7 sept. 2014

Inima perfectă

*text cu sursă necunoscută

Inima perfectă

Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată… 

Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea.

Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine: 


- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele! 



Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndraznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, înca sângerânde. 



- Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? îşi şopteau uimiţi oamenii. 



- Cred că glumeşti, spuse tânarul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.



- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea imi dă in schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor… Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul. 



Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde.Bătrânul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui.A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi i-a întins-o tânărului.Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.

Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.



Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept… O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe… Inima ta cum este? O poţi împărţi cu alţii?

18 comentarii:

  1. Ce frumos! E o poveste din care avem de învățat foarte multe, mă bucur mult că ai postat-o. Cred că am o inimă imperfectă, dar am destul timp să o ... dăruiesc mult mai mult. Sunt încă la început și privesc cu emoție înainte, neștiind dacă voi primi atât cât ofer. :)

    Am vrut de mult să te rog să-mi spui cum ai făcut meniul, caut de mult un astfel de meniu simplu. Este din setări sau e un widget pe care l-ai adăugat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut. :) Suntem încă tineri și doar din experiență ne dăm seama cum interacționăm mai bine cu ceilalți.

      La ce te referi mai exact? Dacă te referi la meniul de sub banner, nu e un widget, ci o listă de pagini. Aspectul acestuia vine din setările template-ului de pe blog.

      Ștergere
    2. Da, mă refeream la acel meniu! Mulțumesc mult pentru răspuns, trebuie să lucrez la meniul meu săptămâna aceasta! ^_^

      Abia acum am observat că suntem din același oraș, nu-mi vine să cred! :o Când mă gândesc că poate am trecut una pe lângă cealaltă fără să știm defapt cine suntem...uau.

      Ștergere
    3. Wow, asta e foarte tare. ^^ Nu mi-am dat seama până acum, nu ți-am văzut orașul scris pe nicăieri.

      Ștergere
  2. Ce poveste frumoasă şi adevărată! :) Ar trebui să ne amintim toţi să oferim mai multă dragoste celor din jur fără să aşteptăm ceva la schimb.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos e articolul! Eu am o inima imperfecta, cred.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am citit prima dată povestea într-o revistă pentru copii. Este într-adevăr, o poveste minunată!
    Mă bucur că ai postat-o! :) Este la fel de frumoasă și a doua oară când o citești.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumim că ai împărtășit cu noi această povestioară! E deosebită și ne merge direct la suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai primit o nominalizare chiar aici: http://b-daydreamer.blogspot.ro/2014/09/leapsa-back-to-school-2014-2015.html :-D

      Ștergere
    2. Mulțumesc și ție, Bia! Acuși mă apuc de ea. ^^

      Ștergere
  6. Apropo, ai un tag de la mine: http://cioburi-de-vise.blogspot.ro/2014/09/leapsa-back-to-school.html ! :) Sper să îți placă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Gabi! Îl voi posta cât de curând, după următoarea recenzie. :)

      Ștergere
    2. Cu mult drag! Abia aștept să-ți citesc răspunsurile! ^_^

      Ștergere
  7. E super povestea aceasta,am citit-o când eram mai mică și m-a impresionat mult!Știu că după 2 zile de la citirea lui am visat cu acel tânăr,haha.

    RăspundețiȘtergere
  8. Este emoționantă povestea, păcat că se întâmplă zi de zi acest lucru. Să dăruiești iubire, dar să nu primești nimic înapoi. Eventual, câteva răni adânci pe care cu greu le poți vindeca. Din păcate și eu am o inimă imperfectă, deși încerc să o schimb.

    RăspundețiȘtergere
  9. Răspunsuri
    1. Mă bucur atunci! Dacă îți plac astfel de povestioare, te invit să arunci un ochi și peste celelalte din categoria ei. ^^

      Ștergere