31 ian. 2020

A new beginning - Top cărți citite în 2019


Se spune despre rezoluții că sunt clișee, vorbe frumoase pe care oamenii le spun într-un impuls de moment. Deși sunt coștientă că multe dintre rezoluțiile noastre nu ajung de fapt să se îndeplinească, consider că orice țel pe care ni-l propunem are nevoie de două lucruri: de energia inițială și de motivația de a lucra și de a nu renunța pe parcurs. De aceea oamenii ar trebui să fructifice energia unui nou început, fie că e vorba de un lucru banal precum anul nou. De câte ori în viață avem șansa să începem din nou de la zero?  

A trecut mai bine de un an de când am postat ultima dată pe blog și mi-a lipsit enorm. Sper ca energia acestui nou început să mă ajute să mă țin de acum de treabă.

Așa că mi-am propus următoarele rezoluții de lectură pentru 2020:
  • să citesc 50 de cărți în acest an; să pun 10 lei pentru fiecare carte citită într-un borcan;
  • să reîncep să postez pe blog - bifat și, hopefully, să postez măcar un articol pe lună;
  • să citesc doar ce îmi place; să renunț la o carte dacă îmi dau seama că nu merită timpul meu, chiar dacă am dat bani pe ea;
  • să citesc mai multe cărți din cele pe care le am deja decât să cumpăr;
  • să am o listă de cărți bune de făcut cadou în orice situație.
Sunt de asemenea recunoscătoare pentru toate cărțile bune citite în 2019 și aș vrea să vă prezint mai jos o parte din ele. Sunt curioasă și ce cărți bune ați citit voi în ultimul an, cu ce cărți v-ați delectat în luna ianuarie, și ce așteptați cu nerăbdare să citiți în 2020. Aveți rezoluții legate de cărți?

Abulhawa, Susan - Albastrul dintre cer și ape

„O, găsește-mă
Voi fi în acel albastru
Dintre cer și ape
Unde timpul este numai acum
Și unde pentru totdeauna
Curgem precum un râu.” 

Dintre toți scriitorii nou-descoperiți anul trecut, Susan Abulhawa m-a suprins cel mai mult ca stil de scriere. Are un mod, cred eu, unic, de a exprima stări și emoții prin intermediul metaforelor, iar evenimentele pe care le relatează sunt pline de emoții. Cartea urmărește parcursul unei familii palestiniene pe măsură ce sunt alungați din casa lor dintr-un sat palestinian și se refugiază în Fâșia Gaza, unde continuă să înfrunte diverse greutăți. Evenimentele sunt relatate din perspectiva mai multor personaje, accentul fiind pus pe personajele femei și în special pe Nazmiyeh, care este violată înainte de plecarea spre Gaza, dar merge mai departe devenind o figură matriarhală respectată. Ideea de a urmări viața unei familii pe parcursul mai multor generații și repetitivitatea mi-au adus aminte de Un veac de singurătate al lui Marquez. Îmbinând realitatea contemporană cu misticismul și stilul delicat de scriere cu grotescul realității, Susan Abulhawa reușește cu siguranță să creeze un roman unic.




Aș recomanda Prietena mea genială oricui și în special femeilor, de orice vârstă. Cele patru volume ale seriei urmăresc prietenia dintre Elena (Lenu) si Lila pe parcursul întregii vieți, primul volum descriind copilăria și adolescența lor într-un cartier sărac din Napoli. Povestea este relatată de Lenu, o fetiță timidă, care își găsește o prietenă în băiețoasa și descurcăreața Lila, momentul semnificativ al începerii prieteniei lor fiind acela când Lila aruncă păpușa Elenei într-un beci. Cele două sunt unite de pasiunea pentru cărți și învățătură însă Lenu, puțin mai avantajată de soartă, merge la gimnaziu, în schimb Lila e nevoită renunțe la studii ca să muncească pentru familia ei. Drumurile celor două, deși periodic se separă, ajung întotdeauna la un punct comun, întâlnirile acestora fiind când constructive, când distructive. Lenu o analizează aproape obsesiv pe Lila, se consumă crezându-se mai puțin deșteaptă sau frumoasă, dar nu încetează niciodată a-i fi prietenă. Sărăcia, dramele familiale, rivalitățile dintre clanuri, sunt un fundal în cadrul căruia observăm transformările majore prin care trec cele două fete pe parcursul tinereții, singura constantă rămânând prietenia.

- Orice s-ar întâmpla, tu continuă să studiezi. 
- Încă doi ani. Apoi iau diploma și am terminat. 
- Nu, să nu termini niciodată. Îți dau eu banii, trebuie să studiezi mereu.
Am zâmbit nervos, apoi am spus:
- Mulțumesc, dar la un anumit moment, școlile se termină. 
- Nu pentru tine: tu ești prietena mea genială, trebuie să devii cea mai bună dintre toți, bărbați și femei.  





 Mă sperie ideea de a vorbi, căci, odată ce-ai rostit cuvintele, nu le mai poți lua înapoi. Dar dacă le scrii și nu-ți ies așa cum îți dorești, poți să o ștergi și să o iei de la capăt. 

O lecție de istorie povestită prin vocea unui copil, care îmbracă forma unui jurnal, dar reprezintă o lectură utilă și captivantă pentru tineri și adulți deopotrivă. În urma eliberării de sub dominația britanică, India anului 1947 este împărțită în două state, Pakistanul si India. Hindușii trebuie să trăiască de acum în India, iar musulmanii în Pakistan, fapt ce pornește un exod al oamenilor de ambele religii către partea cealaltă. Aceste evenimente marcate de violențe și neîncredere sunt relatate de către o Nisha, o fetiță de 12 ani, care împreună cu familia ei pornește într-o călătorie periculoasă dinspre Pakistan spre India. Când am început această carte nu mă așteptam să nu mă mai opresc din a trece de la un capitol la altul, acest lucru datorându-se atât limbajului fluid cât și caracterului de noutate. Deși nu a reușit să îmi satisfacă pe deplin curiozitatea, îi sunt recunoscătoare acestei cărți pentru că mi-a prezentat o bucată de istorie importantă despre care nu auzisem înainte.





O carte care pentru mine a început greoi și abia pe la jumătate și-a dezvăluit adevărata valoare, Bibliotecara de la Auschwitz a fost cu siguranță o lectură bine documentată ce mi-a stârnit emoții puternice. Nu am rezonat cu stilul de scriere al autorului, care pe alocuri mi s-a părut în disconcordanță cu evenimentele relatate, însă am găsit și multe aspecte care m-au impresionat. În blocul 31 al lagărului de concentrare Auschwitz, în mijlocul morții și al mizeriei, are loc un fenomen ciudat: copiii de aici au un spațiu rezervat doar lor, unde învață despre diferite subiecte, cântă, pun în scenă piese de teatru, îndrumați de către profesori. Desigur, sub ochii naziștilor, acest loc trebuie să rămână un centru de zi pentru copii și nicidecum o școală, altfel riscă să piardă totul.  Dita, inspirată din povestea reală a unei supraviețuitoare a Auschwitz-ului, este o tânără de 14 ani, responsabilă cu păstrarea, recondiționarea și distribuirea cărților în cadrul acestei mici școli, motiv pentru care capătă titlul de bibliotecară. Astfel, pasionații de lectură vor găsi aici câteva nestemate ascunse, și anume titlurile pe care Dita le citește și sigur vă vor capta interesul. La fel de real a fost și Freddy Hirsh, un activist evreu care a convins naziștii să ofere anumite privilegii pentru copii. Printre profesorii de la Auschwitz, Ditta il cunoaște pe Otto Kraus, care mai târziu îi va deveni soț, dar drumul lor până acolo este marcat de tragedii. 

O persoană care te așteaptă undeva este o lumânare care se aprinde într-un câmp pe timpul nopții. Poate că nu reușește să lumineze întregul întuneric, dar îți arată drumul de întoarcere acasă. 




V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar. 


