Firul de ceapă

Aș vrea să împărtășesc cu voi o poveste deosebită pe care am auzit-o astăzi, și din care putem trage multe învățături.

Se spune că trăia odată o femeie rea, care nu făcea fapte de milostenie, și murind a ajuns în chinurile Iadului.

Ca să o scape, îngerul ei păzitor și-a adus aminte că păcătoasa făcuse o singură faptă bună la viața ei, și anume dăruise un fir de ceapă unei femei nevoiașe, făcând pomană.

S-a dus la Dumnezeu și i-a povestit fapta, iar El a încuviințat, zicând:

-Întinde-i firul de ceapă și trage-o afară, iar dacă izbutești, adu-o aici în Rai.

Îngerul a făcut întocmai, și, ajungând în Iad, i-a întins femeii firul de ceapă. Femeia l-a prins și s-a ridicat într-atât, încât aproape scăpase din Iad. Dar ceilați osândiți, văzând cum femeia scapă, au apucat-o de picioare pentru a fi ridicați odată cu ea.

Chiar și așa, gingașul fir de ceapă avea destulă putere încât să-i țină pe toți.

Totuși, femeia cea rea s-a înfuriat. A început să se zbată și să-i lovească pe ceilalți cu picioarele, strigând:

-Eu am dăruit firul de ceapă, nu voi!

După acestea, firul s-a rupt, lăsându-i pe toți în chinurile amare ale Iadului, iar îngerul a plecat întristat de acest suflet pierdut.

Ce părere aveți? Se pare că nu trebuie să dăruim averi pentru a câștiga iubirea lui Dumnezeu, ci sunt suficiente faptele mici de milostenie, făcute cu sinceritate. Dar dacă noi dăruim doar pentru a ne numi creștini, și nu din dorința de a ajuta, oare ce impresie își face Dumnezeu despre noi?