25 oct. 2015

Leapșa de toamnă ~ The Autumn Book Tag

Păsările nu cunosc
Floarea numită fluture.
Cer de toamnă.
(haiku de Matsuo Basho)

Deși iubesc căldura și fug pe cât de poate de frig, în ultimul timp a început să îmi placă din ce în ce mai mult toamna. Și cu toate că zilele sunt mohorâte și iarna se apropie și ea cu pași repezi, adesea găsesc diverse motive pentru a fi optimistă: frunze în culori vesele, vizite ocazionale ale domnului Soare, zile umplute cu seriale sau cu lectură, Așa că am preluat acest tag drăguț de pe blogul Dreams Have Wings, despre obiceiurile de toamnă, pe care vă invit și pe voi să-l faceți. 

1. Ce îți place cel mai mult la anotimpul toamnă?
Sunt multe lucruri car îmi plac la acest anotimp, dar primul care îmi vine în minte sunt covoarele de frunze. Sunt fericită când găsesc grămezi mari de frunze și pot trece/alerga prin ele, auzindu-le foșnetul sub picioare. Pe locul doi sunt lecturile confortabile însoțite de băuturi calde. Oh, și mai e, pur și simplu, apropierea Crăciunului, care mă face mai fericită fără vreun motiv anume.^^


2. Ce cărți din biblioteca ta iți amintesc de începerea școlii?
Harry Potter #1, Hex Hall și Academia Vampirilor au în comun acțiunea care se petrece la o școală de magie. Probabil că școala nu ar mai fi așa anostă dacă am învăța despre vrăji, poțiuni sau tehnici de luptă, nu?


3. Aruncă o privire în bibliotecă și alege o carte care are pe copertă ceva ce-ți aduce aminte de toamnă.
Ondine(The Autumn Palace) de Ebonny McKenna. Cartea asta a fost super drăguță și amuzantă, la fel ca și volumul care o precede, The Summer of Shambles. Cele două volume prezintă aventurile lui Ondine, o tânără de 15 ani, alături de Shambles, un băiat vrăjit să trăiască sub formă de dihor.


4. Un roman misterios, care să țină de cald în zilele friguroase.
Nu prea le am cu misterele, dar mi-a venit în minte cartea Nuntă în cer, pe care țin minte că am citit-o într-o zi friguroasă.


5. Un film de vizionat în această toamnă?
Pan, readaptare a celebrului roman pentru copii, cu Hugh Jackman în rol principal. I just love this guy.


6. Dintre cărțile care urmează sa apară în decursul acestui anotimp, care te interesează cel mai mult?


Romanul Voi fi acolo de Kyung-sook Shin este pe lista obligatorie de lectură! Am un mare respect pentru această autoare, care a scris una din cărțile mele preferate(Te rog, ai grijă de mama). Am fost de asemenea foarte entuziasmată de Distanța dintre noi, de Jhumpa Lahiri, pe care o citesc acum și care pare să nu-mi fi înșelat așteptările, și de Eve #3 (Răzvrătirea), care sper să-mi intre curând în bibliotecă.



7. Numește un film care va apărea în cinematografe în aceasta toamnă și pe care îl așteptai de mult timp.
Nu pot spune că aștept un film de mult timp. Se pune sezonul 5 din AHS?


8. Pune o poza cu trei cărți pe care vrei să le citești această toamnă.
Săptămâna trecută am profitat de niște reduceri super-avantajoase pe Elefant și mi-am luat aceste trei cărți. Primele două erau deja în wishlist, iar a treia mi-a atras atenția. Cea din mijloc pare cea mai tentantă. :D


Și iată că am ajuns la sfârșit. Le nominalizez mai departe pe Bianca, Buburuza, Sara și pe voi toți cei care citiți această postare. M-ar bucura să citesc și impresiile și planurile voastre pentru acest anotimp. :)

8 comentarii:

  1. Oh, doamne!! Ce entuziasmată sunt de „Voi fi acolo”! Mă bucur că ai vorbit de cartea asta, altfel nici nu aflam că va apărea și la noi. Mersi și de leapșă, însă din păcate, o voi completa abia în weekend, când pot să adaug și pozele de care e nevoie <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yay! Mă bucur că am cu cine împărtăși acest entuziasm. ^^ Nu-ți face griji, o postezi când/doar dacă poți.

      Ștergere
  2. Bunaaa ^.^ ! Ma bucur ca ai preluat leapsa si cu ocazia asta am descoperit cartea asta, Ondine, care m-a intrigat si despre care o sa caut mai multe :3 Mie HP imi aduce aminte de iarna - pentru ca am incercat sa citesc primul volum intr-o zi din decembrie. Brrr! Siii AHS! <3 Iubesc serialul, dar zic ceva fara sa arunce cineva cu rosii in mine: nu-mi place deloc cum joaca Gaga ~.~" Spusese intr-un interviu ca din cauza ca era asa de proasta la actorie, s-a apucat de cantat...
    Si in rest, lectura placuta si o toamna frumoasa ^_^!
    xx
    Diana NM

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru leapșă! Primul volum din Ondine e cel mai reușit. Și eh, nu am așteptări mari de la Lady Gaga, dar e bine că știe să facă haz de necaz. :D Lectură plăcută, Diana! :*

      Ștergere
  3. Fain de tot tag-ul! Și mie îmi plac la nebunie frunzele de toamnă, în culorile lor variate. <3
    Am pus pe lista mea "Voi fi acolo". Sper să fie pe gustul nostru această carte, promite multe. :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă îți place tag-ul, te invit călduros să îl postezi! ^^ Eu am așteptări mari de la ea. :D

      Ștergere
  4. Ador toamna. O iubesc în toate formele ei de manifestare, în toate culorile ei. :) Și eu am trecut „Voi fi acolo” pe lista neapărată de lecturi, plus romanul de la aceeași autoare care ai zis că ți-a plăcut așa mult.
    Lecturi plăcute să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu despre acest roman, însă „Te rog, ai grijă de mama” a fost o carte foarte emoționantă, ți-o recomand. Și ție spor la lectură! :)

      Ștergere