O altă carte care m-a suprins și pe care cu greu am pus-o jos, Printre tonuri cenușii redă de asemenea o bucată de istorie mai puțin mediatizată, folosind un stil și limbaj specific genului young adult. O urmărim pe Lina, o adolescentă de 15 ani pasionată de desen, ridicată în toiul nopții de către poliția sovietică, spre a fi deportată în Siberia împreună cu mama și fratele ei. După un drum în condiții inumane aceștia ajung într-un sătuc izolat, sunt puși să locuiască în case sărăcăcioase aparținând deja altor localnici, și obligați să muncească peste puteri pentru o porție de mâncare niciodată suficientă. Pe acest fundal dezolant, Lina cunoaște speranța sub forma dragostei către Andrius, un alt băiat deportat, și sub forma desenelor pe care le expediază în secret, fără o destinație exactă ci doar cu credința că vor ajunge către tatăl ei. Deși se adresează publicului tânăr Ruta Sepetys nu își menajează cititorii, am apreciat de asemenea sfârșitul pe care l-a dat cărții, care nu a fost unul clișeic. Aceste deportări ale oamenilor "antisovietici" au avut loc în mai multe țări răsăritene printre care Basarabia și Nordul Bucovinei, deci cred că povestea Linei ne aduce un pic mai aproape și de istoria noastră.





Perfectă pentru oamenii ocupați dar care își doresc totuși să abordeze un clasic, Sonata Kreuzer este o lectură relativ scurtă, plină de suspans și cu un limbaj ușor curgător. Pornind de la o discuție pe auzită în tren, cum că mariajul ar trebui să fie bazat pe dragoste, Pozdnîșev, un criminal exonerat de vină, relatează cum a ajuns să își ucidă soția. Deși știm de la început care e finalitatea evenimentelor, farmecul nuvelei stă în construirea treptată a sentimentului de gelozie și în reconstituirea exactă a crimei. Prima mea întâlnire cu Tolstoi cu siguranță nu m-a dezamăgit, deși rigiditatea religioasă a acestuia mi-a tăiat pentru moment pofta de a incerca alte cărți ale lui.

Muzica, zice-se, lucrează asupra sufletului nostru, înălțându-l. Ce absurd! Ce minciună! [...] Nici nu-l înalță, nici nu-l coboară, ci îl ațâță. Cum să-ți spun? Muzica mă face să-mi uit starea reală și mă transpune într-o stare care nu-i a mea. Sub înrâurirea muzicii, mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înțeleg ceea ce nu înțeleg, că pot face ceea ce nu pot. 

24 feb. 2018

Recenzie - Te iubesc pe nevăzute (Alina Ilioi)

Te iubesc pe nevăute - Alina Ilioi

Se spune că iubirea este singurul lucru din care poți să împarți oricât de mult, fără să se termine. Când am lecturat această carte, mi-am adus aminte de această zicală, pentru că, pe tot parcursul ei, simțeam că mă umple de iubire și mă făcea să mă simt recunoscătoare pentru omul care îmi era alături. 

Te iubesc pe nevăzute este structurată sub forma unui dialog între doi îndrăgostiți, alternându-se câte un capitol pentru fiecare. Încă de la începutul cărții aflăm că aceștia au ajuns să se despartă din cauza distanței, totuși ei continuă să își scrie și să se încurajeze unul pe altul cu o deosebită afecțiune.

Unele capitole reprezintă un omagiu adus iubirii, altele evidențiază durerea unei despărțiri, redând atât de fidel golul pe care îl simți în suflet la pierderea unei persoane dragi. Tonul folosit de scriitoare este unul foarte blând, liniștitor, aceasta reușind să surprindă părțile cele mai frumoase/admirabile ale dragostei:

- Pot să te rog ceva?
- Tu știi că poți să mă rogi orice.
- Te rog mult de tot să ai grijă de tine până când pot să am eu.



Te iubesc pe nevăute - Alina Ilioi

Deși personal nu am înțeles de ce ar putea alege să plece pe căi diferite doi oameni care își poartă sentimente atât de frumoase, cei doi protagoniști m-au impresionat prin maturitatea și respectul de care dau dovadă. Cei doi continuă să își exprime admirația și dorul pentru celălalt, iar în conversațiile lor nu se regăsesc ura sau reproșurile atât de specifice despărțirilor:

-Știi ce îmi place cel mai mult la noi?
-Ce?
-Faptul că indiferent de încercările noastre, niciodată nu ne-am jignit unul pe altul. Cred că respectul vine înainte de iubire, iar noi doi le avem pe amândouă, draga mea. Am un respect și o admirație pentru tine așa cum nu am mai avut față de nimeni!
-Să știi că la asta mă gândeam și eu. Că suntem doi oameni care niciodată nu și-au reproșat nimic sau nu și-au aruncat cu cuvinte urâte în față. Iar asta e rar în ziua de astăzi, când oamenii se jignesc mai des decât complimentează.

