22 nov. 2012

Recenzie "La răscruce de vânturi" de Emily Brontë

La răscruce de vânturi de Emily Brontë
“ He’s more myself than I am.  Whatever souls are made of, his and mine are the same.” 
—Catherine Linton - Wuthering Heights
Happy thanksgiving, everyone! După cum ați observat, americanii sărbătoresc astăzi Ziua Recunoștiinței. Deși nu prea sunt de acord cu tradițiile importate, aceasta e una pe care mi-ar plăcea să o sărbătorim și noi. Deși simt că îmi lipsesc multe lucruri, am de asemenea o mulțime pentru care să fiu recunoscătoare: viața, sănătatea, familia, casa, prietenii, religia,  școala, hainele cu care mă îmbrac și mâncarea caldă pe care o găsesc întotdeauna pe masă.

Sunt de asemenea recunoscătoare pentru cărțile minunate pe care le citesc, iar astăzi vă voi prezenta una pe care am citit-o recent. Este vorba de romanul La răscuce de vânturi al lui Emily Brontë, o capodoperă a literaturii clasice engleze, ce nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui. În aceste zile cețoase de noiembrie, această carte se asortează perfect cu vremea de afară. Atmosfera sugerată este una mohorâtă, puțin deprimantă, dar vă garantez că veți rămâne captivați încă de la primele pagini.

La răscruce de vânturi de Emily Brontë Cartea este centrată în jurul poveștii de iubire dintre Heathclif și Catherine, o poveste tragică ce a impresionat milioane de cititori. Heathcliff este un copil găsit pe străzi și adoptat de familia Earnshaw. Pentru că băiatul este răsfățat peste măsură, apar divergențe între acesta și fratele său, Hindley, iar Catherine, sora sa mai mică, îi devine singura tovarășă, de care este nedespărțiț. După moartea părinților, toată averea trece în posesia lui Hindley, care devine aspru cu sora sa, iar pe Heathcliff îl transformă în servitor. Însă lui Hindley nu îi merge nici lui bine. După moartea soției, care lasă în urmă un fiu, Hindley este cuprins de o depresie de care nu se vindecă până la moarte.

În una din escapadele lor, Heathcliff și Catherine ajung la conacul familiei Linton, unde ea rămâne pentru câteva săptămâni din cauza unei răni. Timpul petrecut în compania a doi tineri de vârsta ei, Edgar și Isabella, o determină pe Catherine să devină mai îngrijită și elegantă. Astfel, la scurt timp după întoarcerea acasă, Cathy decide să se mărite cu Edgar, considerând că o căsătorie cu Heathcliff ar fi umilitoare, deși ea însăși recunoaște că sentimentele pe care i le poartă sunt mult mai puternice.

Rănit, Heathcliff pleacă în lume, de unde se întoarce cu avere și titlu. El o seduce pe sora lui Edgar și o convinge să îi devină soție, după care își schimbă complet atitudinea, devenind violent. Isabella își ia inima în dinți și pleacă departe, dar nu înainte de a rămâne însărcinată cu copilul lui Heathcliff. Catherine dă și ea naștere unei fetițe care îi seamănă, după care se stinge din viață, sănătatea ei fiind degradată de despărțirea de Heathcliff. Setea de răzbunare a lui Heathcliff nu se va opri aici, ci se va răsfrânge asupra generațiilor viitoare, dovedind astfel că acei ce ignoră trecutul sunt sortiți să îl repete. Finalul este însă unul fericit, pentru care merită să aștepți, toate averile dobândite de Heathcliff prin atâtea răutăți întorcându-se în cele din urmă la proprietarii lor de drept.

Toate acestea sunt inserate într-o povestire în ramă pe care menajera Ellen i-o dezvăluie domnului Lockwood, noul chiriaș al familiei, la mai bine de 30 de ani de cand Heathcliff sosise pentru prima dată la Heights. Indignat de lipsa de ospitalitate cu care fusese primit de gazda sa, dar și speriat de fantoma lui Catherine, Lockwood devine foarte curios să afle mai multe despre trecutul acestor oameni ostili. Domnul Lockwood nu este un personaj important în acțiune, dar prezența lui oferă o nouă perspectivă narativă, el asistând inclusiv la sfârșitul acestei povești.

La răscruce de vânturi de Emily Brontë

Dacă universul pe care ni-l înfățișează scrierile lui Jane Austen are ca trăsături definitorii politețea și eleganța, fiecare bărbat și femeie fiind un gentleman, respectiv o lady, în romanul lui Emily Brontë întâlnim o lume răsturnată și haină, dominată de suferință și violență. Am uitat să menționez că numele cărții vine de la moșia Wuthering Heights, un loc rece și mohorât care și acum îmi dă fiori.

Nu pot cuprinde sentimentele negative pe care le-am încercat pe parcursul acestei cărți, așa că înarmați-vă cu multă răbdare . Am observat că Heathcliff e un personaj care a câștigat inima multor cititoare, dar pe mine sincer m-a lăsat rece, și vă rog să nu mă judecați pentru asta. Foarte rar mi s-a întâmplat să manifest o oarecare compasiune față de această bestie, dar mi-a trecut repede, gândindu-mă la toate necazurile pe care le-a provocat. Pe Heathcliff l-am asemănat cu Ion din literatura noastră, deoarece amândoi s-au folosit de căsătorie pentru a-și spori averea, dar nu au dat doi bani pe soție și pe copil, tânjind mereu la o iubire neîmplinită.

"Am zăbovit printre ele, sub cerul acela binevoitor, dulce senin, am urmărit fluturii care zburau printre ierburi și clopoței, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă și m-am întrebat: Cum a putut crede cineva vreodată că cei care odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?"

Ambient muzical sugerat:



Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

5 comentarii:

  1. Ma bucur ca n-am luat si eu "La rascruce de vanturi", poate il voi citi cu alta ocazie.Sincer, romanul Ion nu prea mi-a placut...am eu ce am in general cu literatura romana.Dar tot "Ion" e mai agreabil decat "Enigma Otiliei" sau "Ultima noapte de dragoste prima noapte de razboi".Oricum, una din temele principale ale romanului "Ion" este dorinta de inavutire si de a avea in posesie cat mai mult pamant.E groaznic, dar poate fi si asta o realitate, materialismul mai presus de familie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Intre Ion si la Rascurce de vanturi nu exista asemanari legate de tema sau stil de scriere, doar ca Heathcliff mi-a adus aminte izbitor de mult de Ion. Amandoi se folosesc de sotie si copil pentru a-si spori averea, dar fac asta in contexte diferite. Si aici gasesti scene de violenta domestica, dar nu la fel de socante ca in Ion.

      Cred ca impresia pe care ti-o face romanul depinde mult de dispozitia pe care o ai atunci cand te apuci de citit. Si chiar si de factorii exteriori. Daca as fi inceput-o vara, spre exemplu, poate ca mi-ar fi fost greu sa citesc o carte atat de "rece". Dar fiind deja in atmosfera asta deprimanta de toamna, chiar am savurat-o. :)

      Ștergere
  2. Sunt foarte încântată de lecturile tale, Ralu ! Realizez că ești mult...mult mai mintoasă decât eram eu la vârsta ta și mă refer aici la înțelepciunea cu care privești lumea și judeci oamenii...pe Heathcliff îl descrii mult mai aproape de cum era...eu inițial am fost cucerită de...sălbăticia și...bla, bla, bla...toate chestiile ciudate care atrag adolescentele cu minte de...găinuși în căutarea unui El unic. Mă uimește la modul plăcut că pe tine nu te-a „păcălit”.
    Și încă ceva: paralela cu Ion este extraordinară !!!! Îmi permiți să o folosesc și eu și s-o transmit mai departe ? Extraordinar, eu nu m-am gândit la asta...la drept vorbind este prototipul individului care dorește să parvină cu orice preț și care strivește tot...acum nici nu importă că unul este mai elegant sau că vorbim de castele sau....
    Pe tot globul...cam mișună astfel de personaje...nu importă coordonatele geografice sau temporale. Sincer, sunt foarte entuziasmată de această inteligentă pararlelă.
    Să nu uit, mă bucur că pe blogul ăsta accesul nu este așa de greu - poate că nici nu a fost, doar mi s-a părut și prima dată..poate că aveam o zi mai nereușit și eram mai...„nevricoasă” !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu care încercam doar să lungesc articolul! Ei bine, mă bucur că v-a plăcut. :D
      M-am tot învinovățit că nu am putut simți milă pentru Heathcliff, m-am întrebat dacă nu cumva am devenit eu prea severă, prea plină de resentimente. La urma urmei, a fost și el o victimă a circumstanțelor, a felului în care i-a fost modelată personalitatea.

      Ștergere
  3. Nu stiu cum s-a nimerit ca sa ascult o melodie destul de trista chiar acum,in timp ce citeam recenzia.Intr-o oarecare masura cartea imi aduce aminte de "Doamna Bovary" de Gustave Flaubert :).

    RăspundețiȘtergere