„De 19 ori Katherine” de John Green - Recenzie

Nu știu voi cum sunteți, dar eu în ultima vreme trec prin mai multe schimbări de dispoziție în ceea ce privește lectura. Când am mai mult timp liber, îmi doresc să citesc o carte cu substanță, care să îmi rămână în minte și după terminarea ei. Similar, când sunt stresată îmi doresc o carte în atmosfera căreia să pot intra și ieși cu ușurință și care să nu îmi dea multe bătăi de cap.

„De 19 ori Katherine” face parte din a doua categorie- ea mi-a făcut cu ochiul într-o perioadă în care aveam mare nevoie de o carte ușurică și „tinerească”, și, deși nu mi-a atins așteptările, a fost o oază binemeritată de relaxare și amuzament.

Roman YA(Young Adult) al binecunoscutului John Green, „De 19 ori Katherine” îl are în centru pe Colin Singleton, un puști supradotat, dar varză în relațiile sociale(după cum ne sugerează și numele lui de familie). În timp ce unii băieți dezvoltă o pasiune pentru blonde sau roșcate, pentru pistrui sau picioare lungi sau pentru cine știe ce alte trăsături subiective, Colin iese doar cu fete pe nume Katherine. 19 la număr. Și fiecare din ele îi frânge inima.

Odată cu părăsirea lui Colin de către a 19-a Katherină, acesta trece printr-un fel de criză de identitate. Colin realizează că majoritatea lucrurilor pe care le-a învățat nu îi prea folosesc în viață, că nu a reușit să își atingă potențialul de geniu și că perspectivele lui de viitor sunt destul de limitate. Așa că prietenul său Hassan, un tip amuzant, musulman după propriile reguli și un pic „plinuț” îl ia într-o călătorie cu mașina prin America, ce are ca scop vindecarea inimii rănite a lui Colin.

Călătoria celor doi nu durează prea mult și ei ajung într-un orășel din Texas, unde capătă o slujbă de vară. Iar de aici mă voi opri din spoilerit, deși vă voi spune că aventurile celor doi implică un conac roz, o fabrică de fire pentru tampoane, o vânătoare de mistreți și o fată ce NU se numește Katherine.

Mi s-a părut că romanul seamană mult cu Orașe de hârtie al aceluiași autor, ambele având în prim-plan personaje din ultimul an de liceu, suferind din dragoste, care descoperă prin intermediul unei călătorii importanța dezvoltării personale și a prieteniei.

În ciuda sinopsis-ului cărții, care pune accent pe călătoria protagoniștilor pin America, cei doi nu au parte de o călătorie în toată regula, ei de fapt oprindu-se în prima localitate mai deosebită în care ajung. Însă cred că nu avem parte de multă acțiune în roman deoarece autorul dorește să scoată în evidență transformarea sufletească a lui Colin, din seara în care e părăsit și până reușește să depășească complet acest eveniment. O călătorie sufletească, cum ar veni.

Cred că aproape fiecare cititor va empatiza cu personajul Colin întrucât cu toții ne-am aflat cel puțin o dată în postura lui, aceea de a avea inima frântă de către cineva.

Deși în carte asistăm la mai multe despărțiri, scriitorul nu desființează dragostea, ci subliniază mai degrabă și importanța unor alte elemente precum prietenia, acceptarea și încrederea în propria persoană. Când suntem mulțumiți cu noi înșine, dragostea și fericirea vin de la sine.

Desigur, ce face un puști geniu când îi merge prost în dragoste? Își rezolvă problemele în mod... matematic! Soluția lui Colin la problemele sale în dragoste pare a fi crearea unei Teoreme Fundamentale a Previzibilității Katherinelor, menită să prezică durata și modul cum se va termina o relație încă diainte de a începe. Astfel se face că romanul e presărat cu o groază de chestii „tocilărești” precum formule și grafice care servesc teoremei lui Colin, dar și anagrame și note de subsol interesante, pe care vă asigur că le veți iubi, deoarece toate sunt amuzante și ușor de înțeles.

Limbajul adolescentin masculin folosit de John Green m-a făcut puțin pudică, dar apreciez sinceritatea dialogurilor. Nu vă voi ascunde nici faptul că o povestire aparent banală din carte a reușit să îmi smulgă câteva lacrimi, și nici că de vreo câteva ori zâmbeam fără motiv în fața cărții.

Consider că „De 19 ori Katherine” e o carte bună pentru adolescenți, nu extraordinară, dar bună, care te îndeamnă să fii mai mulțumit de tine însuți și să ai încredere în forțele proprii.

„Poţi iubi pe cineva cât de mult doreşti. Dar nu poţi iubi niciodată oamenii la fel de mult pe cât le duci lipsa.”

Nota mea: 3/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.