Fondator al Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga și autor a trei cărți despre fericire, Meik Wiking a fost descris de The Times drept cel mai fericit om din lume. Pentru cineva nefamiliarizat cu scrierile lui Wiking, această slujbă a lui ar putea suna desprinsă din povești, și pe bună dreptate. În activitățile noastre de zi cu zi, cât de des ne gândim în mod direct la fericire?
Adesea când hotărâm să începem o activitate, luăm în calcul factorul economic sau social, iar fericirea personală cade pe plan secund. De câte ori nu am citit cărți deoarece conținutul ne era util, dar nu plăcut, sau am ieșit în oraș doar pentru că toți colegii erau acolo, sau am cumpărat un anumit obiect doar pentru că toată lumea îl deține? Dar câte din lucruri le începem doar pentru că ne fac fericiți și atât?
După ce am savurat Mica enciclopedie Hygge și Mica enciclopedie Lykke, nu am putut rata a treia carte, a lui Meik Wiking, Arta de a-ți crea amintiri. Pentru necunoscători, hygge e un concept de lifestyle danez, care celebrează micile plăceri ale vieții, iar lykke este cuvântul danez pentru fericire. O imagine care ilustrează perfect conceptul de hygge este un grup de prieteni adunați în jurul șemineului, într-o cabană, povestind și bând ciocolată caldă. În ultimii ani, Danemarca s-a situat întotdeauna pe unul din primele locuri în topul celor mai fericite țări din lume.
Cel mai super lucru la aceste cărți e că ne învață că fericirea personală e importantă, și că e datoria noastră să lucrăm activ pentru a o obține. De asemenea, se diferențiază de alte cărți de self-help prin sfaturile concrete pe care le oferă. De exemplu, aprinderea de lumânări, dulciurile, plimbările prin natură, sunt lucruri dovedite științific care cresc sentimentul de fericire. În primele două volume am descoperit mai multe sfaturi practice de acest gen. În Arta de a-ți crea amintiri, în schimb, sfaturile sunt mai degrabă centrate pe decizii și s-ar putea să vă scoată puțin din zona de confort.
Cartea a început puțin plictisitor, cu statistici și studii (Meik Wiking este, până la urmă, un cercetător al fericirii), dar a recuperat rapid prin varietatea de sfaturi și povestiri. Aceste sfaturi sunt împărțite în opt capitole, fiecare împărțite la rândul lor în secțiuni de câteva pagini. Din acest motiv mi se pare o carte perfectă pentru persoanele care nu au foarte mult timp la dispoziție pentru citit, putând fi scoasă de pe raft și pusă la loc din când în când, fără a pierde șirul ideilor. Mai jos aș vrea să vă las câte o idee extrasă din fiecare capitol:
1. Cum fructificăm energia începuturilor - Odată pe an, mergeți într-un loc în care nu ați mai fost. Poate la fel de bine fi un loc îndepărtat sau foarte apropiat.
2. Experiențe multisenzoriale - Amintirile noastre pot fi îmbogățite prin asocierea cu un anumit miros, gust sau melodie. Nu e nevoie să mergeți într-un loc exotic, să cheltuiți mulți bani sau chiar să ieșiți din casă pentru a obține o amintire plăcută. Încercarea unui nou fel de mâncare, de exemplu, poate fi o experiență savuroasă și memorabilă.
3. Investiți atenție - Tratați amintirile așa cum ați trata persoana iubită la o întâlnire. Deconectați-vă de social media, fiți prezenți, culegeți detaliile.
4. Creați momente cu sens - O să las un citat să vorbească despre acest capitol: "În calitate de cercetător al fericirii, am observat să fericirea de găsește adesea când se aliniază trei elemente: cine simțim că suntem, cine vrem să fim și cum ne văd ceilalți. Când cei dragi ne văd și ne iubesc așa cum suntem cu adevărat și când reușim să devenim cine știm că putem fi, atunci găsim fericirea."
5. Condimentați totul cu multă emoție - Când aveți de ales între mai multe activități pentru o anumită zi, treceți-le prin filtrul celor 10 ani. Peste 10 ani, nu vă veți mai aminti cum stăteați întinși pe plajă, dar cu siguranță vă veți aminti prima plimbare cu jet ski-ul.
6. Momente de vârf și eforturi - Alegeți drumul cel mai lung. Experiența este mult mai grozavă dacă ați urcat 5 ore spre vârful unui munte, în loc să ajungeți acolo în 15 minute cu telefericul.
7. Zădărniciți uitarea cu ajutorul poveștilor - O activitate care nu a decurs conform planului, de exemplu un picnic întrerupt de vremea rea, nu e neapărat o amintire urâtă. Bucurați-vă oricum de activitate, apoi înfloriți puțin povestea, adăugați câteva glume, și veți obține o amintire pe care o veți povesti cu drag la ieșirile cu prietenii.
8. Memorie externă - O amintire dintr-o excursie este cel mai adesea o fotografie "instagramabilă", făcută din unghiul cel mai bun și înfrumusețată cu diverse filtre pe social media. Pe de altă parte, fotografiile pe care nu le postăm sau printăm cel mai probabil vor rămâne uitate într-un folder pe care nu îl vom mai deschide pentru multă vreme, ba chiar l-am putea pierde. O soluție ar fi crearea unui cont privat pe care să încărcăm fotografiile nu foarte artistice, dar care surprind emoțiile trăite în acea experiență.
O parte din sfaturile prezentate de Maik Wiking mi s-au părut bune de pus în practică, altele mai vagi sau de la sine înțelese, însă ceea ce mi s-a părut surprinzător a fost varietatea de povestiri folosite pentru a ilustra aceste sfaturi: relatări ale participanților la studiu, amintiri din viața personală a autorului, sau exemple consacrate. Dintre acestea, mi-a rămas în minte povestea artistului american Andy Warhol, folosită ca exemplu în capitolul Experiențe multisenzoriale. Acesta susținea că își schimbă parfumul odată la trei luni, pentru a asocia acea perioadă din viață cu mirosul unui anumit parfum. El a fost îngropat împreună cu parfumul lui preferat, Beautiful de Estee Lauder.
O altă particularitate a acestei cărți este bogăția de imagini și grafice, care contribuie la crearea unei stări de bine. Această carte despre amintiri este în sine o amintire fericită. De fapt, toate cărțile lui Meik Wiking sunt foarte vii colorate și frumos îngrijite. Combinați-le cu o băutură caldă și lumina unei lumânări și veți obține o atmosferă cu adevărat hygge!
Nota mea: 4/5
Cartea se găsește pe: Elefant.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu