„Distanța dintre noi” de Jhumpa Lahiri— Recenzie

„...un roman despre distanța dintre oameni și lumi și despre imposibila apropiere.” (sinopsis Nemira)

Sunt momente în care sufletele oamenilor tânjesc să se atingă, și totuși se îndepărtează din ce în ce mai mult. Ce le despart? Cuvinte. Orgolii. Lucruri și sentimente închipuite. Distanța, nu fizică, ci cea pe care o creăm noi înșine.

Începutul romanului ne poartă către India de la jumătatea secolului trecut, într-un cartier modest, dar cu iz exotic, pentru a următi procesul de maturizare a doi frați, Subhash și Udayan. Cei doi sunt de nedespărțit în copilărie, dar, odată ce cresc, apucă pe căi diferite. Subhash, fratele cel mare, pleacă să studieze în America, unde se va și stabili. Udayan, ca orice copil mai mic rebel, sfidează convențiile sociale însurându-se pe ascuns împotriva voinței părinților, și ia parte la mișcarea Naxalbari din India, punându-și adesea viața în pericol.

Asasinarea lui Udayan de către autorități, care survine timpuriu, reprezintă intriga romanului. Aceasta dă întreaga familie peste cap, și niciunul dintre ei nu își va reveni vreodată pe deplin după acest incident. 

Subhash, văzând cât de rău e tratată văduva lui Udayan, Gauri, de către socrii ei, o ia de soție crezând că astfel îi face un bine. Cei doi se stabilesc în America, unde Subhash recunoaște fiica lui Udayan ca fiind a lui și se străduiește să le ofere celor două cele mai bune condiții, pentru a trăi împreună ca o familie. Gauri observă asemănarea izbitoare dintre Subhash și soțul ei decedat, dar în loc să încerce să-l iubească, pune o barieră între ei, crezând că altfel va trăda iubirea pentru Udayan.

Pe parcursul mai multor ani(60 în total) asistăm la distanțarea ce în ce mai mare dintre din Subhash și Udayan, dintre Subhash și Gauri, dintre cei doi soțo și fiica lor, Bela, și dintre Subhash și părinții lui rămași în India. Avem ocazia de a privi povestea din trei puncte diferite de vedere: al lui Subhash, al lui Gauri, și al Belei.

M-a impresionat caracterul lui Subhash, care s-a comportat ca un soț și un tată exemplar, suportând mofturile lui Gauri, și iubind fetița lui Udayan ca și cum ar fi fost a lui. Încercarea acestuia de a-și ține soția și fiica aproape este atât admirabilă, cât și demnă de milă. Închipuiți-vă cum e să trăiești zi de zi, an de an, alături de persoana iubită, dar niciodată în modul în care ți-ai dori.

Chiar dacă Udayan moare timpuriu, prezența lui se face simțită pe tot parcursul romanului. Ajungem să îl cunoaștem mai bine și să aflăm mai multe detalii despre moartea lui prin intermediul celelorlalte personaje, în special al lui Gauri. Deși am considerat-o pe Gauri antagonista acestui roman, mi-au intrat la suflet relatările acesteia despre Udayan, care descriu frumos și profund începutul și sfârșitul primei iubiri.

În opinia mea, personajele acestei cărți refuză să se vindece și să meargă mai departe, privind mereu spre trecut, spre moartea lui Udayan. Totuși, un sfârșit luminos ne va demonstra că niciodată nu e prea târziu să ierți sau să iubești.

Pot spune că autoarea a redat foarte bine, printr-un stil de a scrie frumos și poetic, acest sentiment de „distanță” dintre oameni și golul provocat de pierderea unei persoane dragi. Probabil că pe parcursul lecturării veți fi recunoscători că-i aveți alături pe cei dragi și veți simți nevoia să-i îmbrățișați.

Recomand cu încredere tuturor celor care doresc o lectură profundă, combinată cu o bucățică de istorie.

Nota mea: 5/5

Această carte poate fi achiziționată de aici.