Se spune despre rezoluții că sunt clișee, vorbe frumoase pe care oamenii le spun într-un impuls de moment. Deși sunt coștientă că multe dintre rezoluțiile noastre nu ajung de fapt să se îndeplinească, consider că orice țel pe care ni-l propunem are nevoie de două lucruri: de energia inițială și de motivația de a lucra și de a nu renunța pe parcurs. De aceea oamenii ar trebui să fructifice energia unui nou început, fie că e vorba de un lucru banal precum anul nou. De câte ori în viață avem șansa să începem din nou de la zero?
A trecut mai bine de un an de când am postat ultima dată pe blog și mi-a lipsit enorm. Sper ca energia acestui nou început să mă ajute să mă țin de acum de treabă.
Așa că mi-am propus următoarele rezoluții de lectură pentru 2020:
- să citesc 50 de cărți în acest an; să pun 10 lei pentru fiecare carte citită într-un borcan;
- să reîncep să postez pe blog - bifat și, hopefully, să postez măcar un articol pe lună;
- să citesc doar ce îmi place; să renunț la o carte dacă îmi dau seama că nu merită timpul meu, chiar dacă am dat bani pe ea;
- să citesc mai multe cărți din cele pe care le am deja decât să cumpăr;
- să am o listă de cărți bune de făcut cadou în orice situație.
Sunt de asemenea recunoscătoare pentru toate cărțile bune citite în 2019 și aș vrea să vă prezint mai jos o parte din ele. Sunt curioasă și ce cărți bune ați citit voi în ultimul an, cu ce cărți v-ați delectat în luna ianuarie, și ce așteptați cu nerăbdare să citiți în 2020. Aveți rezoluții legate de cărți?
Abulhawa, Susan - Albastrul dintre cer și ape
„O, găsește-mă
Voi fi în acel albastru
Dintre cer și ape
Unde timpul este numai acum
Și unde pentru totdeauna
Curgem precum un râu.”
Dintre toți scriitorii nou-descoperiți anul trecut, Susan Abulhawa m-a suprins cel mai mult ca stil de scriere. Are un mod, cred eu, unic, de a exprima stări și emoții prin intermediul metaforelor, iar evenimentele pe care le relatează sunt pline de emoții. Cartea urmărește parcursul unei familii palestiniene pe măsură ce sunt alungați din casa lor dintr-un sat palestinian și se refugiază în Fâșia Gaza, unde continuă să înfrunte diverse greutăți. Evenimentele sunt relatate din perspectiva mai multor personaje, accentul fiind pus pe personajele femei și în special pe Nazmiyeh, care este violată înainte de plecarea spre Gaza, dar merge mai departe devenind o figură matriarhală respectată. Ideea de a urmări viața unei familii pe parcursul mai multor generații și repetitivitatea mi-au adus aminte de Un veac de singurătate al lui Marquez. Îmbinând realitatea contemporană cu misticismul și stilul delicat de scriere cu grotescul realității, Susan Abulhawa reușește cu siguranță să creeze un roman unic.
Aș recomanda Prietena mea genială oricui și în special femeilor, de orice vârstă. Cele patru volume ale seriei urmăresc prietenia dintre Elena (Lenu) si Lila pe parcursul întregii vieți, primul volum descriind copilăria și adolescența lor într-un cartier sărac din Napoli. Povestea este relatată de Lenu, o fetiță timidă, care își găsește o prietenă în băiețoasa și descurcăreața Lila, momentul semnificativ al începerii prieteniei lor fiind acela când Lila aruncă păpușa Elenei într-un beci. Cele două sunt unite de pasiunea pentru cărți și învățătură însă Lenu, puțin mai avantajată de soartă, merge la gimnaziu, în schimb Lila e nevoită renunțe la studii ca să muncească pentru familia ei. Drumurile celor două, deși periodic se separă, ajung întotdeauna la un punct comun, întâlnirile acestora fiind când constructive, când distructive. Lenu o analizează aproape obsesiv pe Lila, se consumă crezându-se mai puțin deșteaptă sau frumoasă, dar nu încetează niciodată a-i fi prietenă. Sărăcia, dramele familiale, rivalitățile dintre clanuri, sunt un fundal în cadrul căruia observăm transformările majore prin care trec cele două fete pe parcursul tinereții, singura constantă rămânând prietenia.
-„ Orice s-ar întâmpla, tu continuă să studiezi.
- Încă doi ani. Apoi iau diploma și am terminat.
- Nu, să nu termini niciodată. Îți dau eu banii, trebuie să studiezi mereu.
Am zâmbit nervos, apoi am spus:
- Mulțumesc, dar la un anumit moment, școlile se termină.
- Nu pentru tine: tu ești prietena mea genială, trebuie să devii cea mai bună dintre toți, bărbați și femei. ”
„Mă sperie ideea de a vorbi, căci, odată ce-ai rostit cuvintele, nu le mai poți lua înapoi. Dar dacă le scrii și nu-ți ies așa cum îți dorești, poți să o ștergi și să o iei de la capăt.”