Am acordat cărții 4 din 5 steluțe deoarece a fost destul de scurtă, dar, având în vedere că subiectul nulasă loc de prea multă acțiune, cred că prea multe pagini ar fi devenit plictisitoare. De asemenea, pe alocuri s-au strecurat și câteva greșeli care am simțit că nu-i fac cinste.

În linii mari, mi-a plăcut cartea datorită sentimentelor delicate transmise în ea, este o carte care îți mângâie sufletul deși nu e tocmai fericită. 

O găsiți pe site-ul editurii Bookzone, alături de alte cărți pentru suflet. Vă invit să aruncați un ochi și pe blogul Alinei Iioi, unde vă puteți face o idee despre cum scrie aceasta.


Iată, doi îndrăgostiți peste măsură, care-l vedea pe celălalt mai sus, mai bun, mai frumos, mai... Noi nu am realizat că dragostea a fost cea care ne-a făcut pe amândoi MAI. Pentru că da, acesta e efectul dragostei: te face MAI.


Nota mea: 4/5
Link de cumpărare: Bookzone

3 ian. 2018

Top 5 cărți citite în 2017


Heya, dragii mei! Cum o mai duceți, ce mai citiți? Din păcate pentru mine 2017 a fost un an plin de provocări și mai sărăcuț în lecturi, dar tot am reușit să citesc câteva chestii făinuțe. Mai jos un top 5 al cărților care m-au impresionat cel mai mult în 2017:


5. Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni de Ioana Chicet-Macoveiciuc 

O lectură ușoară, amuzantă și foarte relatable, despre o poveste de dragoste neîmplinită care nu se stinge odată cu trecerea timpului. Plasată prin anii 2000, cartea ne plimbă prin locuri familiare precum camera de cămin unde protagonista desface Sfânta Sacoșă încărcată cu bunătăți, și ne readuce în situații în care ne-am aflat cu toții la un moment dat.





4. Elixirul dragostei de Éric-Emmanuel Schmitt 

Este posibil să transformi dragostea în prietenie? Éric-Emmanuel Schmitt ne lasă să descoperim răspunsul într-o serie de scrisori schimbate de doi foști iubiți, Adam și Louise, care se despart din cauza infidelității primului. Deși mi s-a părut revoltătoare ideea ca doi foști iubiți să comunice atât de deschis despre viața lor personală, de parcă ar fi cei mai buni prieteni, autorul nu m-a dezamăgit, atribuind acestei cărți un final perfect.








3. Profesorul și menajera de Yōko Ogawa

O mamă singură cu un copil se angajează ca menajeră pentru un bătrân profesor de matematică. Geniu în ale matematicii, profesorul suferă de o boală ce îl împiedică să își amintească toate activitățile efectuate cu mai mult de 80 minute în urmă, ca leac acesta notându-și tot ce se merită amintit pe bilețele pe care și le prinde de cămașă. Aflând că menajera are un fiu, profesorul insistă să îl aducă și pe el la muncă, motivând că un copil nu ar trebui să rămână singur acasă. Între cei trei se înfiripă o frumoasă prietenie care rezistă bolii profesorului și trecerii timpului. O carte ce îți redă încrederea în bunătatea oamenilor și care îți dezvăluie partea frumoasă a matematicii.





2. Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sarah, o fetiță evreică e arestată împreună cu familia ei, dar înainte de asta își încuie frățiorul mai mic în dulap, crezând că se va întoarce după el peste câteva ore. Peste 60 de ani, o jurnalistă din Paris ce scrie un articol descoperă o serie de secrete de familie care o ajută să reconstituie povestea fetiței. Cele două planuri, trecut și prezent, sunt alternate până la un punct, cel principal fiind cel al prezentului, tragica poveste a lui Sarah ajutând-o pe protagonistă să-și pună ordine în viață și să sfârșească mariajul cu un soț infidel. Mie personal această carte mi-a deschis apetitul spre alte lecturi inspirate de Holocaust, dar mi-a plăcut să citesc și despre povestea jurnalistei, alăturarea celor două făcându-te să realizezi că majoritatea problemelor noastre pot fi nimicuri în comparație cu ale altora.



