17 aug. 2017

Andrada Cooș scrie despre "Frumusețea lucrurilor trecătoare"

„E wabi-sabi, frumusețea lucrurilor trecătoare, a spus Sensei. Florile de cireș sunt frumoase, dar în același timp sunt trecătoare. Suntem fericiți că le vedem, dar în același timp e o fericire puțin tristă pentru că suntem conștienți că ele vor dispărea în curând.”

De mică am fost pasionată de cultura japoneză, pe care am descoperit-o întâi prin intermediul anime-urilor și apoi am continuat să o cunosc prin intermediul cărților. Dar, deși admir acest popor de oameni muncitori, disciplinați și foarte pricepuți în diverse arte, mereu m-am întrebat, de asemenea, cum m-aș potrivi eu în lumea lor, dacă m-aș potrivi. În mod evident, Japonia de la televizor nu e aceeași cu cea din viața reală și un român va percepe Japonia complet diferit față de un japonez. Așa că vreau să vă zic că am sărit în sus (scuzați pleonasmul) când am auzit că se lansează la Iași o carte despre Japonia, scrisă de o româncă. :D

Frumusețea lucrurilor trecătoare este un volum în care Andrada Cooș sau Adoriana-san, cum au poreclit-o japonezii, povestește despre experiența ei ca studentă străină cu o bursă de cercetare în Japonia. Este o cărticică de lungime scurtă spre medie, un fel de jurnal de călătorie în care veți citi despre peripețiile autoarei împreună cu prietenii ei japonezi și străini și din care veți descoperi multe aspecte legate de această țară pe care probabil nu le știați până acum.

Dacă vă plac anime-urile, manga, scriitorii japonezi, jrock-ul, origami-ul sau oricare din multele chestii faine pe care ni le-a dăruit japonia atunci sigur o să vă încânte peste măsură această carte. Și chiar dacă nu ați avut nicio conexiune cu Japonia până acum, tot o recomand drept o lectură relaxantă ce vă va introduce treptat într-o lume nouă.

Personal, am descoperit multe lucuri noi, dintre care o parte m-au încântat, o parte m-au făcut să-mi pun întrebări cu privire la această cultură pe care noi o idealizăm. Am admirat-o pe Adoriana-san pentru felul în care a reușit să-și găsească locul în aceasă țară și să îmbine studiul cu munca, distracția și experiențele neobișnuite, precum a fi selectată să participe la o paradă. În schimb, mi-a lăsat un gust amar capitolul în care protagonista ia ceaiul cu profesorul ei, în timp ce soția acestuia așteaptă afară, evidențiind faptul că în Japonia femeile nu se bucură încă de tot respectul care li se cuvine.

Cu toate programele de studiu și schimburile de experiență pe care le avem la îndemână acum, visul de a studia sau lucra într-o țară străină nu mai e atât de îndepărtat pe cât ni se părea odată. Trebuie să vă mărturisesc însă că eu, din această carte, am învățat că studiul într-o țară ca Japonia nu e ca mersul în excursie. Autoarea a trebuit să facă față atât unor obiceiuri și mentalități diferite de ale noastre, cât și unor oameni mai dificili din punctul meu de vedere, drept pentru care Adoriana-san mi se pare o persoană foarte kakkoii (cool).


Recomand cartea spre a fi citită într-o după-amiază leneșă sau înainte de culcare, evenimentele din carte, pe alocuri amuzante sau care te pun pe gânduri, înșiruindu-se într-un mod lin, relaxant.

Deși ritmul cărții, care e ca un fel de jurnal de călătorie, e în mare parte monoton, mi s-a părut că aceasta a avut totuși și puțin suspans la sfârșit, atunci cand Adoriana-san se confruntă cu o decizie greu de luat. Decizia Adorianei și finalul cărții mi s-au părut în perfectă concordanță cu titlul romanului, întărindu-mi credința că lucrurile trecătoare sunt cele mai frumoase.

Închei cu pasajul meu referat din carte:

„În timpul primei mele toamne în Japonia, Sensei mă întrebare dacă în România avem frunze de arțar. I-am spus că nu, dar că avem frunze de alte culori, la fel de frumoase. [...]
- E frumos și-așa. Chiar dacă nu sunt roșii. Deci aveți și voi ce vedea!
- Avem, dar, vedeți... noi nu mergem să le privim.
- Dar sunt frumoase! De ce nu?
- Păi. le observăm și ne dăm seama că sunt frumoase, dar nu mergem special să le vedem, să le facem poze.
- Dar de ce?
N-am reușit niciodată să-l lămuresc.”

Nota mea: 5/5
Cartea poate fi achiziționată de aici.

2 comentarii:

  1. Sună atât bine! Titlul e interesant și trist, în același timp. Coperta e foarte frumoasă iar faptul că nu e o lectură lungă mi se pare un avantaj. Sincere felicitări scriitoarei. E grozav să avem la îndemână o carte despre experiența unui român într-o astfel de țară exotică și care pare mai străină decât orice țară europeană.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă recenzia iar lectura pare a fi promițătoare :)
    Și în România avem ce vedea, o grămadă, dar noi nu suntem genul de oameni care să contemple detaliile, ca cele ale frunzelor de exemplu.
    Cultura Japoniei este într-adevăr fascinantă, pe mine mă fascinează gheișele, chimonourile și ceremonia ceaiului în special. :D

    RăspundețiȘtergere