19 feb. 2017

This or That (Book Tag)



Am rămas datoare cu acest tag (și cu alte câteva, pe care sper să le postez) pe care l-am primit de la Angela de pe The Land of Books. Îți mulțumesc frumos, Angela! Având în vedere că lipsesc atât de mult, mă bucur să găsesc comentarii și tag-uri de la voi când revin pe blog, asta înseamnă că nu am dispărut de tot. :)

Cred că e cam târziu ca să dau tag-ul mai departe, dar vă invit pe toți cei care citiți să îl postați în cazul în care nu ați făcut-o încă, iar dacă nu aveți blog lăsați-mi răspunsurile voastre în secțiunea de comentarii.

Aici sunt regulile:
  • Menționează creatorul tag-ului - Îmi pare rău, nu te găsesc sau poate mi-a scăpat :( 
  • Menționează blogger-ul care ți-a transmis ție tag-ul - bifat
  • Alege o opțiune din cele de mai jos;
  • Dă tag altor 5 persoane pentru a realiza acest tag. - bifat 
Ook, atunci să începem!

Preferi cititul în pat sau în alt loc?
Prefer să citesc în pat, rezemată de perete, sau în fotoliu.

Personal principal feminin sau personaj principal masculin?
Nu contează, atât timp cât personajul e credibil.

Gustări dulci sau gustări sărate?
Nu știu de ce, dar întotdeauna am asociat cititul cu gustările dulci, în special cu ciocolata. Nu mănânc prea des în timp ce citesc, însă aproape de fiecare dată țin alături o cană de ceai sau alte băuturi dulci.


Trilogii sau serii alcătuite din mai multe volume?
Trilogii. Pe de o parte e un sentiment plăcut să termini o carte și să știi că povestea nu gata, că te vei întoarce în curând înapoi în lumea respectivă. Pe de altă parte, cu cât o serie e mai lungă, cu atât devine mai greu de citit (părerea mea). Sunt șanse să abandonezi seria undeva pe la mijloc și să nu-i mai afli sfârșitul, sau ca acesta să nu se mai publice deloc.

Narațiune la persoana I sau la persoana a III-a?
Chiar nu știu ce să zic. Fiecare merge mai bine pentru un anumit tip de carte. Ca fapt divers, vreau să spun că am citit o carte scrisă la persoana a II-a și mi-a plăcut enorm.

Librărie sau bibliotecă?
Librărie. Îmi place să cumpăr aproape toate cărțile pe care le citesc și împrumut foarte rar.

Cărți care îți provoacă râsul sau cărți care te fac să plângi?
Cărțile foarte triste sunt feblețea mea. Consider că e mai important ca o carte să-ți atingă sufletul, să te facă să conștientizezi că există multă suferință în lume, decât să te binedispună.

Copertă albă sau copertă neagră?
Fără doar și poate coperta neagră. Negrul îmi sugerează mister și pasiune și merge foarte bine în special cu cărțile ce abordează supranaturalul (de exemplu seriile Amurg, Jurnalele Vampirilor, Academia Vampirilor). O copertă albă, în schimb, trebuie să fie editată cu mult bun-gust ca să nu mă trimită cu gândul la un manual.

Roman psihologic sau roman de acțiune?
Psihologic.

8 comentarii:

  1. Nu-i vina ta, stai liniștită, am observat și eu după ce am scris postarea că nu am menționat creatorului tag-ului, asta pentru că nu l-am găsit nici eu pe blogul Alinei și am zis că las așa :))
    Îmi plac răspunsurile tale, la fel și pozele inserate (văd acolo "Exuvii" <3).
    Și că tot am ajuns pe blogul tău, văd că citești "Vegetariana", cum ți se pare?

    Seară frumoasă și lecturi plăcute! :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Angie! Încă nu am terminat Vegetariana, dar am avut parte până acum de câteva secvențe deranjante și ceva îmi spune că s-ar putea să-mi pară rău că am citit-o. Însă îi voi publica sigur o recenzie pentru că e o carte foarte bine scrisă. Mulțumesc încă o dată pentru tag și lecturi frumoase, de asemenea! :)

      Ștergere
  2. Si mie îmi plac coperțile negre, dar si cele albe. Coperțile de la Polirom arată foarte bine. Îmi plac raspunsurile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie îmi plac copertele albe de la Polirom, am câteva în bibliotecă. Mulțumesc! :)

      Ștergere
  3. Fain tag! Cand am timp il fac si eu, merci *.*

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce răspunsuri frumoaseee! Ah, da, îmi place tare mult cum arată blogul tău. Felicităăăări! ♥
    Am făcut și eu tag-ul, a fost cam dificil, haha. :D

    RăspundețiȘtergere