31 dec. 2012

New year's resolutions


Pentru mine, anul 2013 aduce atâtea încercări și atâtea oportunități de a ieși în evidență, încât habar nu am ce îmi doresc mai mult sau în ce direcție ar trebui să îmi îndrept eforturile.

Probabil că momentul cel mai important al anului viitor va fi examenul de Bacalaureat, de care depinde în totalitate admiterea mea la facultatea și căminul dorit. În rest, multe emoții, îndoieli, incertitudini...

Cred că până la urmă, cel mai mult îmi doresc ca în 2013 să am parte de liniște și siguranță... printre examene, simulări, teze, călătorii și variante de bac, sper să găsesc încredere pentru a mă bucura de lucrurile mici, pentru a petrece momente de tihnă în familie, pentru a mă culca seara fără teama zilei următoare.

Și de ce nu, să citesc cât mai multe cărți, pentru că în 2012 am stat cam prost la acest capitol...

Vă doresc și vouă ca acest an să fie plin de împliniri, de căldură și iubire. Să nu vă lipsească din case bunăvoința, răbdarea, sănătatea și puterea de muncă, și să aveți spor în toate activitățile întreprinse.


Vă îmbrățișez cu drag,
Ralu


26 dec. 2012

Crăciunul nostalgicilor

Sărbători fericite! Nu știu alții cum sunt, dar pe mine Crăciunul mă duce automat cu gândul la copilărie și în special la desene animate. Crăciunul nu mai e Crăciun dacă nu îți propui să savurezi ceva tematic, fie un film, fie o carte, fie o animație.

Iată episoadele de sărbători ce mi-au rămas în minte. În mod ironic, episoadele de Crăciun nu se difuzau niciodată de Crăciun. :)) Totuși, astăzi sunt foarte potrivite pentru a reda atmosfera sărbătorilor de demult.

Vouă ce filme sau cărți de Crăciun vă aduc aminte de copilărie?











24 dec. 2012

Felicitări caritabile - o faptă bună în trei pași

Dacă tot e ajunul Crăciunului și toată lumea se preocupă cu trimisul mesajelor, voiam să vă recomand și eu o modalitate de  a face bine de sărbători.

Pentru fiecare felicitare caritabilă trimisă de pe site-ul www.imparte.ro, cei de la Vel Pitar donează o felie de pâine fundației alese de tine (gratuit!). 
O pâine are în jur de 20 de felii, deci cu 20 de felicitări trimise ai satisfacția că ai contribuit la hrana unei persoane nevoiașe.

Nu e greu și nici nu costă nimic.

Link:



23 dec. 2012

Cu familia în pragul sărbătorilor + urările de rigoare

Zilele trecute, când mergeam cu o colegă prin oraș, de pe partea cealalată a drumului ne-a făcut cu mâna.. ei bine, cine credeți? Chiar Moș Crăciun! Nu făcea reclamă la nimic, nici nu avea sac sau vreun ajutor. Era pur și simplu un Moș Crăciun singuratic, împrăștiind magia sărbătorilor în stânga și-n dreapta.

Am rămas uluite! Dar apoi ne-am întrebat: dacă tot ne-a făcut cu mâna, nu era frumos să ne lase și un cadou? :)) Ei bine, uneori am senzația că Moșul lucrează într-un alt mod. Părinții se pot ocupa și singuri de cadouri, pe când Moșul se ocupă de chestiile cu adevărat importante, pe care noi nu le putem sesiza. Cu mâna lui nevăzută, el pune lumea în mișcare, controlează vremea, trimite idei, face și drege și până la urmă aranjează lucrurile astfel încât tuturor să le fie bine de sărbători. Ca în reclama aceea de la Coca-Cola, în care Moșul scutură globul și toată lumea ajunge unde ar trebui să fie:


Ca de exemplu, cred că Moșul a lăsat intenționat ninsoarea asta abundentă și trotuarele greu de deszăpezit, pentru că astfel văd zilnic o sumedenie de părinți trăgându-și copiii cu săniuța, și chiar și băieței străduindu-se să-și tragă frățiorii mai mici. Ajungând acasă, nu pot să nu fiu recunoscătoare pentru căldura căminului, pentru mâncărurile îmbietoare și pentru toate decorațiunile minunate care împânzesc camerele. Crăciunul, mai mult decât oricare altă sărbătoare, ne aduce mai aproape de familie, de țară și de originile noastre creștine.

Dacă în familia noastră în timpul anului ne ghidăm după deviza fiecare gătește pentru el, de sărbători mama se transformă brusc în gospodină și umple frigiderul până la refuz. Asta nu înseamnă că gătește prea mult. Mai cumpără de la magazin, mai aduce de la țară, mai facem și noi câteva rețete simple și astfel izbutim să avem mâncare tradițională pe masa de Crăciun.

Asta mică nu face nici ea prea multe chestii, ci în general stă la TV/computer sau se joacă, dar are un suflet bun, nu e ca fetițele răsfățate din generația ei. Anul acesta, deși cu mare întârziere, a învățat și ea prima colindă, pe care ne-o repetă cu fiecare prilej: "Raluca, mai ții minte cum era a doua strofă din Colinde, colinde? Nu? Vrei să ți-o cânt eu?".

Împodobitul bradului, mersul cu colinda și despachetatul cadourilor sunt toate prilejuri de bucurie ce ne aduc împreună. Dar mai e un lucru care-mi place la nebunie, acela de a sta pur și simplu cu familia într-o cameră cu lumină slabă, luminată doar de instalații, cu colindele tradiționale răsunând pe fundal. E o senzație minunată de apropiere și căldură.

De-a lungul timpului, am învățat că familia nu se rezumă doar la rudele de sânge, ci e alcătuită din toți cei care te sprijină la nevoie, care te încurajează cu o vorbă bună sau care se bucură sincer de realizările tale. Chiar și voi, cei care îmi urmăriți postările și îmi transmiteți gândurile voastre, sunteți familia mea virtuală și pentru asta vă mulțumesc. 

Sper din suflet să aveți parte de toate lucrurile minunate pe care le poate oferi Crăciunul. Sănătate, putere de muncă, răbdare și armonie în familie. Să primiți și să fiți voi înșivă colindători, și nu uitați că întâiul colindător pe care trebuie să-l lăsăm în casă este Iisus.

Sărbători fericite!


  *Articol publicat în cadrul Postărilor de Iarnă găzduite de blogul Love for books

22 dec. 2012

Recenzie "Măștile" de Fumiko Enchi

Măștile de Fumiko Enchi
"Ninge,
ninge.
Aleea nu se mai vede.
Podul a dispărut
îngropat sub albul zăpezii...
Vai, vai!
Drumul spre casa iubitului
s-a șters de tot."



Un lucru greu de înțeles le leagă pe scriitoarea Mieko Toganō, recent trecută de vârsta a doua, și pe nora ei tânără, Yasuko. În urma unei căsătorii scurte, sfârșite tragic, ce-a dea doua continuă să locuiască de ani buni în casa soacrei pentru a duce mai departe studiile soțului său, cercetător în domeniul posedării demonice. Se vorbește mult în roman despre acest subiect, și anume fenomenul de posedare prin intermediul spiritului, Mieko însăși fiind înzestrată cu un talent în acest domeniu.

În aparență, Yasuko este văduva fidelă care nu se poate desprinde de amintirea soțului, căutându-și refugiu în muncă. În aparență, Mieko este mama iubitoare care are nevoie de prezența nurorii pentru a depăși moartea fiului. Dar ambele sunt unite de o legătură greu de explicat.

Relația dintre cele două femei enigmatice este analizată de către Ibuki și Mikame, doi cunoscuți ai soțului decedat, care păstrează relațiile cu familia și ajung să se îndrăgostească de Yasuko. Aceasta ține de asemenea la amândoi și își exprimă intenția de a se căsători cu unul din ei, privind mariajul ca singura soluție de a scăpa din casa familiei Toganō.

Deși Yasuko conștientizează că faptele și chiar sentimentele sale sunt planificate în detaliu de către Mieko, e greu de explicat de ce aceasta își privește totuși soacra ca pe o mamă, de ce pune atât de mare preț pe opiniile ei, de ce nu poate lua atitudine în fața influenței sale nefaste. Mieko se străduiește să-și păstreze nora aproape, dar în același timp încurajează relația ei cu cei doi bărbați, dintr-o dorință greu de înțeles. Prins în mrejele lui Yasuko, Ibuki devine, alături de aceasta,  parte a unui plan țesut minuțios de către Mieko, care scoate la iveală secretele familiei Toganō și trecutul dureros al femeii.

Cu prețul unei vieți, Yasuko și Mieko găsesc împreună modalitatea de a depăși moartea bărbatului iubit, unindu-și destinele pentru a da sens existenței zadarnice în care pătruseseră. În acest fascinant roman ezoteric, Fumiko Enchi conturează cu naturalețe tabloul unei lumi în care modernitatea, tradiția și legenda se întrepătrund, la fel ca și viața și moartea. 

"Crede-mă, mama e mult mai profundă decât o vezi tu sau oricine altcineva. Secretele din inima ei sunt precum florile din grădină pe timpul nopții - nu le vezi, dar le simți parfumul... "

Pentru mine, Măștile a fost acel gen de carte care te plictisește oribil în prima jumătate, dar după un anumit punct, începe să curgă rapid și efectiv nu-i mai poți da drumul. M-au incomodat puțin numele japoneze, greu de ținut minte la prima vedere, la fel ca și limbajul ceva mai formal al personajelor. În schimb, am iubit suspansul cărții, povestea înduioșătoare, drama femeilor japoneze sortite a se supune unei lumi guvernate de bărbați. Cartea mi s-a părut foarte ușor de citit, având doar 200 de pagini cu scris mare; cu ceva interes, poate fi terminată într-o singură zi.

Un lucru foarte interesant este analogia cu teatrul Nō, o formă de teatru japonez interpretat în exclusivitate de bărbați. Fiecărei tipologii feminine prezentate în roman îi corespunde un tip de mască tradițională, cea de pe copertă fiind o mască Masugami, reprezentând o femeie nebună. Citind o carte străină afli implicit și multe lucruri interesante despre cultura respectivă, iar Japonia abundă în tradiții și legende ce merită descoperite.

Nota mea: 5/5

Despre autoare

Fumiko EnchiFumiko Enchi s-a născut în 1905, la Tokio, în familia literatului japonez Kazutoshi Ueda. Având o sănătate precară încă din copilărie, este educată acasă, cu preceptori, și astfel ia contact de timpuriu cu literatura orientală și occidentală. Publică șapte romane şi, în paralel, publică piese de teatru și traduceri, printre care și cele zece volume ale Poveștii lui Genji, tălmăcite în japoneza modernă. Pentru scrierile sale, Fumiko Enchi a fost recompensată cu Premiul Tanizaki în 1969 și Ordinul Japoniei în 1985. Moare în 1986, în urma unui atac de cord.

10 dec. 2012

Keep on dreaming...



Dacă nu am visa, viaţa noastră aproape că nu ar avea rost şi nu ar merita trăită. Fără un sens ales, de unde am şti încotro să ne îndreptăm?

Visurile noastre sunt cele care ne ajută să ne ridicăm atunci când cădem, care ne susţin emoţional când suntem loviţi de greutăţi, care pun fiinţa umană în mişcare. Omul modern, în special, are nevoie să viseze pentru a depăşi temerile de nou şi condiţiile schimbate ale timpului nostru, cazurile din ce în ce mai frecvente de depresie şi înstrăinare socială.

Visul tău a eşuat? Analizează-ţi capacităţile şi stabileşte-ţi unul mai aproape de tine. Visurile mari se pot fi atinse în general doar cu paşi mici. Dar nu renunţa niciodată la vis. El este cel care te ţine în viaţă.

9 dec. 2012

Și eu votez! - campanie de responsabilizare a tinerilor

Nu știu cum și unde a zburat timpul, dar iată că azi m-am trezit asupra faptului împlinit: am în sfârșit drept de vot. M-am dus frumușel la secția de votare și m-am simțit super importantă votând, deși probabil că în realitate eram ceva de genul:


În fine, a fost și asta o experiență folositoare, iar acum am o ștampilă drăguță pe buletin. :D

Dar nu vă spun toate astea ca să mă laud, ci ca să vă amintesc cât de important e ca dreptul de vot să fie exercitat. Să nu credeți că vreau să imprim un caracter politic blogului; votați cu oricine vreți, dar neapărat votați. Bună sau rea, o opinie este o opinie. S-a constatat că prezența la vot în rândul tinerilor este foarte scăzută și, dacă e să-mi dau și eu cu părerea, nu prea ne putem încrede că oamenii mai mari vor face o alegere corectă în locul nostru.

Mai devreme venise o mătușă în vizită, și mă întreba pe mine ce anume se votează. Zicea că sunt alegeri prezidențiale. Mai târziu ies din cabina de vot și îmi zice mama: "Ce ți-a luat așa de mult? Ai stat să-i citești pe toți?" "Păi ce vrei mama, să-l votez pe primul pe care-l văd?" "Nu contează, oricum nu-i cunoști." Wtf? Pe bune oamenilor, chiar nu ar strica să vă schimbați atitudinea.

Vi se pare logic să voteze doar bătrâneii, care-l aleg pe cel care dă mai mult ulei și chibrituri? Sau să votăm noi, care avem mintea limpede și deschisă, care încă nu suntem tentați de mita electorală?

Lumea zice că oricum nu se poate schimba nimic. Dar gândiți-vă că peste 100 de ani vor fi în țară un set complet nou de candidați și de alegători. Nu e logic să rămână totul la fel ca acum. Nu putem  schimba totul dintr-o dată, dar dacă noi aducem o schimbare mică, și copiii noștri aduc și ei o schimbare, și la fel și copiii lor, și tot așa, am certitudinea că vom ajunge într-un final să avem ceva bun. 

Uitați-vă de exemplu la americani, unde ziua alegerilor ca un fel de sărbătoare. Iar ei au de fapt un sistem destul de prost după părerea mea, în cadrul căruia opinia cetățenilor poate fi respinsă pe față. Și totuși ei votează și chiar se simt mândri. Mândria noastră națională unde este?

5 dec. 2012

Hai cu zăpada! ♥

Nici nu știu cu ce să încep, sunt pur și simplu speechless. Nu-mi pot stăpâni bine sentimentele, și totuși se pare că... ninge! Ținând cont că anul trecut nu prea am avut parte de zăpadă, nu îmi pusesem mari speranțe în acest, an, dar iată că e ajun de Moș Nicolae și strada e învelită de o minunată pătură argintie. Puține cadouri l-ar putea întrece pe acesta.


Din moment ce ninsoarea a ajuns în sfârșit, am certitudinea că stresul și supărările se vor risipi, și că de acum nu pot urma decât lucruri bune. An de an, oricare ar fi fost problemele mele, se rezolvau de la sine odată cu prima zăpadă. Oamenii deveneau brusc mai deschiși și mai generoși, străzile răsunau de râsete de copii, la televizor se difuzau tot felul de programe vesele, tematice. Tot ceea ce îmi dorisem de-a lungul anului se afla în ghetuțe sau sub bradul de Crăciun. 



Amintirile mele legate de zăpadă sunt prea departe pentru a le vedea vii în fața ochilor, totuși în această iarnă am de gând să îmi creez niște amintiri noi, pe care să le privesc cu nostalgie mai târziu, asociindu-le cu copilăria. Voi munci pe brânci la oamenii de zăpadă și voi lupta cu îndârjire în bătăile cu bulgări. Și de ce nu, voi încerca să fac și eu acei îngerași în zăpadă pe care îi fac copiii din desenele animate.

Dacă sosirea zăpezii nu ar depinde această vreme aspră și rea, nu aș avea nimic de reproșat iernii.  Dar poate că există totuși o logică pentru toate, nu-i așa? Când afară e gheață și ger, învățăm să apreciem mai mult căldura căminelor noastre.

Dacă zăpada nu ar mai fi groasă iar gerul nu ne-ar tăia obrajii, s-ar pierde jumătate din farmecul colindelor. Bucuria acestora nu stă doar în versurile cântate, ci și în drumul parcurs spre casa gazdei. Îți saltă inima de bucurie când, după o călătorie lungăintri într-un loc unde e cald și bine, iar pe masă sunt înșirate o mulțime de dulciuri specifice sărbătorilor. 



Zăpada ne aduce aminte că undeva afară se află și alte suflete care îndură gerul iernii pe cont propriu. Mai mult ca oricând, în această perioadă trebuie să scotocim înăuntrul nostru și să ne rugăm pentru a primi putere și cât mai multe oportunități pentru a dărui. Nu doar familiei și prietenilor, ci și acelora pe care nu-i cunoaștem câtuși de puțin. Când mergem duminica la biserică, ar fi frumos să ducem nu bani, ci o pâine pentru un om înfometat sau o căciuliță pentru un copil căruia îi e frig. Este timpul să fim mai aproape unii de alții.

Ținând cont de toate acestea, dragă Decembrie, te rog să fii bun și să nu te zgârcești cu zăpada. 


*Articol publicat în cadrul Postărilor de Iarnă găzduite de blogul Love for books

1 dec. 2012

Chiar atât de rău stăm cu patriotismul?




Îmi amintesc cu nostalgie și mi-e dor de clasele mai mici în care învățam cu entuziasm poezii și cântece patriotice. Aveam mult mai puține lucruri decât acum, și totuși chiar ne iubeam țara. La fel de frumos era și pe 24 ianuarie, când ieșeam pe terenul de sport și făceam o horă imensă. Eram niște adevărați patrioți în copilărie, dar anii au venit și ne-au schimbat. Am devenit conștienți de greutățile pe care le îndură părinții noștri ca să ne fie bine, am fost indignați când li s-au tăiat salariile, și ne-am lovit și noi cel puțin o dată de ostilitatea medicilor sau a funcționarilor publici.