O lecție de istorie povestită prin vocea unui copil, care îmbracă forma unui jurnal, dar reprezintă o lectură utilă și captivantă pentru tineri și adulți deopotrivă. În urma eliberării de sub dominația britanică, India anului 1947 este împărțită în două state, Pakistanul si India. Hindușii trebuie să trăiască de acum în India, iar musulmanii în Pakistan, fapt ce pornește un exod al oamenilor de ambele religii către partea cealaltă. Aceste evenimente marcate de violențe și neîncredere sunt relatate de către o Nisha, o fetiță de 12 ani, care împreună cu familia ei pornește într-o călătorie periculoasă dinspre Pakistan spre India. Când am început această carte nu mă așteptam să nu mă mai opresc din a trece de la un capitol la altul, acest lucru datorându-se atât limbajului fluid cât și caracterului de noutate. Deși nu a reușit să îmi satisfacă pe deplin curiozitatea, îi sunt recunoscătoare acestei cărți pentru că mi-a prezentat o bucată de istorie importantă despre care nu auzisem înainte.
O carte care pentru mine a început greoi și abia pe la jumătate și-a dezvăluit adevărata valoare, Bibliotecara de la Auschwitz a fost cu siguranță o lectură bine documentată ce mi-a stârnit emoții puternice. Nu am rezonat cu stilul de scriere al autorului, care pe alocuri mi s-a părut în disconcordanță cu evenimentele relatate, însă am găsit și multe aspecte care m-au impresionat. În blocul 31 al lagărului de concentrare Auschwitz, în mijlocul morții și al mizeriei, are loc un fenomen ciudat: copiii de aici au un spațiu rezervat doar lor, unde învață despre diferite subiecte, cântă, pun în scenă piese de teatru, îndrumați de către profesori. Desigur, sub ochii naziștilor, acest loc trebuie să rămână un centru de zi pentru copii și nicidecum o școală, altfel riscă să piardă totul. Dita, inspirată din povestea reală a unei supraviețuitoare a Auschwitz-ului, este o tânără de 14 ani, responsabilă cu păstrarea, recondiționarea și distribuirea cărților în cadrul acestei mici școli, motiv pentru care capătă titlul de bibliotecară. Astfel, pasionații de lectură vor găsi aici câteva nestemate ascunse, și anume titlurile pe care Dita le citește și sigur vă vor capta interesul. La fel de real a fost și Freddy Hirsh, un activist evreu care a convins naziștii să ofere anumite privilegii pentru copii. Printre profesorii de la Auschwitz, Ditta il cunoaște pe Otto Kraus, care mai târziu îi va deveni soț, dar drumul lor până acolo este marcat de tragedii.
„O persoană care te așteaptă undeva este o lumânare care se aprinde într-un câmp pe timpul nopții. Poate că nu reușește să lumineze întregul întuneric, dar îți arată drumul de întoarcere acasă.”
„V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”
O altă carte care m-a suprins și pe care cu greu am pus-o jos, Printre tonuri cenușii redă de asemenea o bucată de istorie mai puțin mediatizată, folosind un stil și limbaj specific genului young adult. O urmărim pe Lina, o adolescentă de 15 ani pasionată de desen, ridicată în toiul nopții de către poliția sovietică, spre a fi deportată în Siberia împreună cu mama și fratele ei. După un drum în condiții inumane aceștia ajung într-un sătuc izolat, sunt puși să locuiască în case sărăcăcioase aparținând deja altor localnici, și obligați să muncească peste puteri pentru o porție de mâncare niciodată suficientă. Pe acest fundal dezolant, Lina cunoaște speranța sub forma dragostei către Andrius, un alt băiat deportat, și sub forma desenelor pe care le expediază în secret, fără o destinație exactă ci doar cu credința că vor ajunge către tatăl ei. Deși se adresează publicului tânăr Ruta Sepetys nu își menajează cititorii, am apreciat de asemenea sfârșitul pe care l-a dat cărții, care nu a fost unul clișeic. Aceste deportări ale oamenilor "antisovietici" au avut loc în mai multe țări răsăritene printre care Basarabia și Nordul Bucovinei, deci cred că povestea Linei ne aduce un pic mai aproape și de istoria noastră.
Perfectă pentru oamenii ocupați dar care își doresc totuși să abordeze un clasic, Sonata Kreuzer este o lectură relativ scurtă, plină de suspans și cu un limbaj ușor curgător. Pornind de la o discuție pe auzită în tren, cum că mariajul ar trebui să fie bazat pe dragoste, Pozdnîșev, un criminal exonerat de vină, relatează cum a ajuns să își ucidă soția. Deși știm de la început care e finalitatea evenimentelor, farmecul nuvelei stă în construirea treptată a sentimentului de gelozie și în reconstituirea exactă a crimei. Prima mea întâlnire cu Tolstoi cu siguranță nu m-a dezamăgit, deși rigiditatea religioasă a acestuia mi-a tăiat pentru moment pofta de a incerca alte cărți ale lui.
„Muzica, zice-se, lucrează asupra sufletului nostru, înălțându-l. Ce absurd! Ce minciună! [...] Nici nu-l înalță, nici nu-l coboară, ci îl ațâță. Cum să-ți spun? Muzica mă face să-mi uit starea reală și mă transpune într-o stare care nu-i a mea. Sub înrâurirea muzicii, mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înțeleg ceea ce nu înțeleg, că pot face ceea ce nu pot.”
