„În această lume rece, demnitatea este acel ceva pe care îl poți păstra doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.”
Încerc de mai multă vreme să scriu despre romanul
Neverland, pe care l-am citit dintr-o suflare luna trecută, dar cuvintele nu par să se aștearnă așa cum am sperat. Ce poți să mai spui când o carte te lasă cu sufletul devastat?
În primul rând, nu vă lăsați înșelați de copertă.
Neverland nu este o poveste frumoasă despre copilărie și familie, nu este nici continuarea la Peter Pan, ci mai degrabă o călătorie terifiantă către colțurile cele mai de temut ale minții și ale societății.
Dincolo de confortul caselor noastre calde și primitoare se află o altă lume, un loc urât și rece, unde cei mai puțin privilegiați se luptă să supraviețuiască.
Radu Găvan ne aduce într-un cartier mizer al Bucureștiului contemporan, în garsoniera modestă a lui Anton, un profesor de limba română rămas văduv. Tânărul tată se chinuie să-și crească singur fetița de 5 ani, trăind cu remușcarea de a fi greșit față de soția sa. Din relatarea la persoana I ne dăm seama că în inima profesorului se duce o luptă aspră: dorul, dragostea și regretul se luptă cu necesitatea de a rămâne lucid și de a munci pentru a asigura fetiței un trai mai bun.
Când lui Anton i se oferă o slujbă convenabilă din partea unui interlop din cartier, acesta începe să prindă gustul banilor, care par a fi singura posibilitate de evadare din mediul bolnav în care trăiește. Însă, fără să vrea, profesorul se găsește prins într-o serie de complicații ce nu țin de el, teama și dezgustul împingându-l pe un drum periculos, fără întoarcere.
În lumea conturată de Radu Găvan, gingășia se împletește cu mizeria, iar dragostea cu neputința.
Tematica romanului mi-a amintit de nuvela Moara cu noroc, studiată în liceu. Protagonistul începe ca un om bine intenționat, ce dorește să își întrețină familia prin muncă cinstită. Sub influența unui personaj nefast, acesta ajunge treptat la o degradare psihică și morală, ce îl conduce spre pierzanie.
Neverland e una din acele cărți care te fac curios în privința finalului, dar pe care nu vrei să le duci la capăt, pentru că știi că te vor lovi din plin. Începe duios, alternând capitolele narative cu unele mai „lirice”, de o sensibilitate înduioșătoare. Încet-încet, paranoia intră în tine, îți dai seama că un lucru rău urmează să se întâmple, dar încă mai speri. Mai încolo, îți vei dori să oprești acțiunea în loc, să pui capăt romanului cât încă este frumos și mulțumitor, dar nu o vei face. Vei continua să dai pagină cu pagină și să încasezi palme metaforice până la lovitura finală care este sfârșitul romanului.
Pentru că
Neverland se citește atât de ușor și de rapid, probabil că îți vei începe seara încântat de noua lectură, care promite multe, și o vei sfârși îngrozit și plin de revoltă, tocmai pentru că știi că astfel de povești sunt reale și s-ar putea întâmpla oricui.
Deși cartea este centrată asupra profesorulului Anton, aceasta e de fapt povestită din două perspective narative, protagonistul celei de-a doua fiindu-ne complet necunoscut la început. Piesele de puzzle se pun cap la cap abia spre sfârșit, scoțând la iveală un lucru pentru care merită să așteptați. Însă ceea ce m-a încântat cel mai mult la acest roman au fost pasajele în care protagonistul vorbește cu dragoste despre soția și fiica sa, pasaje care, intuiesc, sunt inspirate din viața reală a autorului.
De fapt, ceea ce mi-a atras atenția asupra acestui roman a fost un
interviu cu Radu Găvan, unde mi-au plăcut originalitatea răspunsurilor și viziunea autorului asupra vieții de cuplu. :)
În concluzie, mi-a plăcut mult
Neverland-ul lui Radu Găvan. Mi-a plăcut la fel cum îți place un film de groază, pe care îl urmărești cu interes, deși sentimentele pe care ți le transmite nu sunt tocmai plăcute. Radu Găvan este un scriitor cu mult potențial și pe care îl voi citi cu interes și în viitor.
