Este a doua oară când citesc această carte. Prima încercare a fost pe la începutul liceului, când stilul lui Ibrăileanu mi s-a părut greoi și obositor. Mai târziu, fragmentele citite ocazional prin variantele de Bac sau pe diverse site-uri m-au făcut să privesc cartea dintr-o lumină nouă, astfel ea ajungând din nou în mâinile mele.
Romanul ne prezintă povestea unei iubiri neîmplinite, deghizată în prietenie. Doctorul Emil Codrescu o cunoaște, în casa unor prieteni, pe Adela, o fetiță de câțiva anișori, cu care se împrietenește rapid, devenind nedespărțiți. Peste douăzeci de ani, cei doi nutresc sentimente de dragoste unul pentru celălalt, dar acesta decide să nu le facă publice, de teamă că diferența de vârstă ar fi dăunătoare pentru tânăra Adela.

Astfel, cartea este structurată sub forma unui jurnal, în care doctorul notează impresii legate de întâlnirile cu Adela, de locurile și persoanele întâlnite în călătorii, dar și despre firea umană în general.
„Voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără să-i cer nimic.”
Imposibilitatea împlinirii iubirii amplifică sentimentele bărbatului, care aproape o venerează pe Adela. Acesta analizează în detaliu toate vorbele, gesturile și atingerile întâmplătoare ale fetei și colecționează obiecte mici și neînsemnate oferite de ea.
Mi s-a părut interesantă perspectiva masculină grație observațiilor legate de gesturile Adelei, sau ale altor femei, gesturi mici care îi atrăgeau atenția scriitorului prin feminitatea lor, și cred că acesta ar putea fi un imbold pentru fetele de azi să nu își piardă sensibilitatea și eleganța, chiar dacă societatea le îndeamnă să fie mai „băiețoase”. Scriitorul pare un bun cunoscător al firii feminine, ceea ce găsesc admirabil.
Lectura m-a purtat pe meleaguri cunoscute și dragi, în satul Bălțătești și alte câteva locații din apropierea orașului Tîrgu-Neamț, o zonă foarte frumoasă pe care vă îndemn cu căldură să o vizitați. Descrierile autorului mi s-au părut fermecătoare, de o sensibilitate aparte, și adesea mi-au făcut sufletul să vibreze.
Din păcate, numărul scăzut de steluțe este cauzat de repetitivitate și de lipsa acțiunii și a dinamismului. În ultimul timp, am ajuns să apreciez mai mult cărțile după cum mă țin captivată și mă fac să mă gândesc la ele atunci când nu le citesc. A trebuit să trag un pic de mine ca să duc romanul la capăt și adesea reciteam paragrafe pentru că nu mă puteam concentra. Însă asta nu înseamnă că romanul nu este unul bun.
Adela este una dintre acele lecturi comode, care nu te iau prin surprindere. Citiți-o pe parcursul unei zile libere, când nu aveți alte probleme care să vă distragă, citiți-o dacă vă fascinează.. dragostea și ați putea citi oricât despre ea fără să vă plictisiți.
Dacă ar fi să deschid acum cartea la o pagină întâmplătoare, aș găsi cu siguranță câte o frază care să mă mângâie un pic pe suflet și poate să mă determine să citesc romanul din nou. Și cu siguranță îl voi reciti cândva, în speranța că data viitoare îi voi acorda mai multă atenție și voi descoperi în el altceva.
„Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună tu. Până atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat și idiot întotdeauna înainte de acel eveniment capital și ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul.”
Lectura m-a purtat pe meleaguri cunoscute și dragi, în satul Bălțătești și alte câteva locații din apropierea orașului Tîrgu-Neamț, o zonă foarte frumoasă pe care vă îndemn cu căldură să o vizitați. Descrierile autorului mi s-au părut fermecătoare, de o sensibilitate aparte, și adesea mi-au făcut sufletul să vibreze.
Din păcate, numărul scăzut de steluțe este cauzat de repetitivitate și de lipsa acțiunii și a dinamismului. În ultimul timp, am ajuns să apreciez mai mult cărțile după cum mă țin captivată și mă fac să mă gândesc la ele atunci când nu le citesc. A trebuit să trag un pic de mine ca să duc romanul la capăt și adesea reciteam paragrafe pentru că nu mă puteam concentra. Însă asta nu înseamnă că romanul nu este unul bun.
Adela este una dintre acele lecturi comode, care nu te iau prin surprindere. Citiți-o pe parcursul unei zile libere, când nu aveți alte probleme care să vă distragă, citiți-o dacă vă fascinează.. dragostea și ați putea citi oricât despre ea fără să vă plictisiți.
Dacă ar fi să deschid acum cartea la o pagină întâmplătoare, aș găsi cu siguranță câte o frază care să mă mângâie un pic pe suflet și poate să mă determine să citesc romanul din nou. Și cu siguranță îl voi reciti cândva, în speranța că data viitoare îi voi acorda mai multă atenție și voi descoperi în el altceva.
În curând voi avea patruzeci de ani! Nu mai sunt un început, o cauză. Devin tot mai mult o prelungire, un efect.
**
Întotdeauna mi-a venit greu să schimb apelativul „domnişoară” în „doamnă”. Mi se pare o mixtitudine în lucruri prea intime, mi se pare că iau act cu brutalitate la fapte care nu mă privesc şi nu-i decent să mă privească.
**
Dacă iubeşti pentru un motiv anume, eşti frumos, deştept, bun, iubirea devine comercială: te iubesc pentru că te iubesc.
Nota mea: 3/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.
Ce frumos sună romanul! :) Mulțumim mult pentru recenzie, am avut și eu de-a face (recunosc, la școală) de câteva ori cu acest text și chiar m-a atras.
RăspundețiȘtergereZi frumoasă!
Mulțumesc frumos și mă bucur că te atrage cartea. Dacă ai răbdare cu clasicii, atunci ți-o recomand. :)
ȘtergereDap, îmi plac clasicii foarte mult. Mulțumesc!
ȘtergereAm tot auzit de "Adela" însă nu am apucat să o citesc. După ce ți-am inspectat recenzia parcă aș vrea și eu să fac rost de această carte și să o răsfoiesc pentru a descoperi citate minunate! :-) Cu siguranță că o voi citi și eu într-o zi. Sper să îmi placă în mare parte chiar dacă pe alocuri ar putea fi puțin plictisitoare.
RăspundețiȘtergere