“So, please, oh please,
we beg, we pray,
go throw your TV set away,
and in its place you can install,
a lovely bookcase on the wall.”
―
Roald Dahl
Bunica mea a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru lectură, purtându-mi imaginaţia spre lumi şi întâmplări nebănuite. Doar ea ştia să dea viaţă şi să acorde un rol important fiecărui personaj al poveştii, încât nu mă săturam niciodată de istorisirile ei, mereu ceream mai multe. Pentru că o reţineam de la treburile casnice, am ajuns într-un final la o înţelegere cu ea: îmi citea trei poveşti pe zi, câte una dimineaţa, la prânz şi seara. Aveam nevoie de poveşti ca şi de mâncare. Chiar şi acum, iubesc poveştile ca în prima zi, deoarece îmi demonstrează mereu că visurile nu au limite. (1)
Nu ştiu alţii de ce citesc, dar eu cu siguranţă am tras atâtea beneficii, încât aş recomanda lectura ca rezolvare pentru 90% dintre problemele societăţii contemporane.
În această lume aglomerată care se schimbă cu rapiditate, cărţile reprezintă un refugiu în calea singurătăţii, a neliniştii, a îndoielii faţă de viitor. Ascunzându-te într-o carte, poţi fi oricine vrei sau oricine ai nevoie să fii. Iubirea, magia, şi chiar călătoria în timp fac parte din rutina zilnică a oricărui împătimit de lectură, şi doar ei cunosc drumurile spre Hogwarts, Narnia sau Ţara de Nicăieri.
Cărţile permit omului să viseze, să îşi depăşească condiţia. (2) Tot ceea nu îţi oferă viaţa reală poţi găsi într-o carte. Pentru noi, cititorii... nu există bariere!
Şi că tot am adus în discuţie fantezia şi aventura, o să ziceţi că nu e nicio diferenţă în această privinţă între cărţi şi televizor. Ba chiar, filmele şi serialele adaugă un plus de spectaculozitate poveştii prin efectele video şi audio inserate. Adevărat, şi totuşi dăunător! Partea negativă în cazul televizorului este faptul că primim întreaga informaţie în mod pasiv; toate mesajele şi imaginile ne sunt furnizate de-a gata, în timp ce noi stăm degeaba, fără să interacţionăm, fără să ne chinuim să le pătrundem sensul pe îndelete. Tânărul obişnuit numai cu comportamentul pasiv şi comod al televizorului devine în timp individualist şi întâmpină greutăţi în exprimare. Cărţile, în schimb,
determină cititorul să participe la acţiune în mod activ, stârnesc imaginaţia şi puterea gândirii. (3) Nici nu e de mirare cum, după o lectură care ne captează atenţia în întregime, simţim un gol cauzat de despărţirea de aceste aventuri pe care le socotim ca fiind proprii.
Nu că aş vrea să mă laud, dar sunt de părere că noi, cititorii, beneficiem de o serie de avantaje pe care ceilalţi le dobândesc mai greu, însă aici s-ar putea să fiu puţin subiectivă, întrucât întâlnesc şi tineri foarte la locul lor şi cu capul pe umeri, care nu citesc în mod deosebit. Anturajul şi experienţa de viaţă ajută mult în privinţa aceasta. Ideea e că cititul este un mod de a-ţi exersa răbdarea, dar şi de a-ţi dezvolta un mod de gândire propriu, de a deveni original şi de a învăţa să priveşti lucrurile în esenţă. Astfel, cititorii sunt în general oameni ordonaţi, buni interlocutori şi sfătuitori, care se implică mai mult într-o prietenie sau în viaţa de familie, fără a alerga după tot felul de activităţi. În cazul meu, cititul reprezintă un veritabil medicament care
mă ajută să menţin echilibrată proporţia dintre realitate şi fantezie(4), şi să depăşesc astfel multe probleme care vin din lipsa încrederii în mine sau singurătate.
Atunci când lumea exterioară mă face să mă revolt, atunci când am prea multe sentimente pe care le ţin în mine, atunci când pur şi simplu nu pot înţelege mersul aberant al lucrurilor,
cărţile sunt prieteni tăcuţi şi loiali care mă aşteaptă mereu în acelaşi loc. (5) Mai mult decât atât, sunt gata întotdeauna să mă întâmpine cu un sfat sau cu o mângâiere. Vi s-a întâmplat să citiţi o carte de două sau de mai multe ori şi, de fiecare dată, să rămâneţi cu câte o impresie diferită? Cărţile sunt cufere pline cu informaţii diversificate, din care fiecare reţine ce-i trebuie, în funcţie de starea de spirit şi de nevoi. Ca un prieten care ştie întotdeauna ce e mai bine pentru tine.
