You're the lucky ones

Suntem tineri. Nu știm încotro să mergem sau cum să ne trăim viața. Ne străduim prea mult și adesea suntem răniți. Avem prea multe gânduri pe care nu putem să le exprimăm. Prea multe idei care rămân nepuse în practică. Ne facem rău intenționat. Totul în jur pare lipsit de sens. Nu-i putem înțelege pe adulții obosiți și resemnați. Treptat, însă, ne trag și pe noi în cercul lor vicios. Avem puterea de a schimba multe. Dar nu știm încotro.

And if you're still bleeding, you're the lucky ones.

'Cause most of our feelings, they are dead and they are gone.

Never give up, never look back...

Vă povesteam acum câteva luni despre Zach Sobiech, tânărul bolnav de cancer care a decis să lupte cu boala prin muzică, și poate că o parte dintre voi își mai amintesc această postare. Zilele trecute am aflat prin intermediul Biancăi că Zach a încetat din viață la data de 20 mai. S-a dus printre nori, cum zicea și prima lui melodie, Clouds. Mă simt oarecum aiurea văzând pe cineva de vârsta mea nevoit să-și ia adio atât de devreme, când alții se află abia la început de drum. Asta ne dovedește că viața nu tratează oamenii cu egalitate și că oricând ți se poate întâmpla ca viitorul tău să ia o altă turnură.

Și totuși, viața este frumoasă și merită să lupți pentru ea. Momentele petrecute alături de cei dragi sunt o binecuvântare căreia nu trebuie să îi dai drumul. Zach a înțeles acest lucru și a încercat să-l transmită și altora prin melodiile sale. Cel mai bun mod de a-i cinsti memoria este de a prelua din muzica lui dragostea pentru viață și împăcarea cu sinele.  Vă las cu o melodie superbă, Fix Me Up.

Never give up, never look back

I won't give up I'll keep on trying

Dry your tears up, all your crying

Cannot fix me up my darling

Fix me up my darling...

Crezi în tine (recomandare muzicală)

Ați observat cât de repede au înflorit copacii? Săptămâna trecută mugurii abia se iveau. Natura e în toată splendoarea ei şi e o adevărată încântare să stai afară. Când natura se bucură, parcă e mai uşor şi pentru noi să lăsăm problemele la o parte şi să acceptăm mersul firesc al lucrurilor.

Eu una sunt foarte fericită azi deoarece am reușit în sfârșit să vorbesc cu tata și să iau o decizie finală în privința facultății. Se pare că voi studia Engleză și Germană la secția de Traducere și Interpretare a Facultății de Litere din Iași. Am fost avertizată că mă bag într-un domeniu îngust și instabil și probabil că după facultate va trebui să-mi găsesc și altceva care să completeze activitatea de traducere. Cred că mi-ar plăcea ca la un moment dat să-mi înfiinţez propria mea afacere, totuşi momentan nu pot decât să sper că Dumnezeu le va rezolva pe toate cum ştie mai bine.

Din păcate nu am avut timp în ultimele zile pentru a citi ce s-a mai postat pe bloguri, şi încă nu am scăpat de stres, însă abia aştept vacanţa pentru a trece pe la toți.

În fine, să revenim la titlul postării, care e inspirat de această melodie minunată pe care am descoperit-o recent, Crezi în tine. Trebuie să recunosc că la început aveam suspiciuni în privința celor de la LaLa Band, totuși cu această melodie au reușit să mă cucerească. Am fost suprinsă când sora mea de 10 ani, care ascultă numai prostii comerciale, a venit la mine și m-a rugat să-i pun la calculator această melodie. Se pare că există speranță în noua generație, până la urmă. :)

...

Am avut una din acele zile în care toate relele lumii par să se reverse asupra ta. Momente în care nu îţi doreşti decât să devii invizibil, să închizi ochii, şi să nu mai ştii nimic de tine şi de cei din jur. Experimentez în mod constant acest sentiment. Parcă îmi caut singură suferinţa, şi tot eu o dau la o parte şi trec peste.

Întorcându-mă acasă pe întuneric, am văzut un cuplu de bătrânei mergând înaintea mea. Bătrânul era înalt, cocoşat, şi mergea cu capul aplecat mult în faţă. Soţia sa era slabă şi mică de statură, avea o privire blândă, şi ducea în mână, cu greu, nişte sacoşe uzate. Mergeau amândoi încet, în întunericul serii, şi se sprijineau unul pe altul. În starea în care eram, mi s-a părut o privelişte emoționantă. Şi atunci am realizat brusc: sunt tânără. Orice problemă aş avea, mai am destul timp să îndrept lucrurile. Pot să o iau de la capăt de nenumărate ori, să cad şi să mă ridic singură cu demnitate. Ce e tristeţea, oricum? Doar o iluzie a firii...

