15 nov. 2014

Ice Cream Book Tag

Hello world! ^_^ E plăcut să revin aici după o lună în care am fost sufocată de toate temele posibile şi imposibile. Anul doi de facultate sigur e unul greu. Dar printre nopţi nedormite, drumuri fugite spre facultate, noţiunile încep să se lege unele de altele şi planul unei viitoare cariere se conturează încet-încet.

Până una-alta, domnul Soare ne-a cam părăsit, doamna Iarna bate nerăbdătoare la ușă, iar copacii mai au puțin până să-și lepede de tot frunzele. Halloweenul a trecut și el, s-a făcut rece de tot și nu ne mai rămâne decât să așteptăm minunata perioadă a Crăciunului, în care frigul de afară e anulat de căldura din inimi. Și ce te încălzeşte mai tare iarna la sfârșit de toamnă decât o îngheţată care te duce cu gândul la plaje însorite şi călduroase, mângâiate de valuri blânde, la iarba frumos mirositoare din după-amiezele petrecute în grădină sau pe câmp şi, implicit, la cărţile savurate în acele momente? :D

Acum ceva timp am primit un tag interesant de la furelise, pentru care îi mulțumesc și îi cer scuze pentru întârziere. Din cauza acestei întârzieri nu voi nominaliza alți bloggeri, dar oricine nu l-a făcut încă e rugat să îl preia. Just let me know! 

Acest tag se intitulează Ice Cream Book Tag și are următoarele reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră!

2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!
3. Dați tag-ul mai departe!


Ice Cream Book Tag

1. Înghețată cu aromă de unt de arahide- O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.
De mult îmi spun că o să încep seria Divergent, însă continui să amân momentul, totuși cel mai probabil o voi citi în cele din urmă.

2. Înghețată cu aromă de ciocolată- O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Cu excepția cărților scurte pe care le citeam când eram mică, nu am citit niciodată o carte de mai mult de două ori. Voi adăuga la listă o carte de poezii din care citesc ocazional și mi-aș dori să nu se mai termine, ea se numește Dragoste n-are plural.

Divergent de Veronica Roth si Dragoste n-are plural de Vladimir Draghia

3. Înghețată cu aromă de fistic- O carte cu o copertă verde.
Când mă gândesc la coperte verzi îmi vine în minte vechea colecție de cărți pentru copii de la Jurnalul Național. Am ales Peter Pan în Grădina Kensington deoarece m-a captivat foarte mult la momentul respectiv și îmi aduc aminte de ea ca de o carte dragă a copilăriei.

4. Înghețată cu aromă de căpșuni- O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
Voi copia răspunsul Meduzei aici, și anume Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere. A fost o carte romantică, însă nu siropoasă, și nu s-a centrat numai pe dragoste, ci și pe alte probleme ale tinerilor.

Peter Pan in Gradina Kensington de J. M. Barrie si Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere de Jennifer E. Smith

5. Înghețată cu aromă de lămâie- O carte cu un sfârșit acrișor.
Volumul 2 din seria Eve a avut un sfârșit destul de acru, dar care m-a lăsat în suspans. Încă sunt nerăbdătoare pentru volumul 3. :D

6. Înghețată cu aromă de mentă- O carte de copii care îți place.
Voi menționa aici încă o carte din colecția verde la Jurnalul Național, și anume Pinocchio de Carlo Collodi.


Eve de Anna Carey si Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi

7. Înghețată cu aromă de vanilie- Cartea clasică favorită.
Am citit multe cărți clasice care m-au impresionat, dar cea pe care o numesc preferata mea și pe care aș reciti-o oricând e Mândrie și prejudecată de Jane Austen.

8. Înghețată cu de toate- O carte foarte groasă pe care ai citit-o repede.
Cele nouă chipuri ale inimii de Anita Nair, carte despre care am discutat de curând.

Mandrie si prejudecata de Jane Austen si Cele noua chipuri ale inimii de Anita Nair

Cam atât e cu leapșa și, după cum am spus, oricine e liber să o preia. Voi încerca să revin săptămâna viitoare cu o recenzie, după ce scap de enervantele examene parțiale. Cei care aveți 18 ani împliniți, vă rog mult să nu uitați de votul de mâine. :)

Vă pup, 
Raluca

11 oct. 2014

„Cele nouă chipuri ale inimii” de Anita Nair — Recenzie

„Cele nouă chipuri ale inimii” de Anita Nair
Am citit Cele nouă chipuri ale inimii cu câteva luni în urmă și o voi prezenta cu riscul de a omite unele aspecte, pentru că e o carte foarte bine scrisă și merită adusă în centrul atenției.

