23 apr. 2013

Un nou site pentru iubitorii de carte + alte câteva noutăți

Booktopia
Image Source: jimenainfinitive23
Ce fac iubiții mei împătimiți ai lecturii? Astăzi vom avea o postare cu de toate. :D

În primul și în primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au comentat la concursul Libris (sper că asta nu sună prea formal). Chiar dacă sunt slabe șanse să câștigăm, să știți că mie mi-a prins bine toată chestia asta. Mi-am făcut câțiva prieteni noi prin intermediul acestui concurs și am descoperit și niște bloguri uimitoare pe care le urmăresc cu plăcere. Ca să nu mai vorbim de faptul că statisticile blogului au luat-o razna. :D

Apoi, vă recomand și vouă acest site adorabil de care am aflat prin intermediul Gianinei. Site-ul se numește Booktopia și se vrea a fi, literalmente, un paradis al cărților, un loc unde cititorii să se întâlnească, să scrie recenzii, să recomande și să schimbe idei despre cărți. Ceva în genul unui Goodreads românesc.  Ba mai mult, în urma activității de pe site, utilizatorii pot strânge bani virtuali cu care își pot cumpăra obiecte promoționale (creioane colorate, tricouri) marca Booktopia. Eu abia l-am descoperit, dar deja nu-mi vine să mai plec. Vă invit și pe voi să aruncați un ochi:


Iar dacă decideți să vă înscrieți, nu uitați să mă adăugați în lista de prieteni. Click. ^_^

Pentru cei interesați de seria Divergent, Oana organizează un concurs al cărui premiu, foarte original, este un tricou cu insignă brodată. Pe blogul Book for my Soul, recent inaugurat, găsiți un concurs de deschidere al cărui premiul este un exemplar al cărții Easy. Pe Mythical Books, de asemenea, un concurs cu ocazia zilei de naștere a lui Shakespeare.

Și apropo, știați că astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Cărții? Și Ziua Bibliotecarului? Firește că știați, s-a scris pe o mulțime de bloguri, doar eu am rămas în urmă. :D Se pare că ideea a pornit în Spania în anul 1923, în memoria scriitorului Miguel de Cervantes, care a murit în ziua respectivă, pentru ca în 1995 să fie adoptată la nivel mondial. Mai multe edituri/site-uri/orașe au organizat evenimente cu ocazia acestei zile, printre care și Editura Curtea Veche, al cărei concurs online este valabil până la miezul nopții. Click aici pentru înscriere.

Sper că voi ați început săptămâna bine, pentru că eu astăzi am dat-o în bară rău de tot la teza la mate. Îmi și aduc aminte vorbele dirigului: "Nu vă faceți griji, subiectele vor fi astfel făcute încât toată lumea să ia minim 7. Eu voi selecta exercițiile din mai multe variante astfel încât teza să fie accesibilă pentru toți."  Acum mă gândesc că a spus totul cu un sarcasm atât de bine pus la punct, încât noi chiar am crezut că e adevărat! Când colo, ne-am trezit cu exerciții ca picate din lună, atât de extraterestre ni se păreau. Ba chiar și cu exerciții din care nu mai lucrasem la clasă, ceea ce a fost tare urât din partea propriului nostru profesor! Și tot astăzi am aflat că mâine avem teză la fizică- ce își mai bate lumea joc de noi!! Spuneți-mi, voi aveți profesori din ăștia? :))

Math Dance Moves
Let's do the math dance!! :D
Oh!! Era să uit! La mulți ani tuturor de Sfântul Gheorghe! Multe lucruri mai sărbătorim azi!

10 comentarii:

  1. Mișto site-ul ăla! :) Mi-am făcut și eu cont! :) Matematica e ușoară, tuuu! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu și de când au băgat alfabetul în ea. :))
      Ne vedem pe site! ;)

      Ștergere
  2. Mulțumesc frumos, frumos că ne-ai spus și nouă de acest site ! E genial ! *__*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut! Am avut și eu aceeași reacție când am intrat pentru prima dată. :D

      Ștergere
  3. Ce drăguţ e site-ul!Mulţumim,Ralu :o3
    Ahh da,profesori de-aceştia se găsesc "pe orice drum" .
    Eu îţi ţin pumnii strânşi şi îţi urez mult succes în continuare!\^o^/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Baftă și ție la teze pentru că probabil ești și tu ocupată în perioada asta! >:D<

      Ștergere
  4. Imi pare rau ca nu am fost activa pe perioada concursului,si multumesc pentru site ^_^....iar cu teza la mate asa am zis si eu si tot am luat aproape 8 ...:o3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt mofturoasă...chiar și un 6.50 ar fi perfect pentru mine. :|
      See you on Booktopia! ^_^

      Ștergere
  5. Uite că sunt mai mulți booktopici :) ...bine așa, ne adunăm ....

    RăspundețiȘtergere