Când arta se naște din suferință

Când mai ai doar câteva luni de trăit, cum îți iei la revedere?

Zach a ales muzica.

Zach Sobiech a fost diagnosticat cu osteosarcom(un tip de cancer osos) în 2009, la vârsta de 14 ani. După diagnostic, Zach a suferit mai multe intervenții chirurgicale și luni de chimioterapie. În mai 2012, cancerul s-a răspândit la pelvis și la plămâni. Nu i-au mai rămas alte tratamente. Familiei i s-a spus că acesta va mai trăi între câteva luni și un an, dar ei speră la mai mult. În timp ce Zach se luptă să supraviețuiască, el păstrează aceeași atitudine optimistă dintotdeauna. 

Astfel se face că, în loc să lase scrisori de adio, Zach compune melodii pentru cei dragi. Videoclipul melodiei Clouds a intrat în atenție mondială după ce povestea lui Zach a apărut în ziare, pe Internet și la televizor. Videoclipul a atins deja 2 milioane de vizualizări și e în continuă creștere. Familia lui Zach a inițiat o fundație - Zach Sobiech Osteosarcoma Fund- spre care vor merge încasările provenite din această melodie.

CLOUDS LYRICS:

Well I fell down, down, down
Into this dark and lonely hole
There was no one there to care about me anymore
And I needed a way to climb and grab a hold of the edge
You were sitting there holding a rope

And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Up here my dear
It won’t be long now, it won’t be long now

When I get back on land
Well I’ll never get my chance
Be ready to live and it’ll be ripped right out of my hands
Maybe someday we’ll take a little ride
We’ll go up, up, up and everything will be just fine

And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Up here my dear

It won’t be long now, it won’t be long now
If only I had a little bit more time
If only I had a little bit more time with you

We could go up, up, up
And take that little ride
And sit there holding hands
And everything would be just right
And maybe someday I’ll see you again
We’ll float up in the clouds and we’ll never see the end

And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Up here my dear
It won’t be long now, it won’t be long now

Hello, November

Când m-am trezit de dimineață, soarele bătea cu putere în geam, iar întreaga cameră era învăluită într-o lumină caldă, liniștitoare. Afară, mai dinamici și mai veseli decât de obicei, oamenii mișunau pe trotuare văzându-și de treburile lor, în timp ce copacii își stingeau viețile într-un minunat spectacol de culoare. Nu am crezut niciodată că voi ajunge să iubesc toamna, dar anul acesta e diferit. 

Iubesc toamna pentru recoltele ei bogate, pentru fructele gustoase pe care mi le oferă, și pentru foșnetul adorabil al covorului de frunze. Nu mă încântă cerul înnorat, dar atunci când ploaia este slabă, îmi place să mă plimb fără umbrelă și să simt fiecare picătură mângâindu-mi obrajii. Uneori îmi vine să-mi aștern o pătură în spatele blocului și să stau degeaba urmărind copacii și căderea fiecărei frunze. Dar nu am nici timp și nici suficientă îndrăzneală pentru a face acest lucru, așa că mă mulțumesc să privesc de la geam, oameni și copaci deopotrivă, chinuindu-se fiecare să supraviețuiască toamnei. Totuși, sunt recunoscătoare că am ocazia de a sta mai mult în pat, înfofolită în pătură și cufundată într-o carte bună. 

Vine însă o perioadă pe la sfârșitul lui noiembrie-începutul lunii decembrie, în care culorile frumoase dispar, în care totul e șters și mohorât. Întreaga natură suferă, iar oamenii sunt și ei mai melancolici, mai leneși, mai posomorâți. Pentru a combate depresia, mă voi înarma cu melodii liniștitoare și cărți de calitate, și voi căuta cât mai des compania celor dragi.

Dacă aveți chef de o lectură în ton cu toamna, vă recomand La răscruce de vânturi de Emily Bronte, pe care tocmai am terminat-o (voi reveni curând cu o recenzie), dar vă avertizez că poate deveni destul de deprimantă. Ca să vă încălzească în zilele reci, vă las această melodie superbă: