24 sept. 2017

„Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus, toamna aceasta, la Herg Benet

„Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus


New York Times bestsellerul „Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus urmează să fie publicat toamna aceasta, în colecția Passport, în traducerea Cristinei Nemerovschi. 


Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile și poate vei fi tu cel care va rezolva enigma:

Într-o după-amiază de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intră în camera de detenție.

Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă.

Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului.

Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri.

Cooper, atletul, este starul echipei de baseball.

Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului.

Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…

Toată lumea are secrete, nu? Ceea ce contează e cât de departe ai merge ca să le protejezi.

Un fragment în avanpremieră poate fi citit pe site-ul Cristinei Nemerovschi.





Karen M. McManus este licențiată în literatura engleză la College of the Holy Cross și are un master în jurnalism de la Universitatea Northeastern. Atunci când nu scrie sau lucrează în Cambridge, Massachusetts, McManus adoră să călătorească împreună cu fiul ei. „Unul dintre noi minte” este romanul său de debut, ajungând pe locul doi în lista New York Times Bestseller imediat după lansare și fiind în foarte scurt timp publicat în peste 20 de țări. Romanul va fi ecranizat în serial de către Universal Cable Productions.



În colecția Passport au mai apărut „Fata cea bună” de Mary Kubica și „Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga, ambele în traducerea Cristinei Nemerovschi, precum și „Dispariția din Silver Water” de Haylen Beck, în traducerea lu Flavius Ardelean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu