Dragii mei! Am terminat de citit cel mai frumos roman de dragoste de până acum, el se numește Scrisorar. Nu știu când voi reuși să-i scriu o recenzie, poate spre Dragobete, până atunci am vrut să aduc un mic omagiu acestei zile(și să vă demonstrez că încă n-am dispărut de pe fața pământului).
Aceasta e o colecție de citate adunate din cărțile pe care le-am citit. Îmi plac deoarece denotă simplitate și sinceritate. Dacă mai știți astfel de citate, simțiți-vă liberi să le împărtășiți în comentarii. Amintiți-vă însă că dovezile de dragoste trebuie aduse în fiecare zi, nu doar de Valentine's sau Dragobete. Nu cedați clișeelor societății(ursuleți, inimioare), fiți originali și sinceri în dragostea voastră și, dacă e cazul, fiți răbdători și demni în așteptarea persoanei potrivite.
Într-o ordine aleatoare:
Cu cât ești mai mult departe de mine, cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori, nici eu nu înțeleg unde începi tu și unde încep eu. (Mihail Șișkin, Scrisorar)
Eu nu pun niciun preț pe frumusețea mea. Mă bucur de ea doar când mă gândesc că e un bun al tău, și că merit, poate, să fiu a ta, măcar pentru asta. (Thomas Hardy, Tess D'Urberville)
Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauți! (Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț)
Dacă iubeşti pentru un motiv anume, eşti frumos, deştept, bun, iubirea devine comercială: te iubesc pentru că te iubesc. (Garabet Ibrăileanu, Adela)
Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. (Ionel Teodoreanu, Lorelei)
Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit. (Mircea Eliade, Nuntă în cer)
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. (Mircea Eliade, Nuntă în cer)
Probabil, pentru a fi real, trebuie să exiști nu în conștiința ta, care e așa de nesigură, ci în conștiința altui om. Și nu pur și simplu a unui om, ci a celui pentru care e important să știe că tu exiști. (Mihail Șișkin, Scrisorar)
Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. (Emily Brontë, La răscruce de vânturi)
Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste. (Gabriel Garcia Márquez, Dragostea în vremea holerei)