Recenzie „Agnes Grey” de Anne Brontë

"Cu cât sunt mai mari greutățile, cu atât mai aprige sunt lipsurile noastre și cu atât mai mare ar trebui să ne fie veselia ca să le putem face față celor din urmă, așa cum ar trebui să ne fie și puterea, ca să depășim greutățile."

În epoca victoriană, drumul tinerelor către carieră era unul îngust și presărat cu piedici. Pentru o fată cu educație aleasă, dar fără o situație materială strălucită, una dintre puținele opțiuni era să se angajeze ca guvernantă. În romanul Agnes Grey, opera sa de debut, Anne Brontë valorifică experiența acumulată lucrând ca guvernantă între 1839 și 1845, punând accent pe prejudecățile și nedreptățile cu care se confruntau majoritatea femeilor ce încercau să se afirme prin forțele proprii. Publicat în 1847, romanul a fost privit atât cu interes, cât și cu indignare, însă și-a pierdut din popularitate odată cu moartea scriitoarei.

Romanul este narat la persoana I, fiind un fel de jurnal în care protagonista, Agnes, consemnează detaliile legate de experiența ei de muncă, punând accentul pe oamenii pe care îi întâlnește și pe comportamentul uman în general. Pe lângă povestea lui Agnes, se mai întâlnesc în roman și alte mențiuni referitoare la condiția femeii în epoca victoriană, pe care le voi puncta în rezumat.

Agnes Grey este o fiică de preot de condiție modestă, dar bine crescută și talentată în arte. Mama ei, inițial o femeie bogată, fusese renegată de tatăl ei și își pierduse moștenirea pentru simpla greșeală de a se căsători cu un om de condiție inferioară. Când familia ei începe să aibă probleme financiare, Agnes insistă să se angajeze ca guvernantă (o persoană care are grijă de comportamentul și educația copiilor). Sora sa, în schimb, pictează tablouri pe care le vinde (cred), dar asta nu e important pentru poveste.

La prima familie la care se angajează, Agnes are de-a face cu niște copii de netolerat: răsfățați, nesimțiți și chiar sadici(mi-a atras atenția băiețelul care prindea și tortura păsări). Părinții nu îi acordă lui Agnes niciun fel de influență asupra acestora, ci încurajează comportamentul lor de netolerat, punând pe seama guvernantei lipsa bunelor maniere și progresul greoi. Pentru că nici ea nu are experiență în acest domeniu, Agnes este foarte afectată de tratamentul primit la noua ei slujbă, care o face să se simtă părăsită și lipsită de putere.

La cea de-a doua familie, unde dă peste două fete mai mari, apropiate de ea ca și vârstă, Agnes are parte de ceva mai multă considerație, deși și aici este exclusă și privită de sus de domnișoarele pe care trebuie să le educe. Agnes, care se autodescrie ca fiind cam modestă la înfățișare, le compătimește pe elevele ei pentru felul în care valorifică frumusețea cu care au fost înzestrate. Rosalie(una dintre domnișoare), care se distrează frângând inimile bărbaților, se căsătorește în final cu un bărbat pe care ajunge să îl deteste și pierde astfel toate distracțiile din tinerețe.

În paralel este descrisă și povestea de dragoste dintre Agnes și domnul Weston, un ajutor de pastor pe care îl cunoaște pe parcursul șederii la cea de-a doua reședință. Relația celor doi este cam previzibilă și deloc spectaculoasă, dar destul de dulce și necesară pentru a întregi narațiunea.

Desfășurarea acțiunii este simplă și monotonă, fără prea mult dinamism sau răsturnări de situație. Agnes Grey nu e un roman pentru amatorii de suspans, ci mai degrabă pentru cei care caută în lectură o oază de liniște. Dacă vă doriți o carte liniștită și relaxantă, care să vă încânte fără să vă dea bătăi de cap, Agnes Grey reprezintă o alegere perfectă.

Ceea ce m-a impresionat însă la această carte a fost cursivitatea limbajului, fluența cu care sunt legate propozițiile și frazele între ele. Stilul lui Anne Brontë este limpede și melodios, aproape poetic. Chiar dacă acțiunea este monotonă, autoarea știe să-și mențină cititorii interesați. George Moore spune despre Agnes Grey că reprezintă "cea mai sublimă narațiune a limbii engleze", comparând stilul de a scrie al lui Anne Brontë cu cel al lui Jane Austen.

O lectură scurtă și lejeră, care se poate termina cu ușurință într-o zi.

"Inima omenească este aidoma cauciucului: își schimbă forma la cea mai mică atingere, dar rezistă la lovituri dure." 

Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.