Erau vremuri în care oamenii nu aveau nici jumătate din confortul de care dispunem noi acum, și totuși erau îmboldiți de un puternic elan patriotic. Ei sperau la vremuri mai bune și nu se sfiau chiar să-și dea viața în scopul unui vis. Astăzi, e ca un fel de modă să-ți vorbești țara de rău, să învinuiești politicienii pentru greutățile tale, dar culmea, să stai pasiv și să-i aștepți tot pe ei să aducă o schimbare. Am de exemplu la școală fete de bani gata- îmbrăcate de la New Yorker și Zara, sufocate de cosmetice, care efectiv au primit mereu tot ce și-au dorit fără să miște un deget. Și totuși le aud și pe ele văitându-se cum că "țara asta nu îmi oferă nicio posibilitate pentru viitor", "nu vreau să rămân aici și să îmi irosesc capacitățile". Dar dacă ești atât de capabilă precum zici, înseamnă că totuși învățământul românesc a făcut o treabă bună, nu-i așa?

Nu zic că e rău să studiezi în străinătate, din contra, e o mare realizare, dar ar fi frumos ca după terminarea studiilor tinerii să se întoarcă în țară și să pună aici în aplicare ceea ce au învățat. Am tot respectul pentru tinerii antreprenori de succes, pentru ONG-urile care se zbat, pentru artiștii care promovează imaginea României peste hotare. Mi se rupe inima când văd supermarketurile pline numai cu produse de import. De ce preferăm să ne băgăm banii în buzunarele străinilor, în loc să sprijinim micii producători români?

Dragi părinți care vă îndemnați copiii să plece în afară, nu uitați că, dacă ei pleacă, nu mai rămâne nimeni care să vă ofere un sprijin la bătrânețe.

Eu una vreau să rămân în țară. Aici îmi sunt rădăcinile, aici sunt mormintele bunicilor mei. Aici e trecutul meu și tot aici vreau să-mi fie scris viitorul. Celor care simțiți la fel, vă urez un călduros la mulți ani, și vă țin pumnii în realizarea tuturor visurilor voastre.

30 nov. 2012

Recenzie "Please Look After Mom" de Kyung-Sook Shin

Please Look After Mom de Kyung-Sook Shin
Nu am cuvinte să descriu cât de mult m-a impresionat această carte. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să plâng atât de mult citind un roman, și nici chiar vizionând un film. A fost de departe cea mai profundă carte pe care am citit-o și nu cred că voi găsi prea curând una la fel.

Please look after mom este povestea unei bătrâne care se pierde pe străzile imensului și aglomeratului Seul, într-o stare de sănătate extrem de degradată, care nu îi permite să ceară ajutor. Dispariția ei creează panică în rândul membrilor familiei, care fac eforturi disperate pentru a o găsi. Cu toate acestea, trec zile, săptămâni și apoi luni fără ca aceasta să apară. Distruși psihic din cauza eforturilor depuse în investigație, membrii familiei încep să rememoreze amintirile petrecute alături de Mama, învinuindu-se pentru dispariția ei și pentru toate ocaziile în care ar fi putut să-i aducă bucurie, dar pe care le-au neglijat.

Povestea este prezentată din patru puncte diferite de vedere: al fiicei mai mari, al fiului mai mare, al soțului, și în cele din urmă chiar al mamei. Primii doi vorbesc despre copilăria petrecută în sărăcie, despre sacrificiile făcute de mama și despre devotamentul ei incredibil. Soțul își reproșează că niciodată nu s-a interesat de suferințele și sănătatea ei, deși soția sa îl copleșise cu un devotament imens, nemeritat. În cele din urmă vorbește și mama, care elucidează misterul și de asemenea completează portretul moral povestind despre sentimentele ei față de copii, despre tristețile ei, dar și despre povestea emoționantă de dragoste care i-a marcat viața.

"Before you lost sight of your wife in Seoul Station subway platform, she was merely your children's mother to you. [...] After your children's mother went missing, you realized that it was your wife who was missing. Your wife, whom you'd forgotten about for fifty years, was present in your heart. Only after she disappeared did she come to you tangibly, as if you could reach out and touch her."

La un moment dat, celor doi frați li se spune că mama lor a fost văzută mâncând din gunoi, cu o rană infectată la picior. Cum oare te-ai putea împăca cu tine însuți, dacă ar fi să primești o altfel de veste și în realitate? Efectiv te-ar tăia în două. Un alt detaliu interesant a fost că bătrâna, deși își pierduse memoria, izbutise să meargă mai întâi la prima locuință a fiului cel mare, în care acesta stătuse cu chirie cu mai bine de 30 de ani în urmă. 

Toate frământările lor sufletești sunt resimțite intens și de cititor, care găsește asemănări între roman și propria realitate. Citindu-l, nu ai cum să nu începi să îți adresezi câteva întrebări. Ce am făcut eu pentru a aduce bucurie oamenilor la care țin, și în special acestei ființe minunate care mi-a dat viață? Când îi răspund urât sau când îi spun că nu-mi place un cadou, oare cât de afectată este ea?

Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

29 nov. 2012

Leapșa celor 7 secrete


Ce mai faceți, dragi cititoare? Vă bucurați de noua minivacanță? Eu una sunt foarte entuziasmată și deja îmi fac planuri despre cum să petrec aceste trei zile într-un mod cât mai productiv. Bănuiesc că e degeaba, pentru că voi sfârși ca de obicei, apucându-mă de teme duminică pe la 9-10 seara. Dar și trei zile de nefăcut nimic sunt foarte pe gustul meu.


Am primit de la Bia o leapșă foarte drăguță. Cei care sunt atinși trebuie să posteze 7 secrete despre ei și apoi să o dea mai departe. Nu îmi voi dezvălui aici secretele întunecate, dar voi enumera câteva lucruri pe care oricum nu le știați despre mine. ^_^

Leapșa celor 7 secrete



1. Cel mai important țel al vieții mele va fi să scriu o carte. Încă nu am habar despre ce va fi sau când va apărea, dar voi scrie obligatoriu o carte. Dacă asta nu e posibil, mi-ar plăcea și să traduc cărți străine. Cert e că vreau să-mi las numele pe ceva.





2. Încă mi se topește inima după desene animate și după cărți pentru copii. Zilele trecute eram cu o colega la Kaufland, ea se uita la reviste, iar mie îmi luase ochii o carte cu Micul Prinț. Îmi zice: Raluca, ai trecut demult peste etapa asta. Adevărul e că n-o să trec niciodată peste etapa asta. :|





3. Sunt o persoană timidă și de multe ori îmi vine greu să mă bag în seamă și să exprim ceea ce simt. Când scriu, în schimb, nu am această problemă. Plâng de asemenea foarte mult, din motive stupide, și uneori pentru oameni pe care nici măcar nu îi cunosc.

4. Sunt obsedată de aproape tot ce ține de Coreea de Sud, Japonia și restul țărilor asiatice din apropiere. ^^ Dar acesta nu e chiar un secret, din moment ce familia și prietenii sunt deja sătui de asiaticii mei.




5. Am o mare problemă cu ordinea. Dacă mă trezesc în timpul nopții și scaunul nu e lipit de birou sau paralel cu marginea biroului, simt o nevoie imperioasă să mă ridic și să îl așez.




6. În marea majoritate a timpului visez cu ochii deschiși și îmi creez în minte atât planuri de viitor, cât și multe scenarii fantasy. Cum spuneam, n-o să trec niciodată peste etapa asta.





7. Sunt o răutate și tind foarte mult să judec cărțile după copertă. Când sunt într-o librărie și văd o copertă frumoasă, mi se pare aproape suficient ca să cumpăr cartea (în special dacă sunt poze cu asiatici !!! ). De asemenea, prefer să îmi cumpăr cărți noi decât să le împrumut de la bibliotecă. Nu că aș avea bani de aruncat pe cărți, dar e o senzație deosebită să știi că tu ești cel care atinge paginile pentru prima dată.


Acestea fiind spuse, leapșa se duce către Bianca Ioana, Bia Bianca și Alexa Ale. Sper că nu ați completat deja fără ca eu să-mi dau seama. Cei interesați o pot de asemenea  prelua pe blog. ^_^

24 nov. 2012

Vreți să citiți Opal?

Acum aveți șansa să câștigați una din cele trei cărți oferite de autoarea Jennifer L. Armentrout printr-un giveaway organizat pe site-ul personal. Mult noroc! :)


Link:
http://www.jenniferarmentrout.com/want-to-read-opal/

EDIT: concurs încheiat.

23 nov. 2012

Concursuri pe blogul Mythical Books

Dacă nu v-ați înscris încă la concursurile de pe acest blog, vă recomand să o faceți în curând, deoarece sunt câteva premii foarte interesante puse la bătaie.



Iată ce puteți câștiga:
  • Seria Instrumente mortale (vol 1-3)
  • Seria Cântul vrăjitoarelor (vol 1-3)
http://mythicalbooks.blogspot.ro/2012/11/concurs-noiembrie-3.html
  • Daimon și Half-Blood de Jennifer L. Armentrout
  • Cartea Vrăjitor și Vrăjitoare de James Patterson

22 nov. 2012

Recenzie "La răscruce de vânturi" de Emily Brontë

La răscruce de vânturi de Emily Brontë
“ He’s more myself than I am.  Whatever souls are made of, his and mine are the same.” 
—Catherine Linton - Wuthering Heights
Happy thanksgiving, everyone! După cum ați observat, americanii sărbătoresc astăzi Ziua Recunoștiinței. Deși nu prea sunt de acord cu tradițiile importate, aceasta e una pe care mi-ar plăcea să o sărbătorim și noi. Deși simt că îmi lipsesc multe lucruri, am de asemenea o mulțime pentru care să fiu recunoscătoare: viața, sănătatea, familia, casa, prietenii, religia,  școala, hainele cu care mă îmbrac și mâncarea caldă pe care o găsesc întotdeauna pe masă.

Sunt de asemenea recunoscătoare pentru cărțile minunate pe care le citesc, iar astăzi vă voi prezenta una pe care am citit-o recent. Este vorba de romanul La răscuce de vânturi al lui Emily Brontë, o capodoperă a literaturii clasice engleze, ce nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui. În aceste zile cețoase de noiembrie, această carte se asortează perfect cu vremea de afară. Atmosfera sugerată este una mohorâtă, puțin deprimantă, dar vă garantez că veți rămâne captivați încă de la primele pagini.

La răscruce de vânturi de Emily Brontë Cartea este centrată în jurul poveștii de iubire dintre Heathclif și Catherine, o poveste tragică ce a impresionat milioane de cititori. Heathcliff este un copil găsit pe străzi și adoptat de familia Earnshaw. Pentru că băiatul este răsfățat peste măsură, apar divergențe între acesta și fratele său, Hindley, iar Catherine, sora sa mai mică, îi devine singura tovarășă, de care este nedespărțiț. După moartea părinților, toată averea trece în posesia lui Hindley, care devine aspru cu sora sa, iar pe Heathcliff îl transformă în servitor. Însă lui Hindley nu îi merge nici lui bine. După moartea soției, care lasă în urmă un fiu, Hindley este cuprins de o depresie de care nu se vindecă până la moarte.

În una din escapadele lor, Heathcliff și Catherine ajung la conacul familiei Linton, unde ea rămâne pentru câteva săptămâni din cauza unei răni. Timpul petrecut în compania a doi tineri de vârsta ei, Edgar și Isabella, o determină pe Catherine să devină mai îngrijită și elegantă. Astfel, la scurt timp după întoarcerea acasă, Cathy decide să se mărite cu Edgar, considerând că o căsătorie cu Heathcliff ar fi umilitoare, deși ea însăși recunoaște că sentimentele pe care i le poartă sunt mult mai puternice.

Rănit, Heathcliff pleacă în lume, de unde se întoarce cu avere și titlu. El o seduce pe sora lui Edgar și o convinge să îi devină soție, după care își schimbă complet atitudinea, devenind violent. Isabella își ia inima în dinți și pleacă departe, dar nu înainte de a rămâne însărcinată cu copilul lui Heathcliff. Catherine dă și ea naștere unei fetițe care îi seamănă, după care se stinge din viață, sănătatea ei fiind degradată de despărțirea de Heathcliff. Setea de răzbunare a lui Heathcliff nu se va opri aici, ci se va răsfrânge asupra generațiilor viitoare, dovedind astfel că acei ce ignoră trecutul sunt sortiți să îl repete. Finalul este însă unul fericit, pentru care merită să aștepți, toate averile dobândite de Heathcliff prin atâtea răutăți întorcându-se în cele din urmă la proprietarii lor de drept.

Toate acestea sunt inserate într-o povestire în ramă pe care menajera Ellen i-o dezvăluie domnului Lockwood, noul chiriaș al familiei, la mai bine de 30 de ani de cand Heathcliff sosise pentru prima dată la Heights. Indignat de lipsa de ospitalitate cu care fusese primit de gazda sa, dar și speriat de fantoma lui Catherine, Lockwood devine foarte curios să afle mai multe despre trecutul acestor oameni ostili. Domnul Lockwood nu este un personaj important în acțiune, dar prezența lui oferă o nouă perspectivă narativă, el asistând inclusiv la sfârșitul acestei povești.

La răscruce de vânturi de Emily Brontë

Dacă universul pe care ni-l înfățișează scrierile lui Jane Austen are ca trăsături definitorii politețea și eleganța, fiecare bărbat și femeie fiind un gentleman, respectiv o lady, în romanul lui Emily Brontë întâlnim o lume răsturnată și haină, dominată de suferință și violență. Am uitat să menționez că numele cărții vine de la moșia Wuthering Heights, un loc rece și mohorât care și acum îmi dă fiori.

Nu pot cuprinde sentimentele negative pe care le-am încercat pe parcursul acestei cărți, așa că înarmați-vă cu multă răbdare . Am observat că Heathcliff e un personaj care a câștigat inima multor cititoare, dar pe mine sincer m-a lăsat rece, și vă rog să nu mă judecați pentru asta. Foarte rar mi s-a întâmplat să manifest o oarecare compasiune față de această bestie, dar mi-a trecut repede, gândindu-mă la toate necazurile pe care le-a provocat. Pe Heathcliff l-am asemănat cu Ion din literatura noastră, deoarece amândoi s-au folosit de căsătorie pentru a-și spori averea, dar nu au dat doi bani pe soție și pe copil, tânjind mereu la o iubire neîmplinită.

"Am zăbovit printre ele, sub cerul acela binevoitor, dulce senin, am urmărit fluturii care zburau printre ierburi și clopoței, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă și m-am întrebat: Cum a putut crede cineva vreodată că cei care odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?"

Ambient muzical sugerat:



Nota mea: 5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

18 nov. 2012

Firul de ceapă

Aș vrea să împărtășesc cu voi o poveste deosebită pe care am auzit-o astăzi, și din care putem trage multe învățături.


Se spune că trăia odată o femeie rea, care nu făcea fapte de milostenie, și murind a ajuns în chinurile Iadului.

Ca să o scape, îngerul ei păzitor și-a adus aminte că păcătoasa făcuse o singură faptă bună la viața ei, și anume dăruise un fir de ceapă unei femei nevoiașe, făcând pomană.

S-a dus la Dumnezeu și i-a povestit fapta, iar El a încuviințat, zicând:

-Întinde-i firul de ceapă și trage-o afară, iar dacă izbutești, adu-o aici în Rai.

Îngerul a făcut întocmai, și, ajungând în Iad, i-a întins femeii firul de ceapă. Femeia l-a prins și s-a ridicat într-atât, încât aproape scăpase din Iad. Dar ceilați osândiți, văzând cum femeia scapă, au apucat-o de picioare pentru a fi ridicați odată cu ea.

Chiar și așa, gingașul fir de ceapă avea destulă putere încât să-i țină pe toți.

Totuși, femeia cea rea s-a înfuriat. A început să se zbată și să-i lovească pe ceilalți cu picioarele, strigând:

-Eu am dăruit firul de ceapă, nu voi!

După acestea, firul s-a rupt, lăsându-i pe toți în chinurile amare ale Iadului, iar îngerul a plecat întristat de acest suflet pierdut.


Ce părere aveți? Se pare că nu trebuie să dăruim averi pentru a câștiga iubirea lui Dumnezeu, ci sunt suficiente faptele mici de milostenie, făcute cu sinceritate. Dar dacă noi dăruim doar pentru a ne numi creștini, și nu din dorința de a ajuta, oare ce impresie își face Dumnezeu despre noi?

6 nov. 2012

Concurs pe blogul Șoarece de bibliotecă

Pentru cei care sunt dispuși să își încerce norocul la un concurs, Alexa de pe blogul Șoarece de bibliotecă organizează un giveaway cu două cărți tipărite. Înscrierile durează până pe 15 noiembrie, iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți.

Link:

Iată cărțile puse la bătaie:



O seară frumoasă vă doresc, și succes partipanților! :)

UPDATE: concurs încheiat.

3 nov. 2012

Hello, November

Când m-am trezit de dimineață, soarele bătea cu putere în geam, iar întreaga cameră era învăluită într-o lumină caldă, liniștitoare. Afară, mai dinamici și mai veseli decât de obicei, oamenii mișunau pe trotuare văzându-și de treburile lor, în timp ce copacii își stingeau viețile într-un minunat spectacol de culoare. Nu am crezut niciodată că voi ajunge să iubesc toamna, dar anul acesta e diferit. 

Iubesc toamna pentru recoltele ei bogate, pentru fructele gustoase pe care mi le oferă, și pentru foșnetul adorabil al covorului de frunze. Nu mă încântă cerul înnorat, dar atunci când ploaia este slabă, îmi place să mă plimb fără umbrelă și să simt fiecare picătură mângâindu-mi obrajii. Uneori îmi vine să-mi aștern o pătură în spatele blocului și să stau degeaba urmărind copacii și căderea fiecărei frunze. Dar nu am nici timp și nici suficientă îndrăzneală pentru a face acest lucru, așa că mă mulțumesc să privesc de la geam, oameni și copaci deopotrivă, chinuindu-se fiecare să supraviețuiască toamnei. Totuși, sunt recunoscătoare că am ocazia de a sta mai mult în pat, înfofolită în pătură și cufundată într-o carte bună. 

Vine însă o perioadă pe la sfârșitul lui noiembrie-începutul lunii decembrie, în care culorile frumoase dispar, în care totul e șters și mohorât. Întreaga natură suferă, iar oamenii sunt și ei mai melancolici, mai leneși, mai posomorâți. Pentru a combate depresia, mă voi înarma cu melodii liniștitoare și cărți de calitate, și voi căuta cât mai des compania celor dragi.

Dacă aveți chef de o lectură în ton cu toamna, vă recomand La răscruce de vânturi de Emily Bronte, pe care tocmai am terminat-o (voi reveni curând cu o recenzie), dar vă avertizez că poate deveni destul de deprimantă. Ca să vă încălzească în zilele reci, vă las această melodie superbă:




30 oct. 2012

Ebook gratuit : Eu sunt numărul patru de Pittacus Lore


Doar până la data de 15 NOIEMBRIE 2012, puteți descărca gratuit de pe site-ul Nemira ebook-ul Eu sunt numărul patru (click pe titlul cărții) introducând codul de reducere “numarulpatrucadou” în formularul de comandă.

Eu sunt numărul patru este un roman SF pentru tineri scris de Pittacus Lore(pseudonim colectiv pentru James Frey și Jobie Hughes) și primul volum al seriei Lorien Legacies. Cartea s-a bucurat de un mare succes pe plan internațional, fiind sursă de inspirație pentru filmul omonim realizat de Dreamworks.

Ebook-ul este disponibil în format .epub și .mobi. În caz că nu știați, puteți citi cărți în aceste formate fără a avea un ebook reader. Aveți nevoie de aplicația Adobe Digital Editions 2.0 (pentru .epub) sau de Amazon Kindle for PC (pentru .mobi.)



Sinopsis:

"Nouă dintre noi au sosit aici. Arătăm ca voi. Vorbim ca voi. Trăim printre voi. Dar nu suntem ca voi. Putem face lucruri la care visați. Avem puteri pe care vi le doriți. Suntem mai puternici și mai rapizi decât orice ați văzut vreodată. Suntem supereroii din filme și din benzi desenate pe care-i venerați – dar suntem reali.

Planul nostru a fost să ne maturizăm, să ne antrenăm, să fim puternici, să devenim unul și să-i înfruntăm. Dar ei ne-au găsit și ne-au luat-o înainte, au inceput să ne vâneze. Acum suntem cu toții fugari. Ne petrecem viețile în umbră, în locuri unde nu s-ar gândi nimeni să ne caute, amestecându-ne printre oameni. Am trăit printre voi fără s-o știți.

Dar ei știu.

L-au prins pe Numărul Unu în Malaysia.

Pe Numărul Doi în Anglia.

Și pe Numărul Trei in Kenya.

I-au ucis pe toți.

Eu sunt următorul."

Ce părere aveți? O să descărcați această carte? :)

29 oct. 2012

Dreaming...

Sursa: tumblr

28 oct. 2012

Book Review: Pray for Fey by Mark Woollacott



Book source: Goodreads First Reads
My rating: 4.5 stars

What if someone close to you died and you desperately wanted to believe that one day you would see them again in an afterlife - but the society you are brought up in and its culture, has no knowledge of an afterlife and denies its very existence?


Following the tragic death of her sister, Fey (a young idealistic fairy) is determined to prove that there is an afterlife for fairies - something which fairies have always denied the existence of. Not only is Fey prepared to sacrifice love in order to search for her spiritual identity but, more astonishingly and at great personal cost to herself, she breaks with years of fairy convention and turns to human beings for guidance and commits herself to their God in the hope of being granted a soul and eternal life in heaven.


Pray for Fey is a deeply moving fairy tale set in the late nineteenth century, in rural Brittany, France. It is a tragic love story that truly touches the heart and reveals what really happens to fairies after they die.

This fairytale tells the story of Fey, who is part of a wingless kind of fairies and possesses only limited magical abilities. After the death of her sister, Fey eagerly wants to meet her in another existence, but her kind has no knowledge of an afterlife. Therefore, she searches for religious guidance among the human beings, and she finds it in Samuel, an old priest who teaches her about God. Samuel offers her understanding and acceptance, but after his death, she asks Mr. Reville, Samuel's nephew, to help her continue her Christian studies. Life in the Revilles' house turns out to be difficult and miserable for Fey, but her faith grows stronger with every pain that she endures. She chooses to sacrifice her love and the desire to meet her family in order to prove her trust to God and be granted a soul. It is a touching and heartbreaking fairy tale.

Image Source: tumblr
Besides the story itself, the book also gives a lesson about the right understanding of religion. The fairies don't have a religion, but their feelings are pure and strong. They are kind one with each other and their attitude to nature is deeply respectful. That makes them more worthy of an afterlife than the Revilles, who are close-minded, full of selfishness and prejudices.

One day, I was reading this book at school and a friend asked me: "What does the title mean? Is it Pray for faith?" Then I realized how the name of Fey sounds so much like "faith" and how suggestive it is for her condition. The word "fey" is also used to describe someone fated to die soon.

I expected to have some difficulties in reading this book, considering the fact that I am not a native English speaker, but it was not like that. It is an easy and captivating reading, suitable for all ages. Although it took me a long time to read it, due to a lack of time, you could easily read it in a few hours. 

My favorite part of the book consists of the first 40 pages, in which Fey's idyllic life in the forest is described. It gave me a feeling of peace and warmth, also helping me find again the excitement of a child readingfairy tales. I really wish it would have been longer. Afterwards, the book becomes really sad, and it made my eyes teary; I thought Fey's sufferings were never going to end. 

The end, however, was a bit disappointing. I expected the author to prove the existence of an afterlife in a somewhat thoughtful, philosophical manner. I didn't want it to be so revealing, but to make me reflect on religion and on the existence of an afterlife. But, leaving this aside, I think Pray for Fey is a great book from which we can draw lessons.


About the author

Mark Woollacott is the author of the new psychological drama, Turning Snowflakes into Snowdrops, the fairy-tale, Pray for Fey, and the play, Love Sings Like the Nightingale.

Mark has been writing stories and poetry for many years, but he didn’t know he wanted to be a writer until he read Winged Pharaoh by Joan Grant in 2001. After being inspired by this beautifully-written novel, he spent the next ten years researching and writing Pray for Fey and many other stories, including his debut play, Love Sings Like the Nightingale, and perfecting his craft as a writer. He was also working as an artist, but he knew writing would also become a major passion in his life.

Mark currently lives and works in a beautiful and inspiring part of south west England.

Recenzie "Pray for Fey" de Mark Woollacott

all she ever wanted was a soul...
Ce ai face dacă cineva drag ție ar muri și ți-ai dori cu disperare să știi că îl vei întâlni din nou într-o viață viitoare- dar societatea în care trăiești nu are nicio cunoștință despre așa ceva și îi neagă existența?     

În urma morții tragice a surorii ei, Fey (o zână tânără și idealistă) e hotărâtă să arate că există o viață de apoi pentru zâne - ceva ce zânele au negat întotdeauna. Nu doar că e pregătită să-și sacrifice dragostea pentru a-și găsi identitatea spirituală, dar încalcă legea străveche a zânelor de a nu se arăta oamenilor, și trece la religia lor pentru a primi un suflet și a dobândi viața de apoi. Pray for Fey e un basm emoționant care se are lor la sfârșitul secolului al XIX-lea, în regiunea rurală a Bretaniei, din Franța. E o poveste tragică de dragoste care atinge sufletul și dezvăluie ce se întâmplă cu zânele după moarte.

Am primit această carte direct de la autor prin intermediul Goodreads First Reads, și acestea sunt impresiile mele.

Basmul este centrat în jurul lui Fey, care e un fel de zână fără aripi și are aptitudini magice limitate. După moartea surorii ei, Fey își dorește nespus să o revadă într-o viață de apoi, dar poporul ei nu știe nimic despre acest lucru. Din acest motiv, ea caută îndrumare spirituală din partea ființelor umane, și îl găsește pe Samuel, un preot bătrân care îi devine prieten și o învață despre creștinism. După moartea lui, Fey îi cere domnului Reville, nepotul lui Samuel, să o ajute să-și continue studiile, iar acesta acceptă, nu din dorința de a ajuta, ci din interesul față de această ființă supranaturală, el fiind cercetător. Viața în casa familiei Reville se dovedește a fi dificilă și înjositoare, dar prin aceasta credința lui Fey crește (Fey se pronunță asemănător cu faith, iar de asemenea cuvântul Fey sugerează o persoană care urmează să moară curând). Ea alege să-și sacrifice dragostea și dorința de a-și revedea familia pentru a se dovedi o bună creștină și a dobândi un suflet. E o poveste tristă și emoționantă. 

Foto: tumblr
Pe lângă povestea în sine, cartea reprezintă de asemenea o lecție despre înțelegerea corectă a religiei. Zânele descrise în acest basm nu aparțin unei religii, dar sentimentele lor sunt curate și puternice. Sunt amabile una cu alta și au respect față de natură. Aceasta le face mai vrednice de o viață de apoi decât familia Reville, care reprezintă prototipul creștinului închis la minte, plin de egoism și de prejudecăți.

Această carte a fost prima pe care am citit-o în engleză și spre surprinderea mea nu a fost deloc greu de dus la capăt. E o lectură scurtă, ușoară și captivantă, potrivită pentru toate vârstele. Din lipsă de timp, a durat mult să o termin, însă s-ar putea citi foarte bine în două- trei ore sau chiar mai puțin.

Partea mea favorită a cărții consistă în primele 40 de pagini în care autorul descrie viața idilică pe care Fey o trăiește în pădure alături de celelalte zâne. Partea aceasta seamănă într-adevăr cu un basm și mi-a readus entuziasmul unui copil care citește o carte de povești. Mi-a transmis un sentiment de pace și căldură și mi-aș fi dorit să fie mai lungă. După aceea cartea devine foarte tristă, își pierde elementul de basm, și m-a făcut să plâng de câteva ori.

Sfârșitul a fost însă dezamăgitor. Mă așteptam ca povestea să se încheie într-un mod filozofic, care să impresioneze și să dea de gândit. Am sperat până la capăt într-un sfârșit fericit, dar autorul s-a dovedit de neînduplecat. În loc încheierea foarte precisă pe care ne-o oferă cartea, ar fi fost mai potrivit un sfârșit deschis, care să lase loc interpretărilor și să îndemne cititorul să cugete la existența unei vieți de apoi. În afară de asta, sunt de părere că Pray for Fey e o carte frumoasă din care putem trage învățăminte.

Link Goodreads: Pray for Fey
Nota mea: 5/5

Despre autor

Mark Woollacott scrie povești și poezii de mulți ani, dar nu și-a dat seama că vrea să fie scriitor până nu a citit Winged Pharaoh de Joan Grant în 2011. Fiind inspirat de acest roman, și-a petrecut următorii 10 ani documentându-se și scriind Pray for Fey și multe alte povești, incluzând și o piesă de teatru, Love Sings like the Nightingale, și perfecționându-și îndemânarea ca scriitor. Mark este de asemenea un artist care creează picturi și melodii minunate, însă scrisul a devenit o parte importantă a vieții sale.

22 oct. 2012

Nou în bibliotecă (1)

Sunt atât de fericită astăzi! Am primit câteva cărți foarte drăguțe în ultimul timp și abia aștept să vi le arăt! :D

De la un giveaway organizat pe Goodreads am primit cartea Pray for Fey, de Mark Woollacott. Am citit câteva pagini din ea și e deosebit de drăguță, așa că abia aștept să-i scriu o recenzie. ^_^ 

Pray for Fey de Mark Woollacott

Câteva ebook-uri drăguțe de pe blogurile Chamber of secrets și Quiet! I am reading

ebooks


De la autoarea A. M. Hargrove am primit la un concurs ebook-urile Resurrection și Determinant.

Resurrection de A. M. HargroveDeterminant de A. M. Hargrove
 

Iar de pe Amazon mi-am comandat:

Please Look After Mom de Kyung-sook Shin+ The Host de Stephanie Meyer

Thank you, everyone! 

Voi încerca să postez cât de curând și recenzii. Ce alte lecturi îmi recomandați? ^_^