Sunt obișnuită cu povești cu finaluri fericite, cu incursiuni amoroase care duc la căsătorie, și totuși mi-a ajuns la suflet cartea Anitei Nair, care prezintă o viziune pesimistă asupra dragostei.

Romanul ne poartă în îndepărtata Indie, pe jumătate modernă, pe jumătate încă guvernată de mentalități arhaice. În prim-plan se află indianca Radha, o femeie de condiție bună, căsătorită din obligație în urma unei aventuri care nu era pe placul familiei. Deși are un soț iubitor, pe Shyam, și duce o viață lipsită de griji, Radha îl înșeală cu un oaspete european la hotelul familiei.

Complice la aventura Radhei este unchiul acesteia, care, deși o ajută, îi analizează greșelile cu luciditate și cu experiența unui om pățit. În paralel, Unchiul rememorează două povești de dragoste care i-au marcat viața: întâi, legătura tragică dintre tatăl său ateu și mama sa musulmancă, iar mai apoi propria poveste de dragoste cu o femeie europeană. Astfel, cartea e relatată din trei puncte de vedere: al Radhei, al lui Shyam, și al Unchiului.

Cred că mesajul principal transmis de Anita Nair e că iubirea singură nu e de ajuns pentru a întreține o relație. Mult mai puternice se dovedesc a fi cultura, religia, situația socială. Iubirea oricât de mare nu poate schimba firea și rădăcinile unui om. Or, dacă un bărbat vă dorește, asta nu înseamnă neapărat că vă și iubește. Dar pot oamenii să se schimbe cu adevărat din iubire? Putem iubi pe cineva atunci când ne separă diferențe ireconciliabile?

Cartea Anitei Nair e o carte a poveștilor frumoase care se sting, a sentimentelor înălțătoare, „indestructibile”, care se dovedesc a fi simple fapte efemere.

"Cele nouă chipuri ale inimii" de Anita NairCele nouă chipuri ale inimii, sau navarasele, reprezintă cele nouă sentimente primordiale din cultura indiană, pe care personajele le încearcă pe parcursul romanului: dragoste, dispreț, amărăciune, furie, curaj, teamă, dezgust, mirare, pace. Navarasele reprezintă de asemenea principalele expresii faciale ale dansului tradițional indian kathakali, care povesteşte diverse teme mitologii hinduse, punând accent pe gesturile și expresiile faciale ale dansatorilor. Autoarea ne introduce în această formă de teatru-dans prin intermediul Unchiului, care o studiază de la nivel de începător până la expert, arătându-ne determinarea și curajul acestor dansatori, care pentru a deveni profesioniști trebuie să urmeze un antrenament intensiv de până la 8-10 ani.

Deși această carte nu m-a atras de la început și m-a speriat prin lungimea ei, mă bucur că i-am dat o șansă, întrucât m-a introdus treptat într-o lume care, deși tristă, s-a dovedit fascinantă, atât prin puterea poveștilor, cât și prin exotism. Frazele par la fel de bine alese ca pașii dansului indian și inspiră o aură de mister care te atrage tot mai mult, ca o țesătură complexă care se formează în fața ochilor tăi.

Recomand această carte tuturor categoriilor de cititori și în special celor interesați să descopere o cultură cu totul deosebită.

Nota mea: 5+/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

3 oct. 2014

S-a deschis Bookfest Iași!

Ieșenii pasionați de lectură sunt invitați să ia parte în perioada 3-5 octombrie 2014 la un târg ce include expoziții cu vânzare ale numeroaselor edituri și o serie de lansări de carte/sesiuni de autografe! Târgul Bookfest este organizat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere.

Click mai jos pentru program:

Bookfest Iasi 2014

30 sept. 2014

Câștigător concurs Diana cu vanilie

Diana cu vanilie de Diana Sorescu


Fără vreo introducere pompoasă sau un mesaj emoționant, am plăcerea de a anunța câștigătoarea cărții Diana cu vanilie:

Simona Husaru

a Rafflecopter giveaway

Voi contacta în scurt timp câștigătoarea pe adresa de email furnizată la înscriere, iar ea va avea o săptămână la dispoziție pentru a trimite datele.

Mulțumesc celor care s-au înscris și vă rog să rămâneți prin preajmă! :)

22 sept. 2014

Concurs aniversar ♥ Diana cu vanilie

Bună, drăgălașilor! ^^

Se apropie o zi importantă pentru mine și pentru acest blog, mai exact pe 30 septembrie blogul va împlini doi ani de la înființare. 

Din păcate acest al doilea an nu a fost valorificat la maxim, așa cum mi-aș fi dorit, dar voi recupera pe parcurs. În continuare sunt recunoscătoare pentru toate persoanele minunate pe care le-am cunoscut în blogosferă și pentru lucrurile bune care mi s-au întâmplat prin intermediul blogului.

În acest scop, dar și pentru a inaugura pagina de Facebook tocmai creată, am pregătit un concurs al cărui premiu este cartea Diana cu vanilie, scrisă de Diana Sorescu. Sunt sigură că majoritatea ați auzit deja de ea, totuși mai jos găsiți descrierea cărții, urmată de raffle-ul pentru concurs. 

Diana cu vanilie de Diana Sorescu

Cartea de față este dedicată Dianei Sorescu (1987-2013), o talentată jurnalistă, plecată dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani. Nu puțini au fost cei profund impresionați de destinul ei tragic, atât apropiați, cât și cei care nu o cunoșteau, dar care au auzit de povestea ei. 

Cu o experiență de 7 ani în domeniu, Diana a debutat în lumea presei încă din adolescență, știind că acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze. De-a lungul timpului, ea a lucrat la diferite publicații din presa scrisă sau online precum Unica, Tonica, Miresici, www.feminis.ro, www.divahair.ro, dar și în cadrul posturilor Pro Tv și Antena 3. 

Ea era cunoscută de cititori și prieteni drept Diana cu Vanilie, numele sub care scria, cu vervă și franchețe, un blog despre oameni și viață, despre lumea din jurul ei. Această carte reunește gândurile împărtășite de Diana cu Vanilie pe blogul ei, grupate în trei capitole ,,Începuturi”, ,,Oameni” și ,,Nebuloase”, precum și 18 poezii ale autoarei. 

(Sinopsis Editura All)

Intrarea liberă e suficientă pentru a vă înscrie în concurs, restul cerințelor sunt opționale. Concursul va lua sfârșit în data de 29 septembrie, ora 23:59, iar de ziua blogului voi anunța câștigătorul.

Succes! :)

a Rafflecopter giveaway

20 sept. 2014

The Asking Books Tag

The Asking Books Tag

E sezonul lepșelor și zilele trecute am primit una super drăguță de la Gabriela și Alina, cărora le mulțumesc foarte mult. Leapșa are ca scop familiarizarea cu preferințele literare ale bloggerilor și conține 54 de întrebări. Am răspuns cu plăcere și nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. ^^

Here we go!

Reguli:
  1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
  2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!
  3. Dați tag-ul mai departe!
  4. Nu răspundeți pompos/protocolar/încurcat :)) 

1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Zâna zorilor de Ioan Slavici și ale cărți de basme.

2. Ce citești acum?
Dragoste în vremea holerei de Gabriel García Márquez.

3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
Cărțile din colecția Penguin Clothbound Classics. Mai e mult până să mi le permite pe toate.

4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?
Încep mai multe cărți în același timp, dar nu reușesc să duc la capăt decât una.

5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?
Scrisorar de Mihail Șișkin și Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro.

6. Ai un e-reader?
Nu, dar mi-aș dori un Kindle.

7. Preferi să citeși o singură carte sau mai multe în același timp?
Aș prefera să citesc mai multe, dar nu reușesc decât una sau două.

8. Ți s-au modificat obiceiurile în ceea ce privește cititul de când ai un blog?
Nu.

9. Ultima carte pe care ai citit-o și ți-a plăcut mult.
Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez.

10. Cartea preferată pe care ai citit-o anul acesta.
Idem.

11. Unde îți place să stai atunci când citești?
În pat sau în grădină.

12. Cel mai incomfortabil loc unde ai citit?
În mașină/autobuz.

13. Poți să citești în autobuz?
Nu, dar în tren e chiar plăcut.

14. Unde, în natură, ți-ar plăcea să citești/citești?
Pe o pajiște plină de flori.

15. Ce reguli ai atunci când împrumuți cărți?
Am pierdut deja două cărți în felul acesta, deci momentan am pus stop. 

16. Ai împrumutat cărți vreodată?
Doar de la bibliotecă.

17. Scrii ceva pe marginea filelor din cărți?
Nu. Mi se pare un sacrilegiu să mâzgâlești cărțile, deși când împrumut cărți de la bibliotecă sunt interesante citatele subliniate de alții.

18. Chiar dacă este o carte veche?
Yup.

19. În ce limbă preferi să citești?
Prefer româna oricărei alte limbi.

