, sau bunul soț al lui Nazmiyeh care o sprijină pe aceasta în ciuda gurilor rele.

Caracterul istoric al romanului este presărat cu o notă mistică. La începutul poveștii personajele sunt ocrotite de către duhul Suleiman, care pe parcurs își face din ce în ce mai puțin simțită prezența, sugerând îndepărtarea Palestinei de identitatea ei națională. Interesantă este și metafora albastrului, un spațiu atemporal de unde cei decedați veghează asupra apropiaților lor.

Ideea de a urmări viața unei familii pe parcursul mai multor generații, precum și ciclicitatea evenimentelor tragice în care personajele sunt prinse mi-au adus aminte de romanul Un veac de singurătate al lui Marquez. Scriitoarea Susan Abulhawa are un mod deosebit de a exprima stări și emoții prin intermediul metaforelor, iar îmbinarea fragmentelor poetice cu grotescul realității fac din Albastrul dintre cer și ape un roman unic.

Deși consider că oricine ar trebui să citească acest roman, datorită caracterului violent al unor scene recomand a se lectura de către cei cu vârsta 16+.

Nota mea: 5/5

Link de cumpărare: Elefant.ro

Concurs aniversar(3 anișori)– Cel care mă așteaptă

Se pare că toamna nu mai șovăie în a-și împodobi copacii în elegantele ei culori, și astfel am ajuns din nou în ceas aniversar, sărbătorind frumoasa vârstă de 3 anișori. Vă vine să credeți? Pentru că mie cu siguranță nu. Dar au fost 3 anișori minunați, în care am interacționat cu oameni deosebiți, atât cititori și scriitori, și am avut parte de multe momente plăcute. Drept pentru care, ca în fiecare an, vom avea un concurs simbolic, cu o carte care sper că vă va încânta și vă va pune pe gânduri în același timp.

TITLU: Cel care ma așteaptă

AUTOR: Parinoush Saniee

ANUL APARIȚIEI: 2012

NUMAR PAGINI: 392

FORMAT: 130x200

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Roman interzis de două ori, Cel care mă așteaptă a devenit cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran (peste 20 de ediții).

Povestea romanului Cel care mă așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oras dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndra­gostește de un tânăr, în drumul ei spre școală. Deși relația lor este inocentă – cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe câteva priviri –, iubirea îi este descoperită, iar ea ajunge să fie măritata cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care îi permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din pro­pria ei familie, nu încearcă să-i controleze viața pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă că soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și că idealurile și obiectivele sale politice îi pun viața în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.

„Parinoush Saniee dă glas tuturor destinelor feminine înlănțuite de tradiție, tuturor femeilor care luptă chiar cu prețul vieții pentru ce li se cuvine.” (Cultura)

„Un roman bun și sincer, un portret curajos și franc căruia nici o instanță nu-i poate interzice apariția. De la început până la ultima pagină, Cel care ma așteaptă este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor.” (Bukhara Magazine)

Informații preluate de pe site-ul oficial Polirom.

Ce trebuie să faceți pentru a intra în concurs? Completați raffle-ul de mai jos(puteți îndeplini câte cerințe vreți) și reveniți pe blog pe data de 11 octombrie pentru a afla dacă ați câștigat. :)


a Rafflecopter giveaway

Vă doresc mult succes, și desigur, dacă aveți sugestii, nemulțumiri, sau orice fel de păreri referitoare la blog, mi-ar plăcea să le citesc. ^^

PS: În ultimul timp am strâns mai multe swag-uri(obiecte promoționale, precum semne de carte, vederi și magneți) de la diverși autori străini. V-ar plăcea un asemenea concurs în viitor? Dacă da, spuneți-mi mai jos într-un comentariu!

Recenzie „Să nu mă părăsești”- Kazuo Ishiguro

Katie H. este educatoare. Slujba ei este aceea de a-i ajuta pe „copiii-clone” să creadă că, în instituția de la Hailsham, între vizionările de scene erotice din filme și joacă, între colecțiile de reviste sau cărți și iazul cu rațe, ei vor uita adevăratul și unicul motiv al existenței lor, acela de a dona organe. În scurta lor viață, care se întinde preț de un număr limitat de „donații”, ei așteaptă plini de speranță ziua când vor avea parte de libertatea din spatele gardului de sârmă ghimpată și când vor înceta să mai fie simple some, corpuri cultivate pentru piese de schimb.

În mod normal nu copiez descrierile oficiale ale cărților, dar de data asta aș vrea să punctez o greșeală. Katie H. nu e educatoare, ci îngrijitoare(în carte, acestea sunt două profesii diferite). Slujba ei nu e să-i ajute pe copiii-clone să creadă că bla-bla-bla, ci să-i îngrijească pe donatorii aflați aproape de sfârșitul vieții.

În rest, nu am foarte multe de spus, pentru că, din păcate, cartea nu m-a mulțumit atât de mult pe cât speram. Când am citit pentru prima dată descrierea, subiectul mi s-a părut atât de intrigant și profund încât am simțit că trebuie să cumpăr cartea cât mai repede posibil. Ceea ce am și făcut. Nu a fost rea, dar am simțit că unele aspecte nu au fost dezvoltate cum ar trebui, că autorul ne-ar fi putut introduce mai bine în atmosfera de la Hailsham și transmite mai multe sentimente.

Romanul urmărește copilăria și tinerețea a trei copii-clone, Tommy, Ruth și Katie, aceasta din urmă fiind naratoarea poveștii și cea care le supraviețuiește celor doi. Copilăria lor nu diferă foarte mult de cea a unor tineri obișnuiți: învață, se joacă, își fac planuri de viitor, leagă prietenii și se îndrăgostesc. Katie își găsește sufletul-pereche, pe Tommy, dar prietena ei cea mai bună, Ruth, i-l ia de sub nas. Ca în zilele noastre, nu? Însă soarta lor e stabilită dinainte de a se naște: își vor dona organele unor persoane care suferă de boli incurabile. Nu vor putea niciodată să își contruiască o carieră sau să întemeieze familii.

Din acest motiv, mă așteptam ca pe tot parcursul cărții să plâng și să blestem soarta atât de dură și de nedreaptă, dar nu a fost așa. În mare, fragmentele care descriu copilăria protagonștilor la Hailsham m-au cam plictisit, iar evenimentele care în carte sunt puncte de reper nu mi s-au părut prea speciale. Probabil că e și vina mea pentru că nu am insistat mai mult asupra ei, însă mi-a luat câteva săptămâni să trec de 2/3 din carte. Sfârșitul, trebuie să recunosc, a fost unul bun. M-a răscolit într-atât încât timp de 2 săptămâni după aceea, am continuat să mă gândesc la deznodământ și la sentimentele pe care mi le-a insuflat.

Mai presus de imposibilitatea de a-ți găsi un rost în viață sau de a fi stăpân pe propriul destin, ceea ce m-a răscolit mai mult la această carte a fost sentimentul unei iubiri neîmplinite. Când ești îndrăgostit, faci tot posibilul să petreci cât mai mult timp cu persoana iubită. Cât de groaznic poate fi să știi că, după un timp limitat, va trebui să-i dai drumul, că nu vei putea explora posibilitățile vieții alături de persoana iubită sau avea un copil!

Și de asemenea, întrebarea în jurul căreia e construit întregul roman: Poate fi viața unei persoane considerată mai importantă decât a alteia?

Cartea ne învață că fiecare dintre noi are propriul zbucium sufletesc și fiecare persoană e un amalgam de sentimente, visuri și trări.

Imediat ce am terminat cartea m-am grăbit să vizionez și filmul, mi s-a părut bun, dar cred că persoanele care nu au citit-o s-ar putea să nu înțeleagă pe deplin acțiunea.

În concluzie, dacă sunteți ok cu cărțile monotone, sau sunteți dispuși să faceți un efort pentru un sfârșit care merită, probabil că această carte vă va fi pe plac. În continuare sunt de părere că domnul Ishiguro a creat un subiect genial pentru o carte. Mă gândesc la ea ca la o carte dragă mie, doar că din păcate nu m-a prins cum aș fi sperat.

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.

Recenzie „Exerciții de echilibru” de Tudor Chirilă

Ești singur în vârtejul suferinței tale și dacă vrei să ieși trebuie să tragi aer în piept și să te scufunzi până se sfârșește.

Exerciții de echilibru nu este un roman propriu-zis, ci o culegere de postări de blog, publicate inițial pe tudorchirila.blogspot.ro în intervalul 2007-2012. Tudor abordează subiecte variate precum viața de zi cu zi, iubirea, singurătatea, credința sau naționalismul. Unele postări îmbracă forma unor povestioare sau file de jurnal, însă majoritatea au un caracter reflexiv.

Înainte de a citi cartea, nimic nu vă împiedică să aruncați un ochi pe blogul lui Tudor Chirilă, pentru a vă familiariza cu stilul lui de a scrie. Printre textele pe care le recomand se numără De mână cu Dumnezeu, Scrisoare către liceeni și Să omorâm sindromul Caragiale.

Îmi vine greu să vorbesc despre această carte în ansamblu. Am întâlnit texte foarte bune, care m-au emoționat până la lacrimi, dar și unele care mi s-au părut insipide sau vulgare. Adesea am regăsit în aceste texte frământările și aspirațiile mele, dar am avut și momente în care personalitatea lui Tudor mi se părea foarte anostă.

Am observat că scriitorului îi place să se joace cu figurile de stil sau să atribuie definiții concrete unor lucruri abstracte, dar asta nu înseamnă că reușește întotdeauna să fie profund. Din contra, multe texte sunt încărcate cu metafore sau epitete neobișnuite și greoaie. Mult mai reușite mi s-au părut povestioarele simple și fragmentele din viață, relatate cu pasiune și naturalețe.

Sunt convinsă că toți cei care citesc și reușesc să ducă volumul până la capăt vor găsi aici ceva ce le place. Cu preponderență cei care se simt neînțeleși, cei chinuiți de frământări sufletești, cei cărora le place să privească dincolo de aparența lucrurilor. Fanii lui Tudor Chirilă vor avea ocazia de a-l cunoaște dincolo de ipostaza de cântăreț, iar bloggerii vor primi un plus de inspirație și încredere pentru a-și valorifica sentimentele și trăirile prin intermediul blogului.

Cum spuneam mai sus, nu am fost pe deplin satisfăcută de această carte, a avut destule lipsuri, dar cu siguranță este ceva nou, deosebit, care merită încercat.

De fapt, cartea reprezintă o oglindă a lui Tudor Chirilă, cu defectele și calitățile lui, cu momentele lui bune sau proaste, nelipsite din viața fiecăruia. Sunt însă de părere că din toate acestea a ieșit un lucru bun, o carte cu "echilibru", din care putem să îl cunoaștem mai mult pe Tudor Chirilă, să ne cunoaștem mai mult pe noi și viața în general.

Nota mea: 4/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

Din Provocarea Verii.

Înscrie-te și tu la această campanie!