1. Voi fi acolo de Kyung-sook Shin

O lectură atipică, sensibilă și nu foarte dinamică, dar în același timp dureroasă și marcantă. Voi fi acolo urmărește poveștile a patru tineri într-o perioadă din istoria Coreei de Sud marcată de proteste studențești. Protagoniștii cărții încearcă să-și cultive prietenia, rememorează evenimente triste sau fericite din trecut, își fac planuri și visuri pentru viitor, dar forțe neînțelese îi îndepărtează unul de altul.

"Din nefericire, noi, oamenii, nu ne putem sustrage legilor gravitației. A trăi nu înseamna a traversa un vid, ci, mai degrabă, a-ţi găsi drumul într-un noian de legături, fiecare cu greutatea, mărimea şi specificul ei. Dat fiind că existenţa înseamnă o continuă schimbare, e important ca niciodată să nu ne pierdem speranţa. Trăiţi. Până în clipa în care ajungeţi la ultima suflare pe lumea asta, iubiţi, luptaţi, revoltaţi-vă, întristaţi-vă şi trăiţi."


Pe voi ce cărți v-au impresionat în 2017?

24 sept. 2017

„Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus, toamna aceasta, la Herg Benet

„Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus


New York Times bestsellerul „Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus urmează să fie publicat toamna aceasta, în colecția Passport, în traducerea Cristinei Nemerovschi. 


Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile și poate vei fi tu cel care va rezolva enigma:

Într-o după-amiază de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intră în camera de detenție.

Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă.

Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului.

Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri.

Cooper, atletul, este starul echipei de baseball.

Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului.

Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…

Toată lumea are secrete, nu? Ceea ce contează e cât de departe ai merge ca să le protejezi.

Un fragment în avanpremieră poate fi citit pe site-ul Cristinei Nemerovschi.





Karen M. McManus este licențiată în literatura engleză la College of the Holy Cross și are un master în jurnalism de la Universitatea Northeastern. Atunci când nu scrie sau lucrează în Cambridge, Massachusetts, McManus adoră să călătorească împreună cu fiul ei. „Unul dintre noi minte” este romanul său de debut, ajungând pe locul doi în lista New York Times Bestseller imediat după lansare și fiind în foarte scurt timp publicat în peste 20 de țări. Romanul va fi ecranizat în serial de către Universal Cable Productions.



În colecția Passport au mai apărut „Fata cea bună” de Mary Kubica și „Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga, ambele în traducerea Cristinei Nemerovschi, precum și „Dispariția din Silver Water” de Haylen Beck, în traducerea lu Flavius Ardelean.

10 sept. 2017

Sponsor Nou - Editura Bookzone

Bookzone


Bună, dragii mei!


Cu bucurie vă anunț că de luna trecută blogușorul are un nou sponsor, editura și magazinul online Bookzone.ro

Bookzone este o editură care publică autori autohtoni, tematicile lor variind de la dragoste la self-help. Dintre titlurile văzute pe site o să amintesc câteva de care cel mai probabil ați auzit, și anume Jurnalul unui Adam de Bogdan Marcu, Toate titlurile bune au fost date de Silviu Iliuță sau Bărbații inteligenți nu au nevoie de amante de Andrei Vulpescu (le găsiți pe toate aici).

În același timp, pe site-ul lor se mai găsesc și titluri apărute la alte edituri, semne de carte și diverse cadouri.

Pentru recenzie mi-am ales două cărți scrise de două autoare despre care inițial nu știam nimic, dar apoi am descoperit că sunt foarte populare în mediul online, Dama de Treflă și Alina Ilioi. Cărțile mi-au atras atenția deoarece prezintă, într-un mod foarte deschis, un subiect despre care mie îmi place să citesc, dragostea.

Mulțumesc frumos editurii și abia aștept să devorez aceste cărți (de fapt, mint, pe una am dat-o gata deja)! :)

Ați auzit până acum sau ați citit vreo carte de la Editura Bookzone. Dacă da, cum vi s-au părut?

17 aug. 2017

Andrada Cooș scrie despre "Frumusețea lucrurilor trecătoare"

„E wabi-sabi, frumusețea lucrurilor trecătoare, a spus Sensei. Florile de cireș sunt frumoase, dar în același timp sunt trecătoare. Suntem fericiți că le vedem, dar în același timp e o fericire puțin tristă pentru că suntem conștienți că ele vor dispărea în curând.”

