27 aug. 2013

Când abandonăm cărțile?

Cand abandonam cartile?

Din dorința noastră de a încerca genuri noi, ne trezim inevitabil cu unele cărți care nu ni se potrivesc sau nu ne atrag suficient. Sunt mai multe motive pentru a abandona o carte: începutul nu este atractiv, subiectul nu ni se potrivește, limbajul scriitorului lasă de dorit etc. Traducerea slabă sau aspectul neîngrijit pot fi de asemenea cauze pentru care o carte ni se poate părea neatractivă. 

Personal, sunt destul de răbdătoare cu cărțile mele, pentru că situația se poate schimba drastic după 100-150 de pagini. Cel mai bun exemplu pe care l-am avut a fost Tess d'Urberville. Am citit jumătate de carte în trei săptămâni, iar cealaltă jumătate în două zile. Multe cărți clasice au un început greoi, dar odată ce intri în acțiune aceasta chiar te prinde.

Am totuși câteva cărți abandonate în general la mai puțin de 100 de pagini, dar nu neapărat pentru că nu mi-au plăcut, ci pentru că, citind mai multe cărți în același timp, automat o parte din ele au trecut în planul secund. Majoritatea sunt ebook-uri și încă sper să mă apuc din nou de acele cărți odată ce voi găsi timp. Mai am și Gazda de Stephanie Meyer și Shogun de James Clavell, care stau în modul on hold de luni bune pentru că lungimea lor pur și simplu mă sperie. 

Voi cât de mult timp acordați unei cărți până să decideți că nu merită citită? Care sunt motivele pentru care abandonați o carte?

31 de comentarii:

  1. Eu abandonez o carte dupa primele 10 pagini... sunt destul de pretentioasa :)) Oricum, atunci cand este o carte care imi place imi dau seama dupa modul in care incepe, care este un fel de invitatie la a continua, sau, din contra, a ma opri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite o persoană care știe ce vrea! Fii atentă totuși, poți risca să pierzi cărți bune. :D

      Ștergere
  2. eu abandonez o carte dupa 100 de pagini, insa foarte rar fac acest lucru. Am abandonat Mizerabilii, dupa ce am ajuns la jumatea volumul 2, pur si simplu dimensiunea acestui roman ma cam pune pe fuga..sper sa il reiau cand am timp si chef.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo! ^^ Mizerabilii pare un roman interesant, dar foarte lung.

      Ștergere
  3. Singura carte pe care am abandonat-o până acum este "Rafael şi Maria" de Vicente Blasco Ibanez. Vara trecută s-a întâmplat lucrul ăsta. Îmi amintesc că citisem peste 50 de pagini când am luat decizia de a renunţa la ea. Era destul de plictisitoare, însă motivul principal pentru care am abandonat-o a fost "Academia Vampirilor", parcă.
    În orice caz, nu-mi stă în caracter să renunţ la o carte, asta pentru că, de obicei, îmi cumpăr sau împrumut cărţi despre care ştiu că merită citite :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine! Nu e nimic dacă mai omitem din când în când o carte sau două. :)

      Ștergere
  4. Eu tind să abandonez o carte cam după primele 100 de pagini, deși depinde, uneori am renunțat după mai puține pagini, alteori după mai multe. Dar, în general, prefer să rezist până la 100 de pagini, iar dacă nu îmi place până atunci, renunț și mă apuc de alta.
    Abandonez cărți din câteva motive simple, zic ei: fie sunt plictisitoare, fie după un anumit număr de pagini pur și simplu nu îmi mai captează deloc interesul, cu toate că la început o făceau, sau se întâmplă chestii în cartea respectivă pe care eu nu pot să le suport.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam așa și eu! 100 de pagini e limita în general.

      Ștergere
  5. Da, recunosc că și eu mai fac asta. Și nu e vorba de faptul că au muulte pagini. Pur și simplu nu mă potrivesc cu stilul lor. De exemplu, Mara a lui Slavici. N-am reușit să o citesc și pace. Mă ia somnul cu ea în mână, ceea ce nu mi se întâmplă niciodată. Și mai e încercarea recentă de a citit Substanța M de Philip Dick, autor de care am auzit că e destul de bun. Am început-o întâi la școală, și n-am putut să trec de primele pagini. Dar desigur, am dat vina pe gălăgie și factori externi, însă acum vreo 3 săptămâni, am reînceput-o. Am ajuns pe la pagina 60, cred, și îmi vine să îi dau foc :)) Cred că până la urmă o duc înapoi la bibliotecă, așa necitită cum e, cu toată părerea mea de rău -_-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit Mara de două ori. Prima dată am avut-o de citit în vacanță și nu am rămas cu nimic din ea, mai târziu a trebuit să o citesc din nou pentru că îmi trebuia la teză, cred. În general îmi plac cărțile clasice, dar asta nu a reușit să mă prindă. Deși țin minte că începutul era bunicel. :)
      Hmm, Substanța M? O să țin minte numele cărții pentru a o evita pe viitor. :D

      Ștergere
  6. M-am obisnuit sa nu abandonez carti. Nu imi pasa cat de grea, lunga, plictisitoare este, tot trebuie sa aiba o parte buna :) Asa a fost si la "Pentru cine bat clopotele". Am inceput-o, am citit 100 de pagini in doua zile, dupa care am facut o pauza de patru zile pentru Agatha Christie si m-am pus serios pe treaba. Pana la urma mi-a placut nesperat de mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Super, bravo! Plăcerea pentru unele cărți vine și în funcție de dispoziție sau de atmosfera în care le citim. :D

      Ștergere
  7. Nu prea mă interesează paginile. Nu citesc până la o anumită pagină să văd dacă-mi place sau nu. Eu citesc și știu când trebuie să mă opresc, dacă trebuie.
    Da, eu abandonez cărțile dacă nu-mi plac. Dar la clasici nu mă las, mă țin până le termin pentru că de obicei îmi plac doar la sfârșit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, clasicii merită întotdeauna citiți până la capăt!

      Ștergere
  8. Mie chiar daca nu-mi place o carte o citesc pana la capat,ca sa vad ce se va intampla mai incolo.Poate nu e atat de proasta cum mi s-a parut la inceput.Dar nu am abandonat vreodata vreo carte,oricat de plictisitoare sau greoaie mi s-a parut.

    RăspundețiȘtergere
  9. Traducerea poate fi o cauza, stilul greoi cu descrieri prea multe, flashback-uri multe enervante si inutile, limbajul vulgar, prea multe abrevieri si cuvinte ca "naspa, misto, OK" englezisme inultie ...chiar urasc sa citesc carti cu un astfel de limbaj. Ma simt ca si cum citesc o postare pe facebook sau pe un blog cam prost. Fac eforturi destul de mari sa citesc pana la capat astfel de carti si imi ies destul de rar reusite de a duce pana la final o carte cu astfel de caracteristici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bune motivele! Nu țin minte să fi întâlnit prin cărți un astfel de limbaj, poate doar prin cărțile YA, dar nu într-o măsură care să fie supărătoare. Cred că mi s-ar părea și mie ciudat.

      Ștergere
    2. In cartile YA am intalnit si eu limbajul de Internet si nu prea imi place. De asta nu sunt mare fan al genului Young Adult, adica depinde si de carte...

      Ștergere
  10. De obicei nu abandonez o carte înainte de a-i afla deznodământul. De obicei...

    Mă plictiseşte lipsa de sens într-o scriitură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, trebuie să-ți mărturisesc că nu am înțeles pe deplin comentariul tău. Prin lipsa de sens te referi la înțelegerea cărții? Unele cărți pot fi confuze la început. Sau poate la mesaj? Nu cred că am dat până acum peste o astfel de carte, dar bănuiesc că sunt mulți scriitori contemporani care scriu fără să aibă nimic important de transmis...

      Ștergere
    2. Mă refer la faptul că unele cărţi nu transmit un mesaj sau, dacă o fac, acesta nu e prea clar.

      Ștergere
  11. În mod normal abandonez o carte atunci când mi se prea că e comună. Dacă acţiunea şi personajele îmi aduc aminte de o altă carte, renunţ imediat. O carte trebuie să mă farmece de la primul paragraf de aceea, mai nou, scriitori de astăzi adaugă acel citat sau o frază care te pune pe gânduri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe cărți contemporane, în special cele de dragoste, sunt clișeice. Am observat că unii își încep cartea cu o frază sau un paragraf care să atragă atenția și apoi își schimbă radical stilul de a scrie. :)

      Ștergere
  12. Lumea exista pentru a se ajunge la o carte, pe cale de consecinta, cartea trebuie sa existe pentru a se ajunge la o lume. Nu trebui abandonata pentru nici un motiv.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos spus, și totuși... Ce facem atunci când ne alegem genul greșit sau când găsim o nepotrivire între convingerile noastre și ale scriitorului?

      Ștergere
  13. Greşim foarte mult aici.Tinerii din zilele noastre ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face o mişcare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că ai înțeles greșit ideea. E vorba despre motivele care ne fac să abandonăm o carte, nu despre renunțarea de tot la citit. ;)

      Ștergere
  14. Eu incerc sa imi aleg cat mai bine o carte pe care incep sa o citesc.Deci trebuie sa aiba acel ceva sa ma faca sa o citesc.Si,chiar daca stau poate o luna pe ea,vreau sa o citesc pana la ultima pagina.
    Intotdeauna exista un motiv sa abandonam ceva,nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, desigur. E bine că îți selectezi cărțile cu atenție. Eu una mă las adesea influențată de copertă, dar de regulă am noroc. :)

      Ștergere
    2. Asa fac eu cand cumpar o carte.Daca coperta nu e captivanta se pune la loc.Si de multe ori am luat teapa.Dar niciodata nu ma invat minte!:)))
      Incerc sa fiu mai selectiva cu cartile imprumutate.Adica vreau sa stiu exact daca e pe genul meu,tinand cont ca nu toate cartile sunt in editia cea mai noua si copertele nu sunt cine stie ce.

      Ștergere