20. Ce te face să iubești o carte?
Emoțiile pe care mi le transmite.

21. Ce te inspiră să recomanzi o carte?
Să fie bine scrisă și să transmită sentimente frumoase.

22. Genul favorit?
Romantic.

23. Genul pe care îl citești foarte rar este?
Horror.

24. Ce ai alege între a lectura cărți propuse profesorul de istorie, de fizică, de geografie sau de biologie?
Îmi amintesc cu nostalgie de proful de istorie din liceu, care era ca o enciclopedie vie. Ne-a recomandat multe cărți bune

25. Ai citit vreodată o carte stand-alone?
Asta citesc de obicei.

26. Coperta preferată a unei cărți momentan.
The Selection si The Elite de Kiera Cass

27. Cartea/seria preferantă momentan?
Te rog, ai grijă de mama de Kyung-sook Shin.

28. Gustarea preferată atunci când citești este?
Orice fel de dulciuri.

29. Numește un caz în care spoilerele ți-au ruinat cititul?
Nu-mi vine în minte o carte anume, dar de multe ori cedez tentației de a trage cu ochiul la sfârșit, iar asta diminuează suspansul.

30. Cât de des ești de acord cu anumite critici aduse unei cărți?
Dacă e o carte care m-a impresionat, mă opun cu vehemență!

31. Cum te simți atunci când scrii recenzii negative?
Prefer să nu scriu recenzii negative pe blog, pentru că am observat să acestea fac și mai multă publicitate cărților respective.

32. Dacă ai putea să citești într-o limbă de mult pierdută care ar fi aceea?
Engleza veche.

33. Cartea ce te-a făcut să treci prin cele mai multe emoții. 
Din nou Un veac de singurătate.

34. Cartea din cauza căreia ești nervoasă și te temi să o începi.
Nu am așa ceva.

35. Poetul favorit.
Iubitul meu :3 Umm, Iulia Hașdeu, să zicem. :D

36. Câte cărți îți fac cu ochiul momentan?
Vreo 20.

37. Cât de des returnezi cărțile bibliotecii fără să le citești?
Citesc tot timpul cărțile de literatură, dar manualele le returnez de obicei necitite. :D

38. Personajul preferat dintr-o carte.
Mary Poppins din cartea omonimă. :)

39. Răufăcătorul preferat dintr-o carte.
Hatsumomo din Memoriile unei gheișe. Îmi părea rău pentru ea.

40. Ce cărți ai vrea să citești în vacanță?
Pentru următoarele vacanțe mi-am planificat două cărți mari și late: Gazda de Stephanie Meyer și Apocalipsa de Stephen King.

41. Cât de mult ai rezistat fără să citești?
Hmm, 2-3 săptămâni.

42. Numește o carte pe care nu ai putut să o termini!
Parcul Mansfield de Jane Austen. Am avut trei tentative nereușite de a citi cartea și de fiecare dată apare câte ceva care mă distrage de la ea. Dar nu e nimic în neregulă cu cartea, e chiar foarte bună.

43. De ce anume ești distras cu ușurință atunci când citești?
Nu îmi place zgomotul în timp ce citesc.

44. Ecranizarea favorită a unei cărți.
Memoriile unei gheișe de Arthur Golden. Superbă!

45. Cea mai dezamăgitoarea ecranizare a unei cărți.
Știți cu toții seria Twilight.

46. Cei mai mulți bani pe care i-ai cheltuit deodată într-o librărie.
80 de lei. Cumpăr una, maxim două cărți o dată.

47. Cât de des sari peste paragrafe doar ca să citești mai repede?
Nu fac asta, distruge toată plăcerea lecturii.

48. Care este motivul pentru care ai renunța la o carte, deși ești la jumătate?
Umm, lipsa de timp? Dacă nu reușesc pentru mai mult timp să continui o carte, îmi scade și interesul pentru ea.

49. Îți place să păstrezi cărțile în ordine?
Nu chiar, le aranjez mai mult după format.

50. Preferi să păstrezi cărțile sau să le dai altcuiva după ce le citești?
Prefer să le păstrez. Țin mult la cărțile mele și îmi vine greu să le dau mai departe.

51. Sunt cărți pe care le-ai evitat până acum?
Yup, a lot of shit is published nowadays.

52. Numește o carte ce te-a făcut furios!
Justine de Marchizul de Sade. Cuvântul sadism vine de la numele tipului ăsta, și asta spune cam tot. 

53. O carte ce nu credeai că îți va plăcea, dar ți-a plăcut!
În intimitatea secolului 19 de Ioana Pârvulescu.

54. O carte ce credeai că îți va plăcea, dar nu ți-a plăcut!
Jurnalul unui adolescent miop de Mircea Eliade.


Leapșa se duce mai departe către Alexandra, Anca, Antonia, Bianca Ioana, BuburuzaBia, Madeline, Pufuleț, Simona și oricine altcineva nu a făcut-o încă. Cei care o luați de aici, m-aș bucura să mă anunțați ca să pot să trec și pe la voi. ^^

Weekend plăcut tuturor! :3