De mică am fost pasionată de cultura japoneză, pe care am descoperit-o întâi prin intermediul anime-urilor și apoi am continuat să o cunosc prin intermediul cărților. Dar, deși admir acest popor de oameni muncitori, disciplinați și foarte pricepuți în diverse arte, mereu m-am întrebat, de asemenea, cum m-aș potrivi eu în lumea lor, dacă m-aș potrivi. În mod evident, Japonia de la televizor nu e aceeași cu cea din viața reală și un român va percepe Japonia complet diferit față de un japonez. Așa că vreau să vă zic că am sărit în sus (scuzați pleonasmul) când am auzit că se lansează la Iași o carte despre Japonia, scrisă de o româncă. :D

Frumusețea lucrurilor trecătoare este un volum în care Andrada Cooș sau Adoriana-san, cum au poreclit-o japonezii, povestește despre experiența ei ca studentă străină cu o bursă de cercetare în Japonia. Este o cărticică de lungime scurtă spre medie, un fel de jurnal de călătorie în care veți citi despre peripețiile autoarei împreună cu prietenii ei japonezi și străini și din care veți descoperi multe aspecte legate de această țară pe care probabil nu le știați până acum.

Dacă vă plac anime-urile, manga, scriitorii japonezi, jrock-ul, origami-ul sau oricare din multele chestii faine pe care ni le-a dăruit japonia atunci sigur o să vă încânte peste măsură această carte. Și chiar dacă nu ați avut nicio conexiune cu Japonia până acum, tot o recomand drept o lectură relaxantă ce vă va introduce treptat într-o lume nouă.

Personal, am descoperit multe lucuri noi, dintre care o parte m-au încântat, o parte m-au făcut să-mi pun întrebări cu privire la această cultură pe care noi o idealizăm. Am admirat-o pe Adoriana-san pentru felul în care a reușit să-și găsească locul în aceasă țară și să îmbine studiul cu munca, distracția și experiențele neobișnuite, precum a fi selectată să participe la o paradă. În schimb, mi-a lăsat un gust amar capitolul în care protagonista ia ceaiul cu profesorul ei, în timp ce soția acestuia așteaptă afară, evidențiind faptul că în Japonia femeile nu se bucură încă de tot respectul care li se cuvine.

Cu toate programele de studiu și schimburile de experiență pe care le avem la îndemână acum, visul de a studia sau lucra într-o țară străină nu mai e atât de îndepărtat pe cât ni se părea odată. Trebuie să vă mărturisesc însă că eu, din această carte, am învățat că studiul într-o țară ca Japonia nu e ca mersul în excursie. Autoarea a trebuit să facă față atât unor obiceiuri și mentalități diferite de ale noastre, cât și unor oameni mai dificili din punctul meu de vedere, drept pentru care Adoriana-san mi se pare o persoană foarte kakkoii (cool).


Recomand cartea spre a fi citită într-o după-amiază leneșă sau înainte de culcare, evenimentele din carte, pe alocuri amuzante sau care te pun pe gânduri, înșiruindu-se într-un mod lin, relaxant.

Deși ritmul cărții, care e ca un fel de jurnal de călătorie, e în mare parte monoton, mi s-a părut că aceasta a avut totuși și puțin suspans la sfârșit, atunci cand Adoriana-san se confruntă cu o decizie greu de luat. Decizia Adorianei și finalul cărții mi s-au părut în perfectă concordanță cu titlul romanului, întărindu-mi credința că lucrurile trecătoare sunt cele mai frumoase.

Închei cu pasajul meu referat din carte:

„În timpul primei mele toamne în Japonia, Sensei mă întrebare dacă în România avem frunze de arțar. I-am spus că nu, dar că avem frunze de alte culori, la fel de frumoase. [...]
- E frumos și-așa. Chiar dacă nu sunt roșii. Deci aveți și voi ce vedea!
- Avem, dar, vedeți... noi nu mergem să le privim.
- Dar sunt frumoase! De ce nu?
- Păi. le observăm și ne dăm seama că sunt frumoase, dar nu mergem special să le vedem, să le facem poze.
- Dar de ce?
N-am reușit niciodată să-l lămuresc.”

Nota mea: 5/5
Cartea poate fi achiziționată de aici.