1 dec. 2012

Chiar atât de rău stăm cu patriotismul?




Îmi amintesc cu nostalgie și mi-e dor de clasele mai mici în care învățam cu entuziasm poezii și cântece patriotice. Aveam mult mai puține lucruri decât acum, și totuși chiar ne iubeam țara. La fel de frumos era și pe 24 ianuarie, când ieșeam pe terenul de sport și făceam o horă imensă. Eram niște adevărați patrioți în copilărie, dar anii au venit și ne-au schimbat. Am devenit conștienți de greutățile pe care le îndură părinții noștri ca să ne fie bine, am fost indignați când li s-au tăiat salariile, și ne-am lovit și noi cel puțin o dată de ostilitatea medicilor sau a funcționarilor publici.

Erau vremuri în care oamenii nu aveau nici jumătate din confortul de care dispunem noi acum, și totuși erau îmboldiți de un puternic elan patriotic. Ei sperau la vremuri mai bune și nu se sfiau chiar să-și dea viața în scopul unui vis. Astăzi, e ca un fel de modă să-ți vorbești țara de rău, să învinuiești politicienii pentru greutățile tale, dar culmea, să stai pasiv și să-i aștepți tot pe ei să aducă o schimbare. Am de exemplu la școală fete de bani gata- îmbrăcate de la New Yorker și Zara, sufocate de cosmetice, care efectiv au primit mereu tot ce și-au dorit fără să miște un deget. Și totuși le aud și pe ele văitându-se cum că "țara asta nu îmi oferă nicio posibilitate pentru viitor", "nu vreau să rămân aici și să îmi irosesc capacitățile". Dar dacă ești atât de capabilă precum zici, înseamnă că totuși învățământul românesc a făcut o treabă bună, nu-i așa?

Nu zic că e rău să studiezi în străinătate, din contra, e o mare realizare, dar ar fi frumos ca după terminarea studiilor tinerii să se întoarcă în țară și să pună aici în aplicare ceea ce au învățat. Am tot respectul pentru tinerii antreprenori de succes, pentru ONG-urile care se zbat, pentru artiștii care promovează imaginea României peste hotare. Mi se rupe inima când văd supermarketurile pline numai cu produse de import. De ce preferăm să ne băgăm banii în buzunarele străinilor, în loc să sprijinim micii producători români?

Dragi părinți care vă îndemnați copiii să plece în afară, nu uitați că, dacă ei pleacă, nu mai rămâne nimeni care să vă ofere un sprijin la bătrânețe.

Eu una vreau să rămân în țară. Aici îmi sunt rădăcinile, aici sunt mormintele bunicilor mei. Aici e trecutul meu și tot aici vreau să-mi fie scris viitorul. Celor care simțiți la fel, vă urez un călduros la mulți ani, și vă țin pumnii în realizarea tuturor visurilor voastre.

4 comentarii:

  1. Acum suntem mai ipocriti...suntem lenesi si ocupatia principala e sa ne plangem de mila...nu a tuturora, sa nu generalizam. Stramosii nostri aveau un scop, apararea tarii, al nostru ar fi macar sa le fim recunoscatori pentru ca si-au dat viata si sa le pastram memoria vie. :) Sa facem si noi ceva bun pentru tara noastra. Chiar daca mergem prin alte parti trebuie sa nu uitam de unde am pornit. Poezioara soldatului e chiar emotionanta. Sper ca nu te superi daca o iau si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles ca nu, ar fi chiar frumos sa afle cat mai multi de ea. :)

      Ștergere
  2. Sunt foarte de acord cu tine! Nici eu nu vreau sa plec din tara mea si mi se pare trist cand majoritatea vorbesc numai de plecare(si nu numai pentru studii). E drept ca in strainatate sunt de multe ori alte conditii insa nu as putea sa imi abandonez tara... :)
    Si de 1 Decembrie nu se mai simte spiritul patriot ca alta data.. Pe vremuri in mai toate orasele se organiza fanfara etc. Acum, ici colo vezi cate un steag atarnat si cam atat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmmm, sincer, nu stiu ce s-a organizat prin tara, pentru ca nu m-am uitat la televizor. In orasul meu au fost vreo 2-3 activitati, micute ce-i drept, dar nu am putut participa.
      Cert e ca in alti ani resimteam bucuria zilei nationale si in cadrul familiei, si nu numai. Lumea din jurul meu obisnuia sa vorbeasca mult despre aceasta zi, acum farmecul s-a pierdut. :(

      Ștergere