E mai bine să alegi decât să fii ales, să inspiri recunoştinţă, decât să fii dator a o arăta.
Când am început această carte, am trecut cu greu de primele 100 de pagini. S-a dovedit a fi o așteptare cu folos, pentru că treptat povestea chiar te acaparează.
Vă voi spune din start că Emma nu e o carte pe care să o citiți dacă vă așteptați la acțiune și suspans. Romanele lui Jane Austen se potrivesc mai degrabă celor care nu se grăbesc, celor cărora le place să analizeze fiecare lucru în detaliu. Jane Austen reușește să scoată conversații lungi din lucruri aparent lipsite de însemnătate, personajele ei sunt surprinse făcând o groază de lucruri banale (mâncând, plimbându-se, stând de vorbă), dar toate acestea ajung interesante pentru cititor deoarece pun cap la cap o priveliște asupra peisajului clasei sociale înalte din epoca victoriană. O singură replică dintr-un dialog poate ajunge uneori să depășească o pagină, și totuși paginile trec repede și ușor datorită limbajului scriitoarei, deosebit de elegant și cursiv.
Când am început această carte, am trecut cu greu de primele 100 de pagini. S-a dovedit a fi o așteptare cu folos, pentru că treptat povestea chiar te acaparează.
Vă voi spune din start că Emma nu e o carte pe care să o citiți dacă vă așteptați la acțiune și suspans. Romanele lui Jane Austen se potrivesc mai degrabă celor care nu se grăbesc, celor cărora le place să analizeze fiecare lucru în detaliu. Jane Austen reușește să scoată conversații lungi din lucruri aparent lipsite de însemnătate, personajele ei sunt surprinse făcând o groază de lucruri banale (mâncând, plimbându-se, stând de vorbă), dar toate acestea ajung interesante pentru cititor deoarece pun cap la cap o priveliște asupra peisajului clasei sociale înalte din epoca victoriană. O singură replică dintr-un dialog poate ajunge uneori să depășească o pagină, și totuși paginile trec repede și ușor datorită limbajului scriitoarei, deosebit de elegant și cursiv.
Ca în toate romanele lui Jane Austen, tema iubirii se îmbină cu cele ale căsătoriei și statutului social. Emma Woodhouse, protagonista noastră, este o tânără bogată și nonconformistă, care pretinde că nu se va mărita niciodată. În schimb, are convingerea că le știe pe toate și își bagă nasul în treburile matrimoniale ale altora. Din dorința de a ajuta o prietenă să se mărite bine, ea nu face altceva decât să o îndepărteze de bărbatul cel mai potrivit pentru ea. După ce lucrurile ajung încurcate rău de tot, este de datoria Emmei să le repare. Dar cum se va descurca ea când dragostea îi va veni în cele din urmă de hac?
Emma, care ne este descrisă la început drept "frumoasă, deșteaptă și bogată, cu un cămin plăcut", ne dovedește pe parcurs că are destule cusururi: mândră, răsfățată, prea încrezătoare în forțele proprii, nepăsătoare atunci când primește sfaturi. Din intenția de a ajuta, provoacă mai mult rău decât bine. Romanul se construiește pe baza acestor defecte ale Emmei. Personalitatea ei se schimbă pe măsură ce realizează că și ea, ca orice om, este supusă greșelii, iar acțiunile ei au repercusiuni negative asupra celorlați.
Bună cunoscătoare a firii umane și a moravurilor societății, Jane Austen subliniază, pe un ton ironic, diverse probleme ale vremii precum rolul femeii în societate, căsătoriile aranjate sau diferențele de clasă socială. Deși majoritatea personajelor ei par să se conformeze regulilor societății, opiniile reale ale scriitoarei se pot citi printre rânduri. Feminismul din operele lui Jane Austen este foarte subtil, dar ea a fost printre primele scriitoare care au încurajat ideea căsătoriei din dragoste și nu pentru statut.
O lectură liniștită și amuzantă, în stilul inconfundabil al lui Jane Austen. Recomand cartea în special pentru zilele de vară, dar și pentru după-amiezele de dulce leneveală, în care aveți la dispoziție destul timp pentru a vă cufunda în lectură. Tot de la această scriitoare vă recomand și cartea Mândrie și prejudecată.
Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.
Această carte poate fi achiziționată de aici.
Din Provocarea Verii.
Înscrie-te și tu la această campanie!
Înscrie-te și tu la această campanie!
PS: A apărut și o miniserie TV după această carte, pe care v-o recomand dacă doriți să savurați povestea și într-un mod vizual. Costumele și decorurile sunt impecabile, iar actorii deosebit de carismatici. :)
Inca nu m-am incumetat sa citesc nimic de Jane Austen, desi am vreo 2 carti de la ea in biblioteca...cu toate acestea sper ca vara aceasta sa citesc macar una. :)
RăspundețiȘtergereEmma pare sa semene cu multe din eroinele clasice, nonconformista, bogata...
Nu mai sta pe gânduri! Citește măcar una vara asta. :)
ȘtergereAm cartea în engleză :), dar nu am reuşit să citesc decât câteva pagini :). Cred că mai bine aş citi varianta în română, cel puţin până când sunt sigură că pot face faţă unui roman de Jane Austen în engleză :).
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasă recenzia! :D
Romanele clasice în engleză sunt într-adevăr greoaie! (nici eu nu am citit niciunul, deși am avut câteva tentative eșuate) Citește-l cu încredere în română, limbajul scriitoarei e foarte frumos, chiar dacă e tradus. După aceea o să fie mai ușor și în engleză. :)
Ștergerece recenzie frumoasa 8-> o ador pe austen :">
RăspundețiȘtergereȘi eu! E scriitoarea mea clasică preferată! ^_^
ȘtergereCea mai bună recenzie a acestei cărți pe care am citit-o în ultima vreme!!
RăspundețiȘtergereMerci, Raii! >:D<
ȘtergereAm citit tot ce a scris Jane Austen, dar "Emma" nu m-a acaparat mai deloc, plus ca, asa cum spui si tu, inceputul e greoi rau de tot.
RăspundețiȘtergerePoti sa incepi sa o citesti pe Jane Austen si in engleza fara probleme. Nu are un stil deloc greoi. Dupa ce te-ai obisnuit putin o sa ti se para limba materna :)
Merci pentru sugestie! Când mă voi apuca de recitit cărțile lui Jane Austen, voi căuta exemplarele în engleză. ^^
ȘtergereTina, îți respect opinia. Mie cel mai plicticos dintre romanele lui Jane Austen mi s-a părut Rațiune și simțire. Toată lumea laudă această carte și unii zic chiar că ar fi mai bună decât Mândrie și prejudecată. Poate a fost de vină contextul, nu știu.
De asemenea, probabil că Emma nu e cea mai bună carte cu care să începi dacă nu ești obișnuit cu stilul lui Jane Austen.
Foarte frumoasă recenzia :D!
RăspundețiȘtergereDa, autorii precum Jane Austen tind să scrie o frază de cel puţin o pagină dar imediat ce te obişnuieşti cu stilul începi să simţi anumite lucruri pe care alte cărţi nu ţi le pot transmite.
Plănuisem să citesc şi eu în vacanţă ceva de autoarea aceasta însă să vedem dacă voi reuşi. Trebuie să vină şi pofta pentru un anumit stil când mă apuc de lectură.
Merci, Simona! Da, așa e, cărțile trebuie alese după dispoziție. ^^
Ștergere