Unele cărţi m-au văzut plângând, pe altele le-am strâns la piept în avalanşe de bucurie şi de fiecare mă leagă un sentiment special, aşa cum mă simt legată şi de jucăriile de pluş din copilărie. Dacă ar fi să-mi ceară cineva o carte din bibliotecă, aş prefera să-i cumpăr una nouă şi să rămână la mine cea veche, indiferent de cât de îngălbenită şi de uzată ar fi.
Deţin în biblioteca personală atât cărţi de poveşti care au crescut odată cu mine, dar şi romane serioase, impunătoare prin vechime, datând de pe vremea când mama era de vârsta mea şi probabil savura romanele mult mai intens decât mine astăzi, neavând prea multe alte surse de ficţiune (televizor, internet), care să constituie alternative pentru lectură. Nu mă încântă în mod special cărţile împrumutate de la bibliotecă, care au fost răsfoite de mulţi alţii înaintea mea; impresiile, urmele cititorilor precedenţi, se amestecă într-atât încât nu se mai pot distinge unele de altele, nefăcând altceva decât să lase cartea într-o stare jalnică. În schimb, când ai o carte care ştii că a mai fost citită înainte doar de o singură persoană, lucrurile se schimbă. Adesea în timpul lecturii dai peste amprentele persoanei respective (sublinieri, colţuri îndoite, ceară picurată de la lumânare - hmm, mă întreb cum e să citeşti la lumina lumânării...), şi atunci nu poţi să nu te întrebi ce emoţii şi ce gânduri îi treceau prin minte oprindu-se la aceleaşi paragrafe ca şi tine. Când cartea se deschide mai lesne la o anume pagină, înseamnă că cititorul precedent a zăbovit mai mult la fragmentul respectiv, sau a găsit un citat interesant la care s-a întors cu drag. Iată de ce consider cărţile a fi
o legătură cu generaţiile trecute, dar şi cu copilăria(6)― perioada în care imaginaţia zbura mai sus decât mintea, iar sufletul era dornic să călătorească în lumi nebănuite. Lumi în care totul era posibil, cu o inimă curată şi încrezătoare.
“Basmele sunt mai mult decât adevărate: nu pentru că ne învaţă că dragonii există, ci pentru că ne învaţă că dragonii pot fi învinşi.”
Găsesc plăcere citind deoarece de multe ori povestea mă surprinde prin asemănările cu propria mea viaţă. Unele personaje îmi seamnănă şi citind despre ele învăţ de fapt despre mine. (7) Altele, chiar dacă îmi sunt opuse, mă inspiră într-un fel sau altul, şi de la toate am câte ceva de învăţat. Când întâlnesc un personaj pozitiv, împrumut de la el trăsăturile de caracter de care am nevoie. Personajele negative, în schimb, mă îndeamnă să-mi analizez propriul caracter şi să iau atitudine. Uneori îmi vine să ţip la ele pentru că refuză să vadă ceea ce e evident, dar la toate ţin şi mi-au devenit dragi. Printre prietenii cei mai buni "cunoscuţi" în cărţi se numără Peter Pan, Micul Prinţ, Alice desigur, dar şi Lizuca, fetiţa din Dumbrava Minunată.
Şi totuşi, există cineva care apreciază cartea mai mult decât un cititor. Dacă pentru noi lectura reprezintă o activitate benefică, aproape vitală, pentru un scriitor creaţia reprezintă însăşi viaţa. Cartea reprezintă o modalitate de comuniune cu autorul(8): el ne transmite sentimentele, gândurile şi trăirile lui, făurind din hârtie o oglindă a sufletului. Adesea ne însuşim convingerile lor, iar atunci putem spune că o părticică din fiecare autor citit continuă să trăiască prin intermediul nostru. De la Jane Austen, de exemplu, mi-am însuşit calmul şi detaşarea lucidă, alături de tendinţa de a privi societatea cu un ochi critic. Iar de la clasicii noştri, şi în special de la romantici, am preluat dragostea faţă de meleagurile natale, faţă de natură şi faţă de oameni în general. Pare paradoxal, şi totuşi sunt de părere că găsim mai multă înţelepciune în trecut decât în scrierile contemporane. Ideile lor înălţătoare vin tocmai din simplitatea gândirii şi încrederea în caracterul frumos al omului.
“
Books have a unique way of stopping time in a particular moment and saying: Let’s not forget this.” ―
Dave Eggers
Cel mai frumos mi se pare atunci când scriitorul inserează în operă amănunte din propria biografie, păstrând intacte atmosfera şi moravurile vremii. Este o cale măreaţă prin care omul, atât de mic şi de fragil, înţelege să lupte împotriva timpului! Un lucru ciudat care mi s-a întâmplat recent― am început să plâng incontrolabil la moartea lui Ilie Moromete, personaj pe care l-am găsit detestabil încă din prima pagină! Mi s-a părut uimitor cum autorul a reuşit să impregneze paginilor, într-un mod subtil, consideraţia pe care nu o exprimă niciodată în mod direct de-a lungul romanului. Însă autoarea pe care o consider cel mai aproape de mine este Iulia Haşdeu, în ale cărei versuri pline de înţelepciune mă regăsesc. Pentru scriitorii rătăciţi în negura vremii, cărţile rămân felinare veşnic aprinse, care îşi strigă cu tărie existenţa: Scriu, deci sunt nemuritor! (9)
“Poţi să mă plângi hârtie deci
Ca mută mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!”
―Iulia Haşdeu, Unei file
Ah, dar la fel de tăios precum muchia ascuţită a timpului, mai e un pericol de care numai cărţile ne pot păzi! După cum spune şi sloganul veşnic grăitor de adevăr, lectura dăunează grav inculturii!
Trăim într-o societate care promovează non-valorile până la extrem, atât de agresiv încât anormalul a luat locul normaului, iar acum e foarte greu să facem diferenţa între cele două. De la alimentele dublate cu soia şi cu chimicale până la hainele făcute din plastic, de la calitatea învăţământului până la calitatea serviciilor medicale, de la modul de a râde şi de a te distra până la emisiunile TV, reclamele şi videoclipurile de duzină care sufocă tinerii cu erotism, suntem înconjuraţi din toate părţile de non-valori. Modelul tânărului modest şi cultivat a fost înlocuit de cel al individului tupeist, care nu poate atrage atenţia decât prin nesimţire şi glume răsuflate, făcând haz fie de propria prostie, fie de ceea ce e bun şi frumos la alţii. Iată de ce
totul e fals în jur, mai puţin cărţile! (10)
Dacă tu, copilule, ai curajul să-ţi iroseşti zilele fără să citeşti măcar câteva pagini din munţii de literatură de calitate, atunci te-ai condamnat pe tine, dar şi pe apropiaţii tăi, la o viaţă petrecută în neştire şi manipulată de alţii. Mai rău, ai ajutat lenea şi indiferenţa să mai câştige teren spre lumea în care trăim!
Acest articol este publicat în cadrul
concursului organizat de Libris. Pentru această probă, cerinţa a fost prezentarea a 10 motive care să justifice interesul pentru lectură. După cum bine ştiţi, Libris este o
librărie online unde puteţi găsi o gamă largă de cărţi, atât în limba română, cât şi în engleză(yay!). Mare păcat că putem consacra atât de puţin timp pentru lectură, când pe Libris.ro se găsesc
cărţi online pentru toate gusturile! :D
La fel de important precum conţinutul articolului este şi numărul de comentarii. De aceea, vă invit şi pe voi să răspundeţi la întrebarea din titlu sau să expuneţi într-un comentariu ceea ce credeţi despre lectură. Ce lucruri vă atrag cel mai mult la o carte şi de ce credeţi că cititul este benefic? Aştept cu nerăbdare să aud părerea voasră. Dacă nu aveţi inspiraţie, lăsaţi-mi pur şi simplu un gând despre articol sau spuneţi-mi care a fost ultima carte citită. ^_^
Dacă sunt dintre voi şi participanţi la acest concurs, ţineţi minte că vă voi returna comentariile (implicit voi intra pe blogurile tuturor, dar dacă postarea e mai greu de găsit puteţi lăsa cu încredere un link). Atât am avut de spus, mă scuzaţi pentru întreruperea din lectură şi vă doresc spor în continuare! Cred că voi fugi şi eu la citit, deoarece şcoala îmi mănâncă mare parte din timpul pe care mi-ar plăcea să-l dedic cărţilor, iar acum am rămas în urmă rău de tot
― ceva în genul drăgălaşei din imagine:
V-am pupat!
Ralu
.jpg "Libraria Online Libris")
