30 aug. 2014

# Povești pentru suflet # Scriitori români

În avion cu Dan Puric (fragment din cartea Despre Omul Frumos)

"Acum câțiva ani mă duceam în America și avionul s-a oprit pentru o escală în Timișoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbracate în negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, înfofolite, legate, grase, cu papornițe, de parcă mergeau cu rața. În sinea mea, am gândit stânjenit că așa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România.

După ce am trecut Atlanticul și ne apropiam de destinație, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm niște formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teză la limba română. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuțe lângă mine, care mi-au spus cinstit: “Scrie-ne și nouă, maică, aici, că noi nu știm nimic!” Și astfel, eu le întrebam din chestionar și ele îmi răspundeau din inimă:

Despre Omul Frumos de Dan Puric
– Când te-ai născut, mamă? – 1877.

– Câți copii ai? – 11.

Și-asa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independența României. A început să se clatine avionul. Avionul se clătina și la toți ne-a fost frică, inclusiv mie, ăsta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat și ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine și se sprijineau de partea de sus, ca și cum ar fi mers cu rața. Zic:
– Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbușim. Nu ți-e frică?
– Lasă, mamă, răspunde băbuța, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge.

În siguranța ei stăteau două mii de ani de creștinism. Iar eu, pe lângă băbuță, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Băbuța m-a reîncreștinat într-o fracțiune de secundă și, astfel, am văzut din nou Omul Frumos."

din cartea Despre Omul Frumos
preluare de pe pagina Librex.ro

6 comentarii:

  1. Am mai citit o dată acest fragment, dar nu îmi amintesc în ce circumstanțe. Știu doar că mi-a provocat aceeași reacție ca și acum: am izbucnit în lacrimi. Ce pot să comentez la acest fragment? Nu-mi găsesc cuvintele și probabil că nu există cuvinte potrivite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un fragment emoționant. Și eu m-am simțit ca un purice.

      Ștergere
  2. Minunat fragment. Mulţumim că l-ai împărtăşit cu noi, Ralu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cât de frumos poate fi articolul! :) Te uimesc oamenii de la ţară simpli care au trecut prin atâtea greutăţi dar de multe ori au multe din ceea ce nouă ne lipseşte. Un curaj de nedescris, putere de muncă, credinţă, politeţe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, avem ce învăța de la acești oameni.

      Ștergere

Follow